Cum m-am apucat de citit!

concurs-libris

Librăria online libris.ro are un nou concurs pe pagina de Facebook a acesteia. Prietenii noștri brașoveni ne provoacă să depănăm amintiri din copilărie sau mai recente.

Ceea ce vor ei să afle este cum fiecare blogger în parte s-a apucat de citit, iar cele mai impresionante trei amintiri vor fi premiate (detaliile concursului le puteti citi aici).

Deși m-am născut și am crescut într-o familie de educatori, învățători și profesori, nu mi-a plăcut să citesc dintotdeauna. Este adevărat că în cufărul cu de toate al mamei există o casetă video de când aveam 2 ani în care sunt înregistrată cum citeam din abecedarul de clasa întâi. La fel de adevărat este și faptul că la 3 ani și jumătate citeam pe eticheta de PEPSI „Coca – Cola”.

casalot

Am învățat literele și ce înseamnă ele de la părinți, dar mai ales de la bunicii mei care au fost o educatoare și un profesor de biologie. Nu cred că până la liceu m-am atins vreodată de cărți de beletristică, dar îmi amintesc vag un manual de zoologie de pe care am învățat să număr până la 100 și animalele, dar mai ales peștii din el. Citisem eu acolo că un pește urât se numște „cașalot”. Îmi părea atât de urât, încât atunci când mă certa bunica și eu consideram că este nedreaptă cu mine, în loc de „Buni, te rog să mă ierți!”, strigam cât puteam de tare „Buni, ești un cașalot!”.

Cred că am început să nu-mi mai placă să citesc după ce bunicul meu a decedat. Fiind triști în urma acestui eveniment, familia mea a avut treburi mai importante de făcut decât să-mi cumpere mie cărți. Mă considerau prea mică și că ar trebui să mă bucur de ultimii doi ani de grădiniță așa că, atenția mea s-a îndreptat de la cărți, la Sailor Moon.

În clasa I ai mei și-au amintit brusc că știu să citesc sau că obișnuiam să citesc, deci au început să mă terorizeze cu lecturile obligatorii de la școală. Din păcate nu au reușit să aibă aceeași atitudine blândă și prietenoasă ca a bunicilor, așa că în loc să-mi dezvolt pasiunea pentru cărți, am ajuns să le urăsc. Când primeam lecturile pentru vacanță, îmi venea să fug în direcția opusă școlii.

la-medeleniApoi, o mătușă (profesor de limba română la rându-i) mi-a recomandat cu blândețe primul roman al trilogiei „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu și am făcut o pasiune pentru Monica. Deja terminasem clasa a IV-a și mă pregăteam să urmez școala generală.

În clasa a V-a profesorul de română, ne-a întrebat ce am citit în vacanță. Toți colegii s-au lăudat cu basmele și nuvelele citite, iar eu, timidă, m-am ridicat și am zis că am citit „Hotarul nestatornic” de Ionel Teodoreanu. De două ori.

Posibil ca profesorul să fi crezut că am mințit pentru că ne-a pus să scriem o compunere despre personajul preferat. Colegii au scris între o jumătate de pagină și 2 pagini. Eu am scris un eseu de 3 pagini de caiet studențesc, cu citate despre Monica din „La Medeleni”.

Acela a fost primul meu 10.

În aceeași zi, o altă colegă și-a prezentat compunerea de două pagini despre Goe din nuvela „Dl. Goe” de I.L. Caragiale. Fiind și prima lecție, domnul profesor a lăudat-o și a zis că este cea mai bună și inspirată compunere pentru că despre el urma să învățăm.

În acel moment am simțit că nota mea de 10 nu mai are nicio valoare pentru că aveam senzația că cineva îmi dăduse un pumn în stomac. Trebuia să recuperez 4 ani de lecturi suplimentare. Așa că m-am dus la bibliotecă și mi-am făcut primul abonament.

Îmi amintesc că am început cu lecturile pentru clasa a II-a și că citeam în pauze sau acasă pe sub birou în timp ce îmi făceam temele sau la birou până adormeam.

Citind, am învățat să scriu compuneri frumoase și să folosesc expresii inedite. M-a ajutat foarte mult în clasele V – VIII, însă nimic nu m-a pregătit pentru ce avea să urmeze la liceu.

Cred că am avut norocul a avea cea mai severă și autoritară profesoară de limba română și literatură universală. Fiind prinsă să recuperez timpul pierdut, nu m-am gândit nici o secundă la viitor. La liceu treceam la un alt nivel.romanul-adolescentului-miop

Când am avut primul eseu niciodată nu m-am gândit că să fi citit doar cartea nu era suficient. Trebuia să citesc cartea, iar apoi să mă documentez să văd ce au mai scris și alții despre cartea respectivă. Acest eseu era pentru „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade. Era marți, 13, iar doamna profesor m-a scos în fața clasei să-mi prezint tema, iar rezultatul a fost catastrofic. Mi-a spus că nu merit să fiu nici măcar cititor, dar apoi filolog. Greșisem foarte mult la scrierea eseului.

Am avut totuși noroc, nu am luat notă mică, ci am primit o a doua șansă. Să-mi refac tema.

După acest eveniment m-am dus la bibliotecă și m-am plâns la bibliotecară că eu nu știu să citesc. Era o femeie cu ochelarii pe vârful nasului, durdulie și cu părul creț. M-a ascultat cu răbdare în timp ce eu mă lamentam de cele întâmplate și la final mi-a spus că o cunoaște pe profesoara mea de română și că mă va ajuta.

Ținându-se de spate și plimbându-se agale printre rafturi, s-a întors la mine cu trei cărți necesare pentru a-mi reface tema. Mi-a spus că acele cărți sunt de critică literară și că am nevoie de ele pentru că ele conțin opiniile altor autori importanți care au mai citit „Romanul adolescentului miop”. Ei se numeau critici literari.

Îmi amintesc că am luat cărțile de critică literară și împreună le-am răsfoit. Bibliotecara m-a învățat cum să le citesc și cum să găsesc informații în ele. Mi-a spus că un cititor care își cunoaște meseria mereu citește cu cartea în mâna stângă, iar în mâna dreaptă ține un creion și dedesub un caiet. Mi-a explicat că am nevoie de pix și creion pentru citate.

Cu ajutorul primit, mi-am refăcut tema, iar la următoarea oră, doamna profesor a fost impresionată de schimbare, însă a continuat să îmi dea teme și să mă critice. Niciodată nu m-a lăudat ca pe alte colege. Niciodată nu m-a menționat la evenimente și niciodată nu mi-a răspuns pe stradă când o salutam. Dar, de data aceasta citeam, nu ca să-i atrag atenția cum făcusem în școala generală când eram în competiție cu a mea colegă. De data aceasta citeam pentru că știam cum să citesc și îmi plăcea.

Pot spune că m-am apucat de mai multe ori de citit. Din iubire pentru bunicii mei, apoi din dorința de a fi cea mai bună, în adolescență m-am apucat de citit pentru că nu voiam notă mică, iar mai târziu citeam nu pentru că eram în competiție cu cineva sau că voiam să fiu recunoscută de un profesor sever, ci pentru că cineva, care nu avea nici un interes, m-a învățat cum, cât și ce trebuie să citesc.

În prezent citesc cam orice îmi pică în mână de la romane vechi din bibilioteca bunicii, la benzi desenate și chiar autori care continuă să publice cărți noi și astăzi..

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

D&E2

Advertisements

3 thoughts on “Cum m-am apucat de citit!

  1. Cine nu se (re)apucă de citit după ce a aterizat pe aici, nu știe ce a pierdut! ❤

    Vezi și partea bună: datorită comportamentului profei față de tine tot criticându-te (cred că era geloasă! :)) ), ai ajuns să dai de oameni care să te ajute să evoluezi frumos. Succes! 😀

    • Exact! Deși încă am coșmaruri cu ea cum că mă sabotează la teză… A fost un adevărat chin psihic să-i fiu elevă, mai ales că eram văzută ca un antitalent 😦

      Mulțumesc ^^

  2. Citisem eu acolo că un pește urât se numște „cașalot”. Îmi părea atât de urât, încât atunci când mă certa bunica și eu consideram că este nedreaptă cu mine, în loc de „Buni, te rog să mă ierți!”, strigam cât puteam de tare „Buni, ești un cașalot!”. =)))))))))))))))))))))))) o sa rad mult timp de asta, o sa-mi amintesc si peste ani

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s