Recenzie: Îngeri și demoni de Dan Brown (Robert Langdon #1)

În scurt timp, Dan Brown a devenit unul dintre autorii mei preferați de thrillere și nu pot să nu vă mărturisesc că Robert Langdon nu ar putea întrucipa bărbatul de care, într-o altă viață, m-aș putea îndrăgosti.

Nu știu câți dintre voi vă amintiți, însă prin anii ’90 se spunea că în 2000 are să vină sfârșitul lumii. După cum putem observa astăzi, acea prezicere nu s-a adeverit.

Tot în anul 2000 Dan Brown debutează, pe piața literaturii cu romanul „Îngeri și demoni”, o carte cu o poveste conspirativă ce are ca subiect unul dintre cele mai vechi războiae ale lumii, cel dintre știință și religie.

Având la bază povești și teorii reale, autorul aduce în lumea literaturii universale un roman controversat care scoate de la naftalină una dintre cele mai puternice confrerii ale lumii creștine: Illuminati.

Robert Langdon este personajul care leagă momentan 5 romane care deși se pot citi singure, sunt conectate de simbolismul religios, arta în cel mai pur stadiu al său și teorii conspiraționiste.

Profesorul Langdon predă la Universitatea Harvard simbolismul religios și este chemat de urgență la CERN în Elveția. Încă din primele capitole, avem parte de tehnologii futuriste, pe care autorul nu s-a sfiit să le aducă în prim plan, precum aeronave capabile să parcurgă distanțe impresionante într-un timp extrem de scurt, dar și de multă acțiune.

Personajul Robert Landon debutează în literatură când este chemat să studieze cadavrul mutilat al lui Leonardo Vetra. Preotul-savant este ucis cu brutalitate în interiorul CERN, cuvântul „illuminati” fiindu-i înfierat pe piept. Surpriza cea mai mare constă în faptul că matrița folosită de ucigaș este o ambigramă, permițându-i cititorului să citească un cuvânt indiferent de poziționarea acestuia.

Acest început îl aruncă pe profesor într-o cursă contra cronometru pe străzile Vaticanului și ale Romei împreună cu fiica decedatului, Vittoria în timpul Conclavului de la Vatican.

Domnișoara Vetra este un savant de biologie marină cu o personalitate extrem de puternică și cu un trecut trist. Orfană fiind, aceasta a fost adoptată de Leonardo și împreună s-au afundat pe căile științei în a căuta noi descoperiri.

Secrete, mistere, minciuni și o armă ce poate distruge lumea religiei din temelii, sunt doar câteva din ingredientele unui roman alert care te poartă în timp și spațiu.

Întotdeauna am fost fascinată de noile informații pe care le-am dobândit în timp ce citesc un roman semnat de Dan Brown, care și de data aceasta nu se sfiește să ne ofere noi detalii despre mitul Illuminati și istoria Vaticanului sau secretele pe care acesta le adăpostește.

Pornind de la o simplă crimă cu motive religioase, foarte ușor, autorul alunecă în lumea științei, atingând subiecte destul de sensibile. Unul, și cel mai important dintre acestea, fiind faptul că Geneza poate fi demonstrată într-un laborator, acesta dovedindu-se ulterior și motivul crimelor, creându-se astfel antimetaria (substanță opusă materie, care în contact cu aceasta poate avea efecte devastatoare).

Titlu: Îngeri și demoni

Titlu original: Angels and Demons

Autor: Dan Brown

Editura: RAO

Anul publicării: 2000

Nota: 5/5

Advertisements

Recenzie: Renașterea de Oliver Bowden (Assassin’s Creed #1)

Renașterea” nu este doar prima carte a seriei „Assassin’s Creed”, ci și prima carte de la Editura Paladin pe care o citesc.

Până acum credeam că singurele romane pe care nu le pot citi cap coadă sunt cele SF, însă m-am înșelat pentru că am reușit să termin acest volum în nu mai puțin de șase luni și nu pentru că ar conține noțiuni de fizică sau termeni științifici pe care nu i-am înțeles și pe care, probabil, nu îi voi înțelege vreodată. Cred că al doilea vinovat după mine ar fi însuși autorul care are un stil greu de urmărit și înțeles, romanul semânând adesea cu un comentariu sportiv.

Familia Audittore este o familie tipică Italiei Renascentiste a clasei de sus. Un fericit cuplu se căsătorește și mai târziu au trei fii sănătoși, dar cu gustul aventurii în sânge și o fiică delicată precum o floare.

Însă aceasta este doar imaginea pe care această familie o afișază în societate, căci în camerele secrete din conacul Audittore se află armele uneia dintre cele mai mari rivale ale Ordinului Templierilor.

Giovani Audittore este membru al Ordinului Asasinilor, iar mai târziu fiul său Ezio îi va călca pe urme.

Subiectul romanului este trădarea și călătoria inițiatică a lui Ezio în viață. Cu o acțiune amplă ce se desfășoară de-a lungul a două decenii, autorul romanului trece prin această perioadă ca lama fierbinte a unui cuțit prin unt. De fiecare dată când menționa anul în care se petrece acțiunea mă simțeam ca și cum aș fi făcut un duș rece pentru că nu mi-am putut da seama de trecerea timpului.

După ce familia îi este ucisă în fața ochilor, Ezio este orbit de dorința de răzbunare și de a face dreptate așa că încearcă să adune cât mai mult informații despre secretele familiei sale descoprind astfel că destinul său i-a fost trasat cu mult înainte de a se naște.

Primul său scop este să își protejeze mama și sora, așa că nu ezită să le ia de mână și să plece din Florența pentru a le adăposti în orașul unchiului său Mario Audittore, Monteriggioni. Doar după ce s-a asigurat că cele două sunt în deplină siguranță, tânărul și-a permis să-și înceapă vendeta dedicându-se trup și suflet cauzei Asasinilor.

Cartea este despre unul dintre războaiele secrete ale lumii, secrete și mult mister.  Desigur că autorul nu ne-a lăsat pe sec, ci ne-a oferit întrevederi secrete cu Leonardo Da Vinci, ne-a spus secretul lui Miachiavello, iar spre final a alunecat insesizabil în lumea supranaturală a zeilor.

Când alți oameni urmează orbește adevărul, ține minte… nimic nu e adevărat.

Când alți oameni sunt limitați de moralitate sau de lege, ține mine… totul este permis.

Lucrăm pe întuneric, pentru a sluji lumina. Suntem Asasinii.

Titlu: Renașterea

Titlu original: Renaissance

Autor: Oliver Bowden

Editura: Paladin

Anul publicării: 2016

Nota: 2 / 5

Recenzie: Alias Grace de Margaret Atwood

Am observat că de la o vreme am început să colecționez biografiile unor faimoase femei ale lumii, iar printre aceste cărți se numără și un roman despre una din cele mai notorii criminale ale Canadei – Grace Marks.

Este adevărat că Margaret Atwood menționează în postfață că unele evenimente din roman sunt pură ficțiune, însă nu am posibilitatea să vă spun care, pentru că acest tom stă la granița dintre realitate și ficțiune.

Încă de la vârsta de 16 ani, Grace Marks a rămas în istorie pentru că se crede că l-a ajutat pe James McDermott în săvârșirea unei crime duble.

În anul 1840 Grace debarcă pe teritoriul canadian împreună cu familia ei din Irlanda. Fiind a treia născută din cei nouă copii ai soților Marks, Grace se angajează ca menajeră pentru a putea să se întrețină.

Conform poveștii, doar primul său an petrecut în Canada s-a considerat ca fiind cea mai frumoasă perioadă din viața tinerei irlandeze pentru că după moartea celei mai bune prietene ale sale, Mary Whitney, Grace nu și-a mai găsit locul în viață.

Până la vârsta de 16 ani, aceasta a fost servitoare în mai multe case, ultimul angajator fiind Thomas Kinnear.

Legenda spune că domnișoara Marks a fost o tânără frumoasă, cu privire limpede și cuminte, dar mai ales cu frică de Dumnezeu și morți, motiv pentru care nu am fost pe deplin convinsă că și-a meritat titlul de criminală.

După asasinarea domnului Kinnear și a menajerei acestuia, Nancy Montgomery, Grace a fost condamntă la închisoare pe viață.

Presa locală menționa faptul că tânăra înnebunise la un moment dat, motiv pentru care a fost nevoie să fie transferată la un sanatoriu pentru boli mintale pentru o scurtă perioadă, ulterior revenind în penitenciar.

Având un comportament umil, aproape exemplar și un talent înnăscut pentru cusut, Grace este angajată pro bono în casa guvernatorului penintenciarului ca fată în casă. Acolo îl întâlnește pe psihologul Simon Jordan care vrea să afle adevărul din spatele crimei. Este Grace amnezică? Este nebună? Sau este într-adevăr o criminală?

Sincer, aproape niciodată nu am crezut în mărturiile oamenilor pentru că stă în firea lor să mintă pentru a fi văzuți ca simple victime sau nevinovați, însă am fost surprinsă să văd că această femeie nu s-a scuzat niciodată pentru ceea ce a făcut, dar nici nu s-a acuzat. Ea pur și simplu și-a spus viața, mărturisind la un moment dat că pur și simplu nu își amintește cum Nancy și domnul Kinnear au murit.

De-a lungul ședințelor cu domnul Jordan, Grace a fost supusă unei hipnoze în care aceasta a dezvăluit o a doua personalitate în care mărturisea crima, însă la fel ca și până atunci, acest lucru nu a ajutat-o, dar nici nu a încurcat-o.

Vorbim de anii 1800, începutul anilor 1900 când ocultismul era în floare, așa că s-au creat mai multe tabere: Grace a fost posedată, Grace suferă de dublă personalitate sau Grace este o manipulatoare desăvârșită. Nimeni nu a știut ce să creadă și spre ce anume să încline, însă după aproape 30 de ani de la ziua condamnării, aceasta a fost eliberată și mutată în New York.

Deși am crezut că voi înțelege un adevăr citind această carte, am descoperit că adevărul adevărat nu îl poate ști sau descoperi cineva niciodată pentru că este păstrat doar de o singură persoană. Grace Marks.

Recomand această lectură persoanelor pasionate de romane psihologice sau polițiste pentru că vă asigur că există atâtea păreri câți cititori a avut acest roman.

Titlu: Alias Grace

Titlu original: Alias Grace

Autor: Margaret Atwood

Editura: LEDA

Anul publicării: 2013

Nota: 3 / 5

Recenzie: Zodiac de Anamaria Ionescu (Sergiu Manta #2)

Cu doar 36 de pagini mai gros decât volumul precedent, „Zodiac” aduce odiseea lui Sergiu Manta la un nou nivel.

Scurt rezumat

Sergiu este un fost IT-st, actual agent fantomă la Compania B care încearcă să nu se amestece în treburile ce nu îl privesc. În ciuda faptului că acționează pe principiul, nu te deranjez ca să nu mă deranjezi, protagonistul se vede aruncat în mijlocul unui război intern.

Putem considera că Manta este un individ blestemat încă din prima secundă a vieții sale fiind rezultatul unui incest, crescând fără părinți și având un număr de crime la activ deloc neglijabil.

Pe scurt Sergiu Manta, orfan fiind, și-a petrecut primii 14 ani ai vieții într-un orfelinat. Încă de mic copil a avut o statură impunătoare și o putere pe măsură, așa că era adesea subiectul de batjocură a celorlalți copii. Povestea spune că la 10 ani, dintr-un accident, comite prima crimă involuntară.

Ani mai târziu, după ce își află originile, acesta decide să-și răzbune anii de suferință continuând cu două crime premeditate. Condamnat fiind la închisoare pentru următorii 20 de ani, Sergiu este recrutat de un anume Brănescu pentru a deveni un asasin profesionist. Ușor, ușor devenind „fratele” Alinei Marinescu.

Am fost plăcut impresionată de al doilea volum al serieri „Sergiu Manta” pentru că autoarea a reușit să treacă peste drama din „Nume de cod Arkon”, îndreptând ghinioanele lui Sergiu către ceva mai productiv.

La aproximativ un an după înscenarea morții protagonistului si recrutării lui de către Companie, Manta descoperă un conflict de interese în înteriorul propriei sale agenții care promite un volum trei misterios și incitant.

Ceea ce îmi place la Anamaria este că seria nu aparține doar genului thriller, ci este un cocktail cu un roman polițist cu mici influențe romantice ce transformă seria într-un deliciu literar.

În ciuda faptului că am avut parte de o lectură antrenantă, au fost câteva detalii care m-au deranjat.

De exemplu au fost câteva mici erori de tastare a textului, iar la un moment dat deși era vorba despre același personaj, la câteva rânduri mai jos, numele lui a fost modificat.

Un alt lucru care m-a facut sa recitesc un paragraf de doua ori, pentru a înțelege acțiunea, a fost „redenumirea personajelor”: „Manta îi întinse telefonul lui Sergiu…”. Cel mai probabil Manta îi întisese telefonul celuilalt personaj din încăpere.

Îmi doresc enorm ca Anamaria Ionescu să continuie această serie pentru că îmi place foarte mult și pentru mine este o adevărată oază de relaxare. Să încerc să descopăr criminalul sau să rezolv un puzzle este o plăcere după o zi lungă la birou.

Dar din câte am observat, volumul al treilea al seriei se lasă așteptat pentru că acum autoarea ne încântă cu un nou roman „Crăciunul care nu a mai venit” ce nu are legătură cu aventurile sub acoperire ale lui Sergiu Manta.

Titlu: Zodiac

Autor: Anamaria Ionescu

Editura: Tritonic

Anul publicării: 2017

Nota: 5 / 5

Case cu dinți, fragment din Povestiri de la marginea realității #2

La doi ani după ce a publicat „Povestiri de la marginea realității”, autorul Dan Rădoiu, revine cu volumul doi al antologiei.

Mai jos aveți un scurt paragraf din „Case cu dinți”, una din scurtele povestiri publicate în acest volum:

În tripoul clandestin amenajat în pivnița casei, podeaua plesni prelung, eliberând vrejul acoperit de secreții al unei plante ce se adâncea în pământul gras de dedesubt. Liana ocoli tăblia mesei și, ca un șarpe ascultând de fluierul îmblânzitorului său, se ridică înspre tavan.

***

… și păși către statuia femeii obeze.

                În beci, cobra vegetală se undui prin aer, calculând unde avea să fie următorul pas al lui Firu. Cuibul era amenințat, trebuiau luate măsuri.

Națol îngenunche pentru a arunca o privire între picioarele femeii.

                – Ca să vezi ce i-a bubuit mansarda nebunului, râse el. O apeși pe țâță și pac! i se aprinde un bec în scorbură.

                Își țuguie buzele, privind cu o sprânceană ridicată la bustul revărsat al statuii.

                – Oare ălălalt ce-o face? mormăi pentru sine și apăsă pe sfârcul celuilalt sân.

                Preț de o clipă nu se întâmplă nimic, apoi cercul de lumină dintre picioarele femeii se transformă în imaginea unui liliac cu aripile desfăcute.

                – Nea Firule, să-mi moară trei vecini și ce-am pe casă dacă batoza nu e mama lui Batman, cotcodăci Națol, căutând aprobarea pe chipul tovarășului său.

                Pe care însă nu mai apucă s-o primească. Răcnetul de moarte al bărbatului cu cicatrice făcu să vibreze aerul din încăpere.

                – Nea Firule, piciorul matale…, șopti tânărul incapabil să-și ia ochii de la țărușul înmugurit ce-i străpungea dintr-o parte în alta laba piciorului lui Firu, țintuindu-l de podea.

O nouă liană țâșni, înfigându-i-se lui Firu în călcâi. Bărbatul urlă necontrolat, lovind aerul cu brațele. Precum o muscă prizonieră în insectarul unui naturalist, nu mai avea scăpare.

