Recenzie: Diamantul de la miezul nopții de Sarah J. Maas (Tronul de cleștar #2)

În ciuda faptului că am fost extrem de încântată de de primul volum al seriei „Tronul de cleștar”, cred că a doua carte a acesteia fost monotonă și previzibilă din mai multe puncte de vedere.

Împărțită în două părți sugestive, „Campionul regelui” și „Săgeata reginei”, de data aceasta lumina reflectoarele a căzut pe partea întunecată a Celaenei Sardothien, noul Campion al regelui Adarlanului.

Din păcate, am fost dezamăgită de mai mult de 60% din lectură pentru că mi s-a părut că acțiunea a format o buclă siropoasă între Celaena, Chaol, Dorian și Nehemia, ce se rupe doar spre final. Aparent sentimentele Celaenei sunt îndreptate încă din volumul anterior către Chaol care pune de multe ori în balanță loialitatea lui față de Coroana Adarlanului și noile sentimente pe care le nutrește față de asasină. Datorită faptului că de cele mai multe ori căpitanul gărzii a gândit logic, evenimntele tragice care s-au petrecut l-au îndepărtat de femeia iubită în loc să-i apropie.

Simțindu-se trădată și înșelată în cel mai crunt mod posibil, Celaena devine o singuratică însetată de răzbunare. Din păcate va fi prea târziu pentru ea și prietenii săi când protagonista își va găsi curajul să accepte adevărul, căci jocul deja s-a mutat periculos de aproapede marginea abisului.

Sper doar că lanțul evenimentelor care s-a format la finalul acestui volum va fi continuat într-un mod mult mai alert și succint în al treilea volum al seriei, „Moștenitoarea focului”.

Titlu: Diamantul de la miezul nopții

Titlu original: Crown of Midnight

Autor: Sarah J. Maas

Editura: RAO

Anul publicării: 2013

Nota:  3/5

Advertisements

Recenzie: Coloana de foc de Ken Follett (Kingsbridge #3)

Roman istoric, scris cu o deosebită atenție la detalii, „Coloana de foc” este genul de carte  pe care, deși am citit-o în aproximativ trei luni, m-a ținut în priză de la primul până la ultimul rând. Astfel, pot afirma că Ken Follett este un adevărat maestru al condeiului, fiind  printre puținii scriitori care m-au teleportat în carte de fiecare dată când o deschideam.

Motivul pentru care am citit acest roman atât de încet se datorează, în primul rând ,faptului că acțiunea lui se desfășoară pe o perioadă de aproximativ 35 de ani, iar numărul de pagini este pe măsură. Personajele principale s-au născut în Europa anilor 1500, când regina Elisabeta I abia urcase pe tronul Angliei, iar prințul Francisc abia se căsătorea cu regina Mary a Scoției. Surpriza constă în faptul că autorul a ales să nu transforme cartea într-o cronică a regilor și reginelor vremii, ci s-a axat pe influența anumitor evenimente politice și religioase asupra vieții oamenilor de rând.

De multe ori am compătimit femeile și oamenii simpli pentru că drepturile acestora erau, adesea, suprimate de credințele religioase și politice ale bărbaților influenți ai vremii, care, majoritatea, erau destul de reduși mintal. Dar asta nu este tot, pentru că este important să ne amintim că în anii 1500, europenii erau educați pe baza regimului catolic, iar ideea că cea mai bună modalitate de a scăpa de impuritățile sufletului sau trădători era arderea pe rug era adânc înrădăcinată în cultura noastră. Din păcate, autorul nu a omis aspectele mai dure ale istoriei și de câteva ori a făcut un adevărat spectacol din aceste tragedii.

„Coloana de foc” un roman greu, cu o încărcătură emoțională enormă, dar trebuie să ținem cont că acțiunea nu este deloc simplă, fiind împărțită pe teritoriul mai multor țări: Anglia, Franța, Spania și Scoția. Mi-a plăcut acest aspect pentru că autorul a găsit o modalitate simplă de a merge în tandem cu fiecare eveniment notabil din țările menționate: a împărțit cursul evenimentelor pe capitole legate fluid între ele.

În Anglia s-au remarcat două familii: Willard și Fitzgerald care sunt într-o continuă rivalitate. Cu toate acestea mezinii celor două familii, Ned Willard și Margery Fitzgerald, sunt îndrăgostiți dintotdeauna și ar face tot posibilul să fie împreună. Deși iubirea lor pare să fie scrisă în stele, aceasta este pusă la încercare de nenumărate ori de abmbițiile sociale și financiare  ale familiei Fitzgerlad. Tocmai dogmatismul vremii adoptat de familia lui Margery a fost cel care  mi-a îndreptat toată empatia către rivalii lor.

În Franța nu s-au evidențiat decât două personaje: Pierre Aumande și Sylvie. Din păcate dintre cei doi doar Pierre este cel care contează în prima jumătate a romanului pentru că el este personajul guvernat de dorința de a se afirma în fața familiei regale franceze, dar nu putea face acest lucru decât cu ajutorul naivității și a familiei protestante a lui Sylvie. Prin aceste comploturi și manipulări, un personaj, aparent anonim, s-a remarcat prin martirizarea lui în fața  egoismului unui alt personaj. E nevoie de un demon ca să vezi binele din jur.

Barney Willard ne ajută să înțelegem și alte aspecte ale traiului din acea perioadă cum ar fi viața pe mare, dar și obiceiurile spaniolilor sau olandezilor, întrucât el este un personaj nestatornic, căruia îi place să călătorească și să-și trăiască viața.

Mi-a plăcut enorm această lectură pentru că a îmbinat perfect viața personajelor imaginare cu cea a personajelor reale, descriind anumite evenimente istorice reale din perspectiva fictivă.  Dramatismul, tragedismul și romantismul sunt doar câteva din elemetele cu care Follett a jonglat în această carte care deși este vastă, prezintă evenimentele evenimentele marcante ale Europei foarte concis.

Titlu: Coloana de Foc

Titlu original:  A Column of Fire

Autor: Ken Follett

Editura: RAO

Anul publicării: 2017

Nota: 5/5

Recenzie: Întoarcerea de Jennifer L. Armentrout (Titanii #1)

Jennifer L. Armentrout este unul dintre autorii genului paranormal  și romance pe care îi ador. Deși majoritatea cărților sale sunt considerate ca fiind de duzină, previzibile și exclusiv pentru tineri și adolescenți, eu sunt fascinată de codeiul și umorul său.

Cu un stil pe înțelesul tuturor și folosind un limbaj modern, comun, mi-a fost extrem de ușor să  îndrăgesc toate personajele create de această autoare. Mai întâi au fost Daemon și Katy cu a lor iubire intergalactică. Acum, însă, întâlnim doi eroi complexați de copilării triste, care i-au marcat enorm. Atât de asemănători și în același timp extrem de diferiți, Seth și Josie sunt două forțe opuse care se atrag încă de la primele pagini.

Romanul de debut al seriei „Titanii” este de un erotism și o tensiune sexuală rar întâlnite în cărțile colecției LEDA Edge care nu este consumată decât parțial, spre finalul romanului. Această joacă de-a șoarecele și pisica dintre protagoniști au stârnit multe controverse în blogosfera internațională, dar mie mi-a plăcut.

Acțiunea aduce în prim plan ființele supranaturale din mitologia greacă: zeii. Jennifer joacă un joc periculos cu una dintre cele mai vechi și puternice credințe din lume, umanizând și chiar ucigând zeitățile grecești. Cu toate acestea, sunt de părere că autoarea a reușit să îmbine fluid și elegant epoca antică și cea prezentă în această serie, motiv pentru care am făcut abstracție de atracția dintre Seth și Josie, putând să mă bucur și de celelalte evenimente și povești din carte.

Totul începe cu un război clădit pe o temelie de minciuni în lumea divină. Ares vrea să reînvie credința antică și pentru acest lucru nu face rabat la nimic. Pentru a readuce un oarecare echilibru în lume, ceilalți zei și Seth eliberează un titan, ceea ce este începtul ideii de la care a plecat această serie. La un an după ce titanul Perses a fost eliberat pentru a se lupta cu zeul războiului, acesta caută răzbunare pentru anii de întemnițare și eliberează alți șapte titani.  Doar în aceste circumstanțe, Apollo, îi mărturisește lui Seth că cei 12 mari zei ai Greciei Antice au câte o fiică sau un fiu cu un muritor ca „plan de rezervă” în cazul în care lucrurile vor degenera vreodată.

Josie este o tânără foarte specială, studentă la facultatea de psihologie. Viața ei, deși tristă, este cât se poate de normală în ciuda rădăcinilor sale zeiești, până Seth îi iese în cale în calitate de gardian. Din momentul în care drumul celor doi se intersectează, lucrurile iau o întorsătură nefericită pentru ei. Pe lângă faptul că ei sunt atrași unul de altul la cote inimaginabile, Josie este un semizeu, deci o armă împotriva titanilor, așa cum Seth este arma zeilor împotriva oricăror altor factori care ar perturba liniștea și pacea lumii.

Într-o lume demult uitată cu personaje mai vechi decât însăși istoria omenirii, „Întoarcerea” promite o serie fascinantă despre istorie, iubire și sacrificii pe care abia aștept să o descopăr cu ajutorul celui de-al doilea volum, „Puterea”.

Titlu: Întoarcerea

Titlu original: The Return

Autor: Jennifer L. Armentrout

Editura: Corint, colecția LEDA Edge

Anul publicării: 2017

Nota: 4/5

Recenzie: Tronul de cleștar de Sarah J. Maas (Tronul de cleștar #1)

După ce l-am terminat de citit, am fost convinsă că  „Tronul de cleștar” promite descoperirea unei lumi fantasy cu adevărat specială și unică din mai multe puncte de vedere.

În primul, rând avem parte de un alt tip de magie, făcută cu ajutorul semnelor Wyrd. Aceste semne sunt niște simboluri de o simetrie perfectă care pot fi folosite pentru a invoca, a proteja sau a distruge sufletele. Din păcate, însă, lumea prezentată la începutul seriei este lipsită de magie și mai sunt foarte puține creaturi care pot folosi acest tip de magie.

Suspansul a crescut pe măsură ce am descoperit că acțiunea este construită în jurul unui singur personaj principal care  este cunoscut în Adarlan ca fiind cel mai de temut asasin al ținutului. Cu toate că este o persoană periculoasă, Celaena Sardothien a făcut o greșeală care a dus la capturarea și apoi la condamnarea sa. Timp de un an extrem de lung și chinuitor, asasina a fost sclavă în minele de sare din Endovier. Acest loc este extrem de dur cu muncitorii săi, majoritatea nereușind să reziste mediului auster mai mult de două luni.

Chinul tinerei, este curmat de prințul moștenitor al Adarlanului, Dorian, îi propune un târg: dacă reușește să câștige cursa pentru Campionul Regelui Adarlanului, va fi liberă pentru totdeauna. Celaena găsește oferta de nerefuzat și acceptă să fie concurentul prințului pentru titlul de Campion.

După ce fata este scoasă din Endovier acțiunea se desfășoară fluid și totuși alert întrucât suntem părtași la anumite evenimente neașteptate. În primul rând suntem martori la formarea unui discret triunghi amoros în care doi vechi prieteni se luptă inconștient pentru atenția Celaenei. Din fericire, autoarea nu a trensformat această lume fantasy în scena iubirii, ci și-a exploatat ideea în continuare. Astfel, aflăm de cruzimea regelui Adarlanului și a planurilor sale de expansiune a regatului.

Noi ființe supranaturale își fac simțită prezența prin legende și povești pe care tânăra asasină și le amintește cu nostalgie în momentele de singurătate, dar care au dispărut în urmă cu 10 ani când familia Havilliard a pornit în misiunea de a cuceri cât mai multe regate. Un nou tip de magie, noi perspective literare și un personaj feminin extrem de puternic, dar și foarte vulnerabil, sunt doar câteva elemente care deschid porțile spre tronul de cleștar.

Mi-a plăcut enorm acet volum pentru că a fost neașteptat, chiar dacă a avut un final ușor previzibil. Am empatizat cu foarte multe personaje, însă nu am reușit să mă atașez în mod special de niciunul. Poate pentru că din cauză că autoarea a creionat-o pe Celaena extrem de inteligentă, agilă și periculoasă, când în realitate, consider că fata nu a reușit să exceleze în aproape nimic. A fost așa cum căpitanul Westfall și-a dorit să fie în timpul concursului, mediocră. Totuși am fost surprinsă când am constatat că în ciuda acestei mediocrități ea este considerată de majoritatea personajelor secundare sau episodice o rază a spernaței pentru un viitor mai bun.

Îmi doresc ca începând cu volumul următor domnișoara Sardothien să înceapă să evolueze altfel și să se ridice la nivelul renumelui său, mai ales că aparent magia nu este dispărută cu adevărat așa cum ne-a făcut regele să credem.

Titlu: Tronul de cleștar

Titlu original: Throne of Glass

Autor: Sarah J. Maas

Editura: RAO

Anul publicării: 2012

Nota: 3/5

Recenzie: Trădarea câștigătorului de Marie Rutkoski (Trilogia Câștigătorului #2)

Mărturisesc că îmi este foarte greu să scriu recenzia cărții deoarece cred că seria aceasta ar fi fost mult mai bună dacă era formată doar din două volume, în loc de trei.

Consider că „Trădarea câștigătorului” este o carte „de umplutură” între un început promițător și un posibil final grandios. Este adevărat că de data aceasta toate reflectoarele sunt îndreptate către Kestrel care a fost pusă în antiteză cu absolut toate personajele seriei: de la tatăl său și Arin, până la regale Valoriei și a fiului acestuia. Și de fiecare dată tânăra a strălucit într-o aură de un feminism rar întâlnit. Aproape pe tot cuprinsul cărții ea s-a evidențiat printr-o inteligență ieșită din comun și o discreție atent exersată cât timp a decis să fie spionul herranilor la Curtea Regală.

La polul opus, autoarea parcă a luat în derâdere personajele masculine tranformându-l pe Arin într-o marionetă indiscretă, naivă și „oarbă” ce este manipulată cu ușurință de un vârstnic și o tânără de aproape 20 de ani. Este adevărat că acesta este momentul în care tânărul renunță la copilul din el care visează la o lume mai bună, ceea ce este perfect normal pentru un copil de 9 ani dar nu și pentru un guvernator. Lăsând acel copil să plece, Arin ar putea evolua, însă din păcate nu am reușit să văd vreo schimbare vizibilă, pentru că el este foarte de instabil emoțional. Se simte că nu este pregătit să fie conducător și nici să renunțe la trecut.

Interesul meu a crescut când acesta o provoacă pe Kestrel la un ultim joc de „Mușcă și Înțeapă” în care miza este adevărul suprem. Din păcate mi-am pierdut acel interes în momentul în care autoarea m-a lăsat să descopăr singură secretul care stă la baza cărții, singurul lucru care îmi mai rămăsese pentru a continua lectura fiind ideea de dragostea adevărată care îți dă „puteri magice”:

„Arin văzu o servitoare de la palat ce stătea cu spatele la el. Cumva, inima lui tresări la imaginea asta. Băiatul ce fusese o dată, îi șopti ușor, timid: singuratică. Spuse: frumoasă. Îi zise băiatului să plece. Merse mai departe. Chiar dacă ar fi întors privirea, nu ar mai fi putut să o vadă pe servitoare.

Ceva îl făcu pe Arin să se întoarcă. Mâna vreunui zeu? Nu putea ști. Picioarele lui începură să calce pe vechile urme înainte de a-și da seama ce face. Trupul lui era aprins, viu și insistent. Mintea îi zumzăia a neînțelegere în timp ce mărea pasul.Kesterel auzi niște pași: era doar un alt hoinar nocturn. Pașii încetiniră, dar nu opriră; trecură mai departe și deveniră un ecou slab, apoi ecoul se stinse.

Grăbește-te, îi ziceau picioarele.

Grăbește-te, îi zicea inima.

Când  Arin văzu mâna fetei pe întuneric, așezată pe o balustardă, crezu că era o fantomă a imaginației lui. Degetele ei se mișcau, cântau o melodie neauzită.

El cunoștea acest gest, acea mână.”

Acest moment romantic m-a făcut să sper la un altul și un altul, însă pe măsură ce am avansat cu lectura am descoperit un antagonist viclean în Regele Valoriei și o victimă în fiul său, prințul Verex. Mi se pare revoltător ca un părinte să aibă tăria de a-și schingiui psihologic copilul în felul în care regele a procedat cu prințul. Să văd un copil trist prins într-un trup de adult mi s-a părut înfiorător.

Din punct de vedere psihologic, este  interesant de urmărit relația familială dintre Kestrel și General, dar și cea dintre membrii familiilor regale pentru că cele trei familii aduse în prin plan de autoare sunt pe cât de asemănătoare, pe atât de diferite așa că exceptând finalul intrigant al volumului, acesta ar fi un al doilea motiv pentru care sunt nerăbdătoare să citesc ultimul volum al trilogiei ce va fi lansat în această toamnă la Grupul Editorial Corint, Leda Edge.

Titlu: Trădarea Câștigătorului

Titlu original: The Winner’s Crime

Autor: Marie Rutkoski

Editura: Leda edge

Anul publicării: 2018

Nota: 3/5

Recenzie: Străinul de lângă mine de Irina Binder

Într-o lume unde tot ceea ce contează este imaginea pe care o afișăm în societate, în cel mai nou roman al său, „Străinul de lângă mine”, Irina Binder trage un semnal de alarmă legat de acest subiect.

Citind cartea am înțeles că acest „străin” nu se referă neapărat la persoana alături de care împărțim casa, biroul sau locul dintr-un mijloc de transport, ci de cele mai multe ori este chiar reflexia pe care o vedem atunci când ne privim în oglindă. Este adevărat că și „străinii” din mediul nostru ajută la această înstrăinare de propria persoană și personalitate, dar noi suntem principalii vinovați de schimbările nefaste.

Irina a scris o carte în care a prezentat viața a trei femei cu medii diferite de viață, cu gândiri distincte, dar cu aceeași situație neplăcută – afundarea și complacerea într-un mediu nociv.

Alessia este o tânără care în ciuda frumuseții, bunătății și inteligenței, suferă foarte mult pentru că se simte neiubită. Toată viața a încercat să se agațe de ideea iubirii, fie din partea unui bărbat sau a familiei, însă de fiecare dată i-a scăpat printre degete precum nisipul. Tristețea ei este sporită și de ultima dezamăgire în dragoste, căci iubitul său virtual i-a trădat încrederea în cel mai urât mod cu putință.

Selena este cea mai bună prietenă a Alessiei, și chiar dacă a avut curajul să iasă dintr-o căsnicie bolnavă și să-și refacă viața, cu multe sacrificii, și-a creat un complex psihologic de care nu reușește să treacă foarte ușor. Cumva, femeia s-a resemnat că nu va putea deveni mamă vreodată și nici că va mai reuși să se încreadă în vorbele dulci ale unui bărbat.

Ultima, dar nu cea din urmă doamnă este Adela. O femeie care a uitat că este femeie. Angrenată într-o căsnicie dezastruoasă în care soțul nu mai are nici un sentiment sau respect pentru ea, aceasta a devenit slujnica lui. Fără serviciu, obedientă, umilă, obeză și neîngrijită, ea își dedică fiecare secundă a existenței sale pentru a-și mulțumi soțul, lucru care nu se va întâmpla niciodată.

Tote cele trei femei sunt complexate și speriate, încât sunt pe punctul de a renunța la ele, până în momentul în care constată că nu sunt singure și că se au una pe cealaltă. Porinind de la ideea că noi suntem cei mai buni sfătuitori ai vecinilor, dar nu suntem capabili să ne autodisciplinăm, aceste prietene reușesc să se încurajeze una pe cealaltă să facă ceva pentru a-și vindeca rănile sufletului.

