Recenzie: Obsesie de Melissa Marr (Fascinație #2)

Dacă primul volum al seriei m-a exasperat cu personaje și o acțiune relativ caraghioase, pot spune că al doilea volum a fost plin de surprize… interesante.

Înainte de toate, dacă v-ați luptat cu primul volum, ar fi păcat să-l ratați pe acesta care este povestit din perspectiva lui Leslie, una din prietenele și colegele lui Ash, noua Regină a Verii.

Fascinatie #2În acest volum, acțiunea se petrece la Curtea Întunericului, iar protagoniștii sunt Leslie, Irial și Niall. Două zâne și o muritoare. Mă întreb care este sau va fi preferatul vostru?

Eu l-am ochit pe Niall. Nu știu  dacă misterul a fost cel care m-a atras sau pasiunea înfrânată de care a dat dovadă. Aparent Niall este mai mult decât consilierul lui Keenan. El este o zână a întunericului, care până la final se întoarce la locul său de baștină. Se pare că Niall ascunde un trecut sumbru si acesta și-a găsit un refugiu la Curtea Verii sub aripa protectoare a fostului Rege după ce a renunțat la cârdășia cu actualul conducător al Curții Întunericului. Însă acum când lucrurile se schimbă, iar zâna nutrește sentimente pentru Leslie care este o muritoare ce se însemnează singură cu Întunericul, un război este pe cale să înceapă.

Nici Irial nu este mai prejos de Niall, însă deși și el a făcut o pasiune pentru Leslie,eu îl consider enervant. Sentimentele lui pentru tânăra protagonistă, care a suferit enorm, mi s-au părut atât de murdare, încât am vrut să renunț la lectură. Știți starea aia de obsesie pe care o face cineva pentru o persoană sau un ceva? Ei bine aparent Irial era extrem de atras de suferința tinerei care a fost abandonată, folosită, drogată și violată. În mod normal aș fi preferat sa se găsească în el un sprijin, nu un lup care așteaptă la colț prada.

Pot să spun că această carte a fost scrisă pentru adolescenți deoarece în ciuda faptului că are o acțiune puțin cam grăbită, s-a încercat totuși să fie o carte „dark” care tratează subiecte puțin mai sensibile decât cărțile obișnuite. Spre exemplu aici se vorbește (cenzurat ce-i drept) despre droguri, violuri, dorința de a schimba ceva, semnificația tatuajelor și a piercingurilor, iar lista continuă. Nu știu exact dacă autoarea a dorit să se adreseze unui public mai tânăr căruia să îi arate că lumea nu este tocmai roz și plină de unicorni și fluturași, însă după o anumită vârstă, cartea pare stupidă.

I-am oferit 3 steluțe deoarece a fost mult mai bună decât primul volum, mai ales pentru că finalul acesteia a fost unul neașteptat și care m-a surprins. M-aș fi așteptat la o tentativă de happy end, însă tot ce am primit a fost un duș rece care m-a trezit la realitate. Dorința de a fi normală a lui Leslie, a fost mai puternică decât viciile lumii zânelor, iar în cele din urmă voința a câștigat.

Și cu toate acestea, acest final controversat, face loc unei continuări pe care aș vrea să o citesc în viitorul apropiat, mai ales dacă prin peisaj ar mai apărea și Seth din când în când, nu m-aș supăra deloc. ^^

Titlu: Obsesie

Titlu original: Ink Exchange

Autor: Melissa Marr

Editura: RAO

An apariție: 2010

Nota: 3/5

Cartea poate fi achiziționată atât de pe site-ul Editurii, cât și de pe site-uri ca libris.ro sau elefant.ro
Advertisements

One thought on “Recenzie: Obsesie de Melissa Marr (Fascinație #2)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s