                Adânc înfiptă în picior, liana își trimise tentacule în lungul măduvei, făcând osul să plesnească. Hematoame violacee explodară în carnea bărbatului, însoțind ascensiunea mugurilor înfometați.

                Lumea lui Firu sări în aer, imagini vechi trecându-i pe dinaintea ochilor. Un lighean cu smalțul sărit și o bărcuță făcută dintr-o coajă de nucă, în care tatăl său turnase câteva picături de ceară pentru a-i oferi stabilitate. Apoi cadrul se schimbă. Vasile, camaradul lui de pluton din Vaslui, îi apăru așa cum îl văzuse ultima dată: plângând, strigând după mamă-sa și încercând să-și îndese înapoi intestinele revărsate, undeva la marginea unui drum de țară din Afganistan.

                Liana făcu un salt rapid, străbătându-i osul până sub articulația genunchiului. Națol se holbă hipnotizat, incapabil să clipească. Rotula tovarășului său stătea să plesnească, mare cât un pepene galben.

                – Nea Firule…, scânci el.

                Bărbatul cu cicatrice urlă din fundul plămânilor, încercând să-și țină la un loc oasele ce dădeau să-i sfâșie carnea. Sub degetele lui, ligamentele zvâcniră, apoi se rupseră cu zgomot de cauciuc suprasolicitat. Osul rotulei, bombat ca o jumătate de măr tăiat pe din două, fu proiectat dintre resturile însângerate ale articulației, lovindu-se de peretele opus. Firu dădu ochii peste cap și leșină, țintuit de podea de lianele ce îi invadau corpul, supurând sucuri digestive în drumul lor.

(Povestiri de la marginea realității 2 – Case cu dinți, de Dan Rădoiu)

Recenezie: Visul lui Summer de Cathy Cassidy (Clubul fetelor dependente de ciocolata #3)

Visul lui Summer este evident, își dorește din suflet să fie o adevărată balerină.

Cu toate că este o carte scrisă în roz, volumul al treilea din seria „Clubul fetelor dependente de ciocolată” a fost probabil cel mai dramatic pentru că spre deosebire de primele două, care au fost precum un basm pentru primele două surori, cartea dedicată lui Summer fost mai mult un coșmar.

Năcută cu 4 minute mai repede decât Skye, Summer de mică a fost precum o păpușică Barbie. Mereu roz, cu coafuri impecabile, adolescenta mereu a făcut imposibilul în a se autodepăși.

Când la școala ei de balet vine celebra Sylvie Rochelle pentru a anunța că oferă locuri la școala ei particulară de balet, Summer face tot posibilul pentru a fi printre studentele care vor lua audiția.

În timp ce surorile și prietenii săi se bucură de vacanța de vară, micuța balenrină se dedică trup și suflet câștigării acestui concurs.

Însă, aparent, nimeni nu a anunțat-o pe Summer că înfometarea, lipsa somnului și izolarea nu sunt cheia succesului.

Am fost luată prin surprindere de ambiția nocivă a acestei tinere și nu cred că am reușit să apreciez povestea la adevărata ei valoare.

Gândindu-mă retrospectiv, ceea ce probabil a vrut autoarea să transmită cititorilor, este că oricât de mult ai vrea să ajungi undeva, nu trebuie să sacrifici mai mult decât este cazul pentru că între plăcere și obsesie granița este foarte mică.

Sunt convinsă că acest roman ar naște multe discuții controversate între cititori, eu fiind de partea „nu te autoflagela pentru un lucru, indiferent cât de mult ți-l dorești”.

Titlu: Visul lui Summer

Titlu original: Summer’s Dream

Autor: Cathy Cassidy

Editura: TREI

Anul publicării: 2015

Nota: 2/5

Recenzie: Ragdoll. Ultima ta zi de Daniel Cole

Având ca model povestea lui Frankenstein, pot spune că Daniel Cole a scris un thriller ce dorește să înglobeze mai multe genuri literare.

„Ragdoll” este un roman ce are la bază o idee polițienească, dar care foarte rapid alunecă în sfera romanelor psihologice cu puțin iz macabru, dar într-un decor contemporan.

Din punct de vedere, psihologic, personajele sunt construite extrem de bine, realist chiar, însă nu suficient încât să fi reușit să creez o legătură ele. Spre deosebire de alte cărți citite în trecut, când exista cel puțin un personaj în care să găsesc ceva care să mă facă să „văd” acțiunea prin ochii lui, de data aceasta am fost un simplu spectator al evenimentelor prezentate în carte.

Citind cartea am avut ocazia de a descoperi personaje irascibile cu secrete atent păstrate cum ar fi detectivul Emily Baxter. Sau personaje ambițioase pe plan profesional cum ar fi jurnalista și fosta soție e protagonistului Andrea. 

De asemenea am avut ocazia de a întâlnit tiologia jurnaliștilor avizi de un prim plan: Garald sau Elijah. Al șefului pentru care imaginea înseamnă totul, Vanita, în timp ce portrele colegilor căliți și resemnați cu viața au fost reprezentate de Simmons și Finlay.

Chiar dacă am avut de unde alte nu am reușit să empatizez cu nimeni, dar acest neajuns a fost compensat de ritmul alert al acțiunii și al cadrului ce a servit ca scenă.

Scotland Yard-ul a fost și va fi mereu un loc al haosului organizat, lucru subliniat de autor cu fiecare ocazie. În impozanta clădire ai ocazia de a întâlni fel și fel de persoane: de la detectivi amatori, la profesioniști sau chiar obsedați.

William Fawkes nu este doar protagonistul cărții, ci și un personaj interesant și complex. Lupul, cum este cunoscut de toți colegii săi și societatea londoneză, este un bărbat cu un trecut tumultos. Chiar dacă el este o persoană extrem de loială justiției și are senzația că mereu are dreptate, detectivul devine foarte rapid una din persoanele obsedate munca sa, fie de un anumit gând.

Deși această obsesie l-a plasat pe Lup pe granița foarte subțire a transformării protagonistului în antagonist, autorul afirma pentru The Guardian în 2016 că detectivul Fawkes este cineva cu care acesta și-ar plăcea să-și petreacă timpul.

La început, am menționat că autorul pare că și-a creat subiectul cărții pe poveștile lui Frankenstein. Afirm acest lucru pentru că antagonistul este un criminal anonim care din mai multe părți ale victimelor sale coase o păpușă macabră.

În căutarea răspunsurilor aferente acestui mister, poliția londoneză din cadrul New Scotland Yard se aventurează pe urmele, la început aproape invizibile, ucigașului.

În această anchetă, cel mai mult s-a evidențiat un polițist proaspăt transferat de la departamentul Fraude, care pe mine m-a intrigat cel mai mult.

În primele 300 de pagini el este prezentat ca un tip desirat, ca un adolescent, înalt și foarte slăbănog, strigat doar pe numele de familie, Edmunds. Doar după ce a început să o ia înaintea colegilor cu investigația, aceștia, ca și autorul, au început să-i acorde mai multă atenție, fiind menționat și prenumele, Alex.

Mi-a plăcut acest personaj pentru că nu era parte din imaginea dezordonată a departamentului de omucideri în care s-a transferat recent. Mereu atent la înfățișarea sa și cu o situație familială stabilă, el era exact opusul Lupului, un detectiv trecut printr-un divorț, care recent locuia într-un apartament cu chirie de dimensiunile unei cutii pentru chibrituri.

Însă lumea detectivilor nu este miloasă cu nimeni, și încet, Edmunds începe să meargă pe calea Lupului. Oare lumea aceasta este chiar factorul declanșator al tendințelor criminale? Oare poliția care se luptă zilnic cu mizeriile umanității dă naștere adevăratelor genii criminale?

Nu cred că există un răspuns în adevăratul sens al cuvântului, dar Daniel Cole, a încercat să formuleze unul pe parcursul acestui roman.

Titlu: Ragdoll. Ultima ta zi

Titlu original: Ragdoll

Autor: Daniel Cole

Editura: TREI

Colecția: Fiction Connection

Anul publicării: 2017

Nota: 2 / 5