Recenzie: Crescendo de Becca Fitzpatrick (Hush, Hush #2)

Mulțumesc Edturii Litera pentru că mi-a fost alături în aventura Norei.

Dacă în volumul întâi am avut palpitații citindu-l, parcurgând acest volum am murit și am reînviat… de inimă rea.Ingerul Noptii #2

Înainte de toate, relația lui Patch și a Norei este extrem de… copilăroasă din punctul meu de vedere. Acum se ceartă, iar mai apoi se sărută. Acum se înșeală, iar cinci minute mai târziu își declară iubire nemuritoare, iar lanțul slăbiciunilor continuă.

M-am decis ca personajul meu preferat să fie cea mai bună prietenă a Norei, Vee. Ea este loială. haioasă și în normală. Probabil că este singurul personaj normal din toată seria :))

Nu știu de ce, dar speram ca în această serie să nu avem o scorpie, însă autoarea nu s-a putut abține. De aceea mi-a venit să intru în carte, să o găsesc pe Marcie Millar și eventual să îi dau o mamă de bătaie pentru a-i intra mințile în cap.

Lectura deși a fost ușoară, am avansat destul de greu cu ea, lucru dovedit și de faptul că am citit această carte în aproximativ o săptămână. Dar asta nu înseamnă că nu m-am bucurat de lectură și de aventurile și întorsăturile de situație care s-au petrecut în carte. Nu aș fi crezut niciodată că prietenii, vor deveni dușmani și că dușmanii vor fi cei pe care te poți baza.

Cu toate acestea, deznodământul a fost impresionant și cu totul neașteptat, lucru care m-a încântat peste măsură, iar eu am mari așteptări de la următorul volum Tăcere.

Titlu: Crescendo

Titlu original: Crescendo

Autor: Becca Fitzpatrick

Editura: Litera

An apariție: 2011

Nota: 2,5/5

Cartea poate fi achiziţionată atât de pe site-ul Editurii, dar şi de pe site-uri ca LibrisBookcity sau Librex

D&E2

Advertisements

3 thoughts on “Recenzie: Crescendo de Becca Fitzpatrick (Hush, Hush #2)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s