Recenzie: Dacă aș rămâne de Gayle Forman

Persoana căreia ar trebui să-i mulțumesc sau pe care ar trebui să o blestem pentru că am citit această carte este Lavinia Călina. Autoarea seriei „Ultimul avanpost” mi-a recomandat-o, indirect, printr-unul din clipurile sale de pe pagina ei de YouTube.

Daca as ramaneÎi mulțumesc pentru că mi-a recomandat o carte ușor de citit cu o poveste interesantă din care poți învăța ceva, în același timp fiind și o lectură pe înțelesul tuturor. Însă, o „blestem” pentru că acest volum promitea să fie un volum emoțional care, în teorie, ar fi trebuit să-mi stoarcă niște lacrimi, însă nu a fost așa. Aparent am rămas la fel de insensibilă ca pe parcursul romanului „Sub aceeași stea de John Green sau ca la filmul „A Walk to Remember.

În teorie, tragica întorsătură de situație a violonistei în vârstă de 17 ani, Mia, trebuia să îmi atingă o coardă sensibilă pe acolo pe undeva, dar nu a făcut decât să mă facă să-i admir extrem de mult pe protagonistă pentru puterea de care a dat dovadă și pe autor pentru condei.

Povestea Miei se încheie, sau începe, într-o zi friguroasă de iarnă când își pierde familia și, aproape, viața într-un accident de mașină.

Dacă acest început vă va duce cu gândul la una din poveștile fantastice, să știți că vă înșelați.

Personajul principal nu renaște ca vreun vampir, trimis al Raiului sau altă creatură fantastică, ci ca un om mai puternic ce are să prețuiască fiecare moment al vieții de acum încolo.

Accidentul care i-a luat părinții și fratele mai mic, a băgat-o într-o comă ce i-a permis să afle cine îi sunt prietenii, cine îi sunt dușmanii și, cel mai important, cine o iubește cu adevărat.

Deși am citit romanul în luna Ianuarie, acțiunea mi-a rămas adânc întipărită în memorie pentru că ideea autorului de a ne prezenta o poveste prin, să zicem, proiecția astrală a unui personaj este extrem de rar întâlnită și nu mereu este și reușită. Însă în acest tom Gayle Forman a reușit să creeze o poveste extrem de dataliată cu acțiunea petrecută într-o  singură zi. Odată ce va termina de citit acest roman, cititorul va purta stigmatul autoevaluării sale ca individ și ca membru al unei familii sau al societății.

Romanul de 220 de pagini este catchy, iar povestea dintre coperțile hardcover ale acesteia te determină să vezi dacă tânăra va decide să lupte sau nu, cu însăși Moartea.

Titlu: Dacă aș rămâne

Titlu original: If I stay

Autor: Gayle Forman

Editura: RAO

Anul publicării: 2011

Nota: 4/5

Advertisements

3 thoughts on “Recenzie: Dacă aș rămâne de Gayle Forman

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s