Recunosc că îmi place Irina Biner pentru că are sfaturi de viață pe care le găsesc utile și încerc să le aplic pe mine pentru că am observat încă de când citeam „Fluturi” că mă ajută să mă simt mai bine psihic. Cu toate acestea, nu prea reușesc să empatizez cu personajele sale care parcă sunt mult prea bune pentru lumea asta. Ele mereu au o situație financiară care le permite să își satisfacă micile mofturi, care le ajută să își ia viața de la capăt și nu în ultimul rând să fie foarte darnice cu persoanele mai puțin favorizate. Cumva această bunătate, blândețe și situație materială exagerat de stabilă, fac ca romanele sale să fie din alt peisaj. Să semene cu niște basme. Cred că de aceea și sunt atât de mulți cititori care o critică pe autoare foarte mult în cel mai negativ mod posibil. Eu am reușit să fac abstracție de personalitatea personajelor și am văzut și partea bună a lecturii.

Titlu: Străinul de lângă mine

Autor: Irina Binder

Editura: For You

Anul publicării: 2018

Nota: 3/5

Recenzie: Război în doi de Mirela B. Florentina

Înainte de toate, îi mulțumesc prietenei mele, Dede, pentru amabilitatea de a-mi împrumuta exemplarul său în vederea citirii acestei cărți care, sincer, nu se afla pe wishlistul meu. ^^

Coperta: Robert Marton

Debutanta Mirela, a scris o carte pe care o recomand tinerelor cititoare cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani, altfel cartea va fi apreciată ca mine, cu o stea pe Goodreads, sau va primi mai multe stele pentru încurajare.

Subiectul romanului este unul clasic, clișeic în care o tânără liceană se îndrăgostește iremediabil de un băiat rău, bogat, incapabil de a-și acorda fidelitatea unei singure femei. Abygail Smith este cea mai studioasă, naivă, emotivă și singură elevă din liceul pe care îl frecventează. Este atât de bine ancorată în realitate, încât atunci când cea mai bună prietenă a ei reușește să o „scoată în lume”, practic se simte ca un elefant într-un magazin cu porțelanuri fine.

La polul opus este Dylan Turner, un playboy adolescent, egoist și cu sufletul neîmblânzit. Acesta o întâlnește pe Aby la o petrecere  unde o salvează din brațele unui  tânăr beat și cu gânduri necurate, doar pentru ca el, la rându-i să-i facă propuneri indecente. Interesul tânărului pentru protagonistă crește în momentul în care ea, deși este îndrăgostită lulea de el, se menține pe poziții și refuză să ajungă în patul lui.

Toată cartea este un joc adolescentin de-a șoarecele și pisica, cu o încărcătură erotică mult prea mare pentru primul volum al unei serii abia începute. Acest joc este pe alocuri extrem de enervant, nu datorită caracterelor diferite ale personajelor care au fost crescute și educate în medii diferite, ci mai mult datorită autoarei care a încercat atât de mult să scrie și să se exprime corect încât a reușit să scadă foarte mult calitatea cărții.

Mi s-a părut hilar să facă toate acele eforturi de a avea un condei elegant și cu toate acestea să scape vreo două cacofonii, să aibă mici typos-uri și  nu în ultimul rând, repetiții și comparații pe care eu le-am considerat enervante. Această străduință, cumva mult prea exagerată, a îngreunat lectura, care ar fi trebuit să fie o ploaie răcoritoare de vară, menită să ne facă să retrăim emoția ultimului an de liceu.

Pe de altă parte, personajele cărții au avut personalități puternice și foarte bine gândite. Datorită replicilor corect plasate, am reușit să empatizez cu ele și să înțeleg anumite decizii și curiozități ale lui Aby. De aceea îmi imaginez că în volumul doi „războiul” se va extinde și în viața personală a proaspătului boboc la Harvard, deoarece mama fetei are un comportament complet diferit față de imaginea pe care Aby mi-a creat-o, în timp ce tatăl său mi se pare un om trist și frământat de o problemă mult mai gravă decât fiorii primei iubiri care îi încearcă fiica.

Titlu: Război în doi

Autor: Mirela B. Florentina

Editura: Celestium

Anul publicării:  2018

Nota: 1/5