Lumea cărților #6: Fragment din “Agenții haosului” de Ana Maria Negrilă (Stelarium #3)

Coperta: Ruxandra Tudorică

După conflictele și comploturile la care am luat parte trup și suflet în romanul “Regatul sufletelor pierdute” și după ce am fost alături de agenții anh în aventurile lor pe planeta Cardeea în “Ascensiunea stelară“, iată că a venit timpul să aflăm și cum se încheie povestea spionilor pe care am ajuns să îi îndrăgim atât de mult.

Ultimul volum din seria “Stelarium” de Ana-Maria Negrilă – “Agenții haosului” – va fi lansat pe 13 aprilie la târgul de carte Final Frontier, editura Crux Publishing anunțând deja disponibilitatea romanului și pentru precomenzi.

Dar ce se poate spune despre un roman space opera atât de complex, de vast și de palpitant fără a-i răpi cititorului plăcerea lecturii? Ei bine, lumea de pe Galene pe care o regăsim după aproape o mie de ani s-a schimbat, și nu neapărat în bine. Fragilele alianțe ale trecutului s-au spulberat într-un conflict nimicitor iar agenții Sten, Ralle, Karl și Adrew trebuie să se confrunte acum cu noile realități din Regatul Celest. 

Izolați de noua formă de energie a planetei, pe care nu o pot stăpâni, agenții își dau seama că trebuie să descurce și ițele unui  complot străvechi ce le-a dictat întreaga misiune și chiar existență. Dușmanii de demult le devin aliați temporari, iar prietenii îi privesc cu suspiciune, incomodați de întoarcerea lor.

Echilibrul întregii planete este amenințat de monstrul Apoc, un personaj temut și urât deopotrivă, iar peste toate, trecutul și păcatele comise pe Galene și în Lumea Con par a-i prinde pe agenți din urmă, punându-le planurile și viețile în pericol.

Dacă în primele două volume am urmărit cu sufletul la gură modurile ingenioase găsite de agenți pentru a-și îndeplini misiunea cu care au părăsit Galene, acum, la întoarcerea lor, vom trăi un adevărat carusel de emoții pentru a afla nu numai cine este maestrul păpușar din spatele întregului conflict, dar și dacă (și cum) vor supraviețui anti-eroii noștri la noile provocări la care sunt supuși.

În stilul ei caracteristic, și în romanul “Agenții haosuluiAna-Maria Negrilă ne ispitește să descoperim o lume post-umană pe cât de înspăimântătoare uneori, pe atât de familiară, bogată în detalii, plină de acțiune și suspans, cu personaje memorabile, știință avansată, o imaginație debordantă și nenumărate provocări intelectuale care invită la reflecție. Odată ce pășești pragul și intri în lumea Stelarium, timpul se oprește, iar tu te vei trezi dând pagină după pagină, dorindu-ți în același timp ca povestea să nu se sfârșească. 

Și acum, un mic fragment din Agenții haosului, pentru toți cei pasionați de science fiction și operă spațială de cea mai bună calitate!

 

Așezară naveta pe o suprafață plată, destul de solidă și puțin acoperită de zăpadă din cauza vântului ce mătura zona. Ieșiră pregătiți să înfrunte vijelia. Costumele, pe care Remi le folosise și pe Alignak, le ofereau protecție, iar cizmele îi fixau bine de rocă. Totuși, se deplasau destul de greu. Nu puteau să lase naveta mai aproape de drum, chiar dacă era ecranată și se putea apăra sigură. Coborâră povârnișul abrupt, aplecați sub vânt și aproape orbiți de zăpadă. Se foloseau mai mult de senzorii costumelor, de vizoare, bazându-se pe propriul lor sistem energetic și mai puțin pe ce vedeau. 

Ajunseră pe drumul îngust, acoperit de un strat protector de material ce părea să reacționeze cu zăpada, topind-o și trimițând-o în pârâiașe subțiri spre șanțurile însoțitoare. Șoseaua părea un anghilar imens și negru, șerpuind printre stânci. Vizoarele le arătară că vehiculul se apropia încet și silențios.

Rămaseră așteptând în mijlocul drumului. Nu era timpul, nici locul pentru planuri complexe. Lucrurile simple erau cele mai bune dacă erau însoțite și de surpriza noutății. Agenții erau oameni, orice ar fi spus unii și alții.

Remi trimise o comandă navetei, iar cei din transportor rămaseră fără comunicații. În curând, aveau să rămână și fără armament, dar încă nu era momentul să o afle. Dădu din cap încurajator spre Idolia. Oricum, era o nebunie ce făceau, așa că nu mai era nