Recenzie: Străinul de lângă mine de Irina Binder

Într-o lume unde tot ceea ce contează este imaginea pe care o afișăm în societate, în cel mai nou roman al său, „Străinul de lângă mine”, Irina Binder trage un semnal de alarmă legat de acest subiect.

Citind cartea am înțeles că acest „străin” nu se referă neapărat la persoana alături de care împărțim casa, biroul sau locul dintr-un mijloc de transport, ci de cele mai multe ori este chiar reflexia pe care o vedem atunci când ne privim în oglindă. Este adevărat că și „străinii” din mediul nostru ajută la această înstrăinare de propria persoană și personalitate, dar noi suntem principalii vinovați de schimbările nefaste.

Irina a scris o carte în care a prezentat viața a trei femei cu medii diferite de viață, cu gândiri distincte, dar cu aceeași situație neplăcută – afundarea și complacerea într-un mediu nociv.

Alessia este o tânără care în ciuda frumuseții, bunătății și inteligenței, suferă foarte mult pentru că se simte neiubită. Toată viața a încercat să se agațe de ideea iubirii, fie din partea unui bărbat sau a familiei, însă de fiecare dată i-a scăpat printre degete precum nisipul. Tristețea ei este sporită și de ultima dezamăgire în dragoste, căci iubitul său virtual i-a trădat încrederea în cel mai urât mod cu putință.

Selena este cea mai bună prietenă a Alessiei, și chiar dacă a avut curajul să iasă dintr-o căsnicie bolnavă și să-și refacă viața, cu multe sacrificii, și-a creat un complex psihologic de care nu reușește să treacă foarte ușor. Cumva, femeia s-a resemnat că nu va putea deveni mamă vreodată și nici că va mai reuși să se încreadă în vorbele dulci ale unui bărbat.

Ultima, dar nu cea din urmă doamnă este Adela. O femeie care a uitat că este femeie. Angrenată într-o căsnicie dezastruoasă în care soțul nu mai are nici un sentiment sau respect pentru ea, aceasta a devenit slujnica lui. Fără serviciu, obedientă, umilă, obeză și neîngrijită, ea își dedică fiecare secundă a existenței sale pentru a-și mulțumi soțul, lucru care nu se va întâmpla niciodată.

Tote cele trei femei sunt complexate și speriate, încât sunt pe punctul de a renunța la ele, până în momentul în care constată că nu sunt singure și că se au una pe cealaltă. Porinind de la ideea că noi suntem cei mai buni sfătuitori ai vecinilor, dar nu suntem capabili să ne autodisciplinăm, aceste prietene reușesc să se încurajeze una pe cealaltă să facă ceva pentru a-și vindeca rănile sufletului.

Recunosc că îmi place Irina Biner pentru că are sfaturi de viață pe care le găsesc utile și încerc să le aplic pe mine pentru că am observat încă de când citeam „Fluturi” că mă ajută să mă simt mai bine psihic. Cu toate acestea, nu prea reușesc să empatizez cu personajele sale care parcă sunt mult prea bune pentru lumea asta. Ele mereu au o situație financiară care le permite să își satisfacă micile mofturi, care le ajută să își ia viața de la capăt și nu în ultimul rând să fie foarte darnice cu persoanele mai puțin favorizate. Cumva această bunătate, blândețe și situație materială exagerat de stabilă, fac ca romanele sale să fie din alt peisaj. Să semene cu niște basme. Cred că de aceea și sunt atât de mulți cititori care o critică pe autoare foarte mult în cel mai negativ mod posibil. Eu am reușit să fac abstracție de personalitatea personajelor și am văzut și partea bună a lecturii.

Titlu: Străinul de lângă mine

Autor: Irina Binder

Editura: For You

Anul publicării: 2018

Nota: 3/5

Advertisements

Recenzie: Război în doi de Mirela B. Florentina

Înainte de toate, îi mulțumesc prietenei mele, Dede, pentru amabilitatea de a-mi împrumuta exemplarul său în vederea citirii acestei cărți care, sincer, nu se afla pe wishlistul meu. ^^

Coperta: Robert Marton

Debutanta Mirela, a scris o carte pe care o recomand tinerelor cititoare cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani, altfel cartea va fi apreciată ca mine, cu o stea pe Goodreads, sau va primi mai multe stele pentru încurajare.

Subiectul romanului este unul clasic, clișeic în care o tânără liceană se îndrăgostește iremediabil de un băiat rău, bogat, incapabil de a-și acorda fidelitatea unei singure femei. Abygail Smith este cea mai studioasă, naivă, emotivă și singură elevă din liceul pe care îl frecventează. Este atât de bine ancorată în realitate, încât atunci când cea mai bună prietenă a ei reușește să o „scoată în lume”, practic se simte ca un elefant într-un magazin cu porțelanuri fine.

La polul opus este Dylan Turner, un playboy adolescent, egoist și cu sufletul neîmblânzit. Acesta o întâlnește pe Aby la o petrecere  unde o salvează din brațele unui  tânăr beat și cu gânduri necurate, doar pentru ca el, la rându-i să-i facă propuneri indecente. Interesul tânărului pentru protagonistă crește în momentul în care ea, deși este îndrăgostită lulea de el, se menține pe poziții și refuză să ajungă în patul lui.

Toată cartea este un joc adolescentin de-a șoarecele și pisica, cu o încărcătură erotică mult prea mare pentru primul volum al unei serii abia începute. Acest joc este pe alocuri extrem de enervant, nu datorită caracterelor diferite ale personajelor care au fost crescute și educate în medii diferite, ci mai mult datorită autoarei care a încercat atât de mult să scrie și să se exprime corect încât a reușit să scadă foarte mult calitatea cărții.

Mi s-a părut hilar să facă toate acele eforturi de a avea un condei elegant și cu toate acestea să scape vreo două cacofonii, să aibă mici typos-uri și  nu în ultimul rând, repetiții și comparații pe care eu le-am considerat enervante. Această străduință, cumva mult prea exagerată, a îngreunat lectura, care ar fi trebuit să fie o ploaie răcoritoare de vară, menită să ne facă să retrăim emoția ultimului an de liceu.

Pe de altă parte, personajele cărții au avut personalități puternice și foarte bine gândite. Datorită replicilor corect plasate, am reușit să empatizez cu ele și să înțeleg anumite decizii și curiozități ale lui Aby. De aceea îmi imaginez că în volumul doi „războiul” se va extinde și în viața personală a proaspătului boboc la Harvard, deoarece mama fetei are un comportament complet diferit față de imaginea pe care Aby mi-a creat-o, în timp ce tatăl său mi se pare un om trist și frământat de o problemă mult mai gravă decât fiorii primei iubiri care îi încearcă fiica.

Titlu: Război în doi

Autor: Mirela B. Florentina

Editura: Celestium

Anul publicării:  2018

Nota: 1/5

Recenzie: Când vina ne desparte de Liane Moriarty

De obicei, prefer să citesc serii deoarece așa am posibilitatea să mă bucur cât mai mult de lumea creionată de un scriitor talentat. Cu toate acestea, nu dau înapoi nici din fața unei cărți de sine stătătoare frumos structurată cu un final logic și simplu, fără a lăsa loc de alte interpretări sau a unei posibile continuări.

„Când vina ne desparte” este un roman ce îndeplinește aproape toate cerințele mele de mai sus cu acțiune extinsă ce dezvăluie viața și drama a patru familii diferite din toate punctele de vedere.

La prima vedere personajele principale ar fi Erika și Clementine, două prietene din copilărie cu un trecut nu tocmai sincer. Pe măsură, însă, ce avansăm cu lectura putem observa că de cele mai multe ori aparențele sunt înșelătoare și defapt protagoniștii sunt absolut toate personajele, 10 la număr.

Erika și Oliver sunt imaginea cuplului perfect. Nu au datorii, au cariere de succes, și duc un stil de viață perfect organizat într-o casă extrem de ordonată. Ceea ce nu știe toată lumea este că Erika provine dintr-o familie dezbinată în care mama ei suferă de o ușoară nebunie cauzată de disposofobia mult prea avansată. Dat fiind starea degradată a sănătății Sylviei, Erika a avut o copilărie traumatizantă fiind nevoită să crească într-un mediu murdar și neigienic, în timp ce soțul său, Oliver, provine dintr-o familie în care părinții săi sunt alcoolici și delăsători.

Singura persoană care a acceptat-o pe Erika în timpul copilăriei sale a fost Clementine. Datorită insistențelor mamei sale, Pam, violocelista a fost nevoită să se poarte foarte frumos și înțelegător cu micuța Erika, ce la rându-i a fost ancora singurei sale prietene și o fiică mult mai serioasă pentru Pam. Este interesant cum relația celor două a evoluat în oglindă chiar și după ce Clementine și-a format propria-i familie cu Sam. Erika și Oliver au continuat să facă parte din viața celor doi fiind chiar și nașii unei dintre fiicele acestora. Însă Clementine nu este cu adevărat fericită de acest prezent. Ea își vede cea mai veche prietenă ca pe un al doilea job, un sacrifiu care trebuie făcut sau chiar un act de caritate, iar acest lucru a influențat-o toată viața să fie opusul Erikăi.

Suspansul cărții este ridicat la cote maxime încă din primele pagini care prezintă acțiunea la câteva luni după un incident nefericit ce s-a petrecut la un grătar în curtea vecinilor Erikăi și ai lui Oliver, Vid și Tiffany. Cei doi sunt extrem de bogați, excentrici și dezinhibați. Ei nu seamănă cu niciunul din personajele prezentate până acum. Vid este deja la a treia soție și a patra fiică în timp ce soția lui, Tiffany, este o fostă stripteuză. Amândoi au muncit pentru averea actuală și cu puțin noroc și din partea vieții au reușit să-și asigure o poziție socială mult mai sus decât familiile Erikăi sau a lui Clementine, chiar dacă școala nu a fost prioritatea lor în viață.

Ultimul și cel mai interesant personaj este Harry. Vecinul acela enervant și morocănos, singur cu niște concepții din decadele trecute. Este personajul care nu suportă să socializeze sau să dea detalii despre viața lui personală. Este bătrânul acela care face reclamații de două, trei ori pe săptămână pentru nerespectarea orelor de liniște sau pentru că se simte furat de corporații. Dar în același timp este singura persoană din carte care în ciuda dramei sale personale își păstrează rațiunea și cumva reușește să treacă peste trecut atunci când este nevoie să fie atent la prezent.

Romanul este unul psihologic, motiv pentru care din punctul meu de vedere se citește foarte greu căci că dacă nu sunt concentrată 100% la ceea ce citesc, risc să nu mai înțeleg următorul capitol. Sunt încântată de el pentru că, deși tot suspansul stă în simpla întrebare „Ce mama naibii s-a întâmplat la afurisitul ăla de grătar?”, am considerat că fiind prima carte de genul pe care am citit-o este o lectură interesantă. De aceea a și primit pe Goodreads această notă din partea mea.

Pasajele grele și dramele psihologice  sunt îmblânzite de inocența copiilor. Holly și Ruby sunt fiicele lui Clementine și Sam care acum își creează personalitățile și încep să descopere ce le place și ce nu, lucru care mai îndulcește acțiunea, în timp ce Dakota, în vârstă de 10 ani, caută să câștige simpatia cititorului ea prin faptul că este o cititoare împătimită dar și o victimă a lipsei comunicării.

Cartea este un cocktail de sentimente și emoții amsetecate cu multe evenimente neașteptate și tragice. De aceea cred că ea este dedicată doar unui anumit tip de cititori pentru că fără un minim de răbdare și empatie cred că nu se poate citi și înțelege.

Titlu:  Când vina ne desparte

Titlu original: Truly Madly Guilty

Autor: Liane Moriarty

Editura: TREI

Anul publicării: 2017

Nota: 2/5

Recenzie: Cină cu ficat și inimă de Mihaela Apetrei

Când am aflat că Mihaela Apetrei avea să publice un thriller cu iz de roman polițist, mărturisesc că am fost extrem de încântată și nerăbdătoare să fac rost de ea pentru colecția mea personală de thrillere. Mi-am făcut mari iluzii și mi-am imaginat fel și fel de scene și gânduri de genu’ „cum o fi?” sau „ce subiect poate avea această carte de are un astfel de titlu?”, însă ceea ce am descoperit pe măsură ce am citit-o, m-a uimit.

În primul rând acest roman nu poate fi încadrat în nici un gen literar pentru că este condimentat cu puțin din fiecare: are baza unui roman polițist aromat cu suspansul unui thriller și condimentat cât trebuie cu o poveste de dragoste neîmplinită.

Pentru că trăim în era digitală, acțiunea are un plan de desfășurare pe celebrul site de socializare, Faceook, unde unul din personajele principale, Murki, lansează invitații la cină. Special la aceste invitații este că sunt în număr limitat (doar 10) și pentru ficare invitație doar o singură persoană din cele înscrise este aleasă în baza anumitor criterii bine definite. Punctul culimant este reprezentat de facptul că toți invitații după cină mor în urma cedării unui anumit organ vital.

Aceste decese sunt investigate de Marc Aureliu și partenera sa, Doina, de la Secția 3 de poliție din București. Între cei doi încă din primele pagini descoperim o tensiune erotică ce nu se stinge deloc. Aparent ei sunt și nu prea îndrăgostiți unul de celălalt. Marc își place partenera, dar nu suficient de mult pentru a trece peste defectul ei fizic, în timp ce femeia îl dorește pe Marc, dar este prea orgolioasă sau fricoasă să îi împărtășească sentimentele.

Din timpul lansării cărții din 11.05.2018

Tehnic lucrurile sunt destul de simple, însă firul care leagă toate evenimentele din carte este extrem de încâlcit, aruncând personajele într-un cerc vicios care nu mi-a plăcut și m-a îndepărtat de ceea ce se petrece în carte.

În primul rând, suspectul principal al crimelor este un grumand supraponderal, obsedat de curățenie, ordine și descoperirea sentimentelor. Acest lucru este subliniat înainte de toate prin obsesia lui pentru ingredientele necesare pregătirii cinelor, pe care autoarea le descrie extrem de detaliat și mult, transformând o bună parte din carte într-un rețetar de bucate. Trist este că, personal, nu am simțit nimic din aceste paragrafe, iar imaginația mea a refuzat să coopereze în a mă ajuta să vizualizez blatul încărcat cu condimente din bucătăria impecabilă a lui Murki.

Această descriere detaliată a lucrurilor mărunte a întârziat foarte mult acțiunea cărții, setea mea ca cititor pentru ea devenind insuportabiăl la un momentdat, iar atunci când am primit-o a fost scurtă precum o ploaie de vară. Cumva mi-ar fi plăcut să văd mai multă acțiune și o atenție mai mare acordată personajelor decât rețetelor culinare sau ingredinetelor acestora. De asemenea aș fi preferat ca această carte să fie mai voluminoasă cu încă 5 pagini pentru că spre final consider că autoareaa sărit peste anumite evenimente la care cititorul din mine ar fi vrut să fie părtaș. Nu pot spune despre ce este vorba pentru că ar fi spoiler și nu veți mai citi cartea, iar eu îmi doresc să aflu și alte păreri.

Titlu: Cină cu ficat și inimă

Autor: Mihaela Apetrei

Editura: TREI

Anul publicării: 2018

Nota: 1/5

Recenzie: Gemini de Monica Ramirez (Gemini #1)

Ați văzut vreodată un trandafir de un miros îmbătător și o eleganță rară, dar atunci când ați vrut să-l atingeți v-ați rănit în spinii săi ascuțiți?

Cred că doar astfel pot descrie stilul Monicăi Ramirez de a scrie o carte, trilogie sau întreagă serie. Ea are un condei delicat ca petalele unui trandafir, cu emoții pure precum roua ce se ascunde între ele, dar cu un subiect dureros de real așa cum sunt spinii lui.

Cartea despre care vreau să scriu astăzi este prima din trilogia „Gemini”, cu scena desfășurării acțiunii în misteriosul, dar și tragicul Orient.

Jadyn Mathison are norocul de a fi înzestrată cu o inteligență sclipitoare, zeii oferindu-i și o frumusețe exotică datorită originilor sare orientale. Este tânără, independentă cu toată viața înainte, însă piedica ei spre o viață liniștită și fără probleme este creată chiar de proprii săi părinți. Pentru că s-a născut într-o familie în care mama este americancă și tatăl islamic, numele tinerei absolvente al școlii de drept de la Harvard este trecut pe listele teroriștilor.

Acțiunea este în floare încă din primele pagini ale romanului care debutează cu un atentat terorist la ambasada americană din Beirut unde Jadyn și tatăl său sunt răpiți de un grup terorist condus de Farouk Tehrazzi. Acest antagonist este interesant pentru că deși rându-i este dotat cu un instict foarte bun de supraviețuire, are și o minte strategică excepțională, calități ce au fost mai întâi cultivate de unul din personajele „pozitive” ale romanului.

Dacă Owen Wallace nu ar fi fost prin zonă în timpul atentatului de la ambasadă, cartea ar fi rămas un thriller foarte bun, însă prezența acestui agent Navy’s SEALs o condimentează, fiind jumătatea perfectă a lui Jadyn. Cu toate că legătura celor doi este scrisă în stele, noul cuplu, de pe scena literaturii contemporane, este nevoit să facă multe sacrificii pentru supravițuire și este pus la și mai multe teste pe care le va trece sau nu.

Toate cele 336 de pagini sunt de un suspans sfâșietor care de multe ori m-a împiedicat să fac și altceva decât să citesc pentru că așa cum am fost obuțnuită pâna acum, în lumea umbrelor nimic nu este ceea ce pare. Totul este fum și iluzii și doar cei mai buni supraviețuiesc.

 

Îmi place foarte mult atenția autoarei asupra detaliilor și puterea calmului cu care scrie. Monica niciodată nu a sărit peste anumite pasaje și cu o răbdare colosală, ne explică fiecare detaliu al acțiunii. De exemplu, eu nu știu politică aproape deloc, însă citind această carte mi-am făcut o oarecare idee despre scena politică islamică și am înțeles implicațiile pe care disputele în numele lui Allah le pot avea pe scena politică și economică mondială. De asemenea, romanul acesta are și implicații psihologice foarte mari. După ce a fost răpită și a asistat la mai multe evenimente triste, Jadyn trece prin niște stări asemănătoare cu isteria, apropiind cartea de realitate. Sunt convinsă că vor fi cititori sceptici care vor considera că ei în situațiile respective s-ar purta calm și rațional, însă cred că nu ai cum să rămâi întreg după ce treci printr-o lună de foc în deșerturile estice.

Sunt sigură că „Gemini” este începutul unei trilogii plină de adrelină, suspans, pasiune și umor suficient cât cititorul să nu fie îngrozit de realitatea de dincolo de granițe și abia aștept să continui periculoasa odisee cu al doilea volum, „Rogue”.

Titlu: Gemini

Autor: Monica Ramirez

Editura: Librex

Anul publicării: 2018

Nota: 5/5

Recenzie: Fata din gheață de Robert Bryndza

Mulțumită clubului de lectură „Nordic Noir” organizat de editura TREI, în ultimele luni am avut ocazia de a descoperi o mulțime de romane polițiste și thrillere cel puțin interesante.

Unul din acestea ar fi „Fata din gheață” care este și prima carte din seria „Erika Foster”.  Protagonista seriei este un Instecor Detectiv Șef (DCI) foarte talentat, cu un instinct ce nu dă aproape niciodată greș, lucru care îi pavează drumul unei cariere uimitoare pentru vârsta ei. Ceea ce, însă, poate să îi afecteze succesul este trecutul tumultos ce amenință să iasă la suprafață.

Moartea Andreei Douglas – Brown scoate la lumină difuncționalitățile unei familii aristocrate tipic-perfecte britanice. Nu este un secret că fiecare familie are rufele sale murdare, dar în cazul acesteia mizeria se întinde pe o suprafață mai mare decât niște mici pete. Legături secrete cu traficul de persoane, frica de a-și păta imaginea sau dorința nebună de a avea o poziție socială cât mai influentă sunt doar câteva din cheile soluționării acestui caz.

Când Erika Foster și echipa ei au prins unul din firele ce leagă marioneta cunoscută deja ca fiind „familia ideală”, piedicile nu încep să apară din neant pentru a o ține departe de adevăr. Însă am aflat cu bucurie ca această femeie este genul care intră pe fereastră atunci când cineva o scoate pe ușă, iar dacă ferestrele sunt închise, este capabilă să fure cheia casei doar pentru a face dreptate.

Mi-a plăcut această carte pentru că are toate ingredientele necesare de a transforma o idee interesantă într-o poveste credibilă. Nimic nu este ușor, iar pericolele se află la tot pasul și doar providența mai poate să salveze personajele din calea unui dezastru.

Participanții acțiunii acestui thriller sunt extrem de colorate pentru că întâlnim o femnistă ce luptă cu toate forțele pentru a găsi adevărul, cupluri de gay care sunt perfect normali și nu sunt judecați, oameni corupți și coruptibili și de ce nu, oameni cu personalități atât de fragile încât ar face orice li s-ar spune pentru a avea un strop de liniște.

Cel mai interesant este că nimeni nu se așteaptă ca ucigașul să fie atât de greu de depistat, iar acest lucru crește suspansul la cote maxime și ține cititorul în priză până la ultima pagină.

Titlu: Fata din gheață

Titlu original: The Girl in the Ice

Atuor: Robert Bryndza

Editura: TREI

Anul publicării: 2018

Nota: 4/5

Recenzie film: Iron Man #2

După ce în „Iron Man #1” am descoperit împreună cu Tony Stark (Robert Downey Jr.) că acesta are o inimă ce bate nu doar pentru el și egoul său ci și pentru oamenii atinși de război, acum vom înțelege, tot împreună, și motivul pentru care acest erou a ales să se închidă într-o carapace departe de tot ceea ce reprezintă iubire, empatie sau sentimente. Dorința de a se afirma în fața tatălui său a fost dintotdeauna un handicap pentru Tony, iar faptul că l-a pierdut timpuriu nu l-a ajutat să înțeleagă adevăratul scop al muncii depuse de Howard Stark (John Slattery) decât mult prea târziu.

După ce a fost grav rănit cât a fost prizonier în Afganistan protagonistul și-a creat un dispozitiv pe bază de paladium pentru a ține niște șrapnele departe de inimă. Însă, aparent, paladiumul pe care îl poartă în piept, deși îl menține în viață, îl omoară încet și sigur pe purtătorul costumului Iron Man, iar ivirea noilor conflicte cu guvernul american îl împiedică să-și trăiască ultimele momente așa cum își dorește. Senatorul Statelor Unite îi bate la ușă pentru a-l convinge pe pe Tony să preda costumul, întrucât acesta este considerat o armă ce ar putea face mai mult rău decât bine cetățenilor americani. Și nu numai.

Trecutul continuă să-l bântuie, sub bicele nemiloase ale lui Ivan Vanko (Mickey Rourke), împletindu-se mișelește cu prezentul, invențiile lui Justin Hammer (Sam Rockwell), amenințând cu distrugerea moșternirii Stark. Salvarea, însă, vine de unde ne așteptăm mai puțin pentru că S.H.I.E.L.D. este peste tot. Mulțumită organizației ultra secrete, care ne protejează din umbră, protagonistul găsește o modalitate de a-și ierta trecutul și de a se salva pe sine și întreaga lume, devenind astfel „The Consultant”.

Îmi place foarte mult imaginea care s-a creat până în acest punct pentru că piesele puzzle-ului încep să se așeze frumos și să dezvăluie pașii pe care Nick Fury (Samuel L. Jackson) îi urmează în punerea bazei Răzbunătorilor. Începând cu acest film începem să ne familiarizăm cu Natasha Romanoff aka Black Widow (Scarlett Johansson) dar și cu agentul meu preferat, Coulson (Clark Gregg).

De asemenea trebuie să ne bucurăm cât mai mult cu putință de frumoasa parteneră a lui Tony, Pepper (Gwyneth Paltrow) care dintr-o asistentă ștearsă cu un instinct matern super dezvoltat față de șeful său, înflorește într-o puternică femeie de afaceri capabilă să-i fie mâna dreaptă nu doar a proprietarului Stark Industries, ci și a lui Iron Man.

Mărturisesc că în copilărie, când încă mă familiarizam cu lumea creată de Stan Lee, Iron Man era singurul erou pe care îl displăceam. Nu vedeam nimic eroic la un bogătaș ce îmbracă un costum plin cu arme, însă RDJ mi-a schimbat părerea datorită charismei, nepăsării și comicului cu care a revitalizat acest personaj. Cumva, datorită lui, antagoniștii și-au pierdut din strălucirea malefică, singurul lor rol fiind acela de a transforma un playboy egoist într-un model pentru generațiile viitoare.

Titlu: Omul de fier #2

Titlu original: Iron Man #2

Distribuție: Robert Downey Jr. (Iron Man), Gwyneth Paltrow (Pepper Potts), John Slattery (Howard Stark), Paul Bettany (Jarvis), Scarlett Johansson (Natasha Romanoff), Clark Gregg (Agent Coulson), Samuel L. Jackson (Nick Fury)

Anul lansării: 2010

Nota: 4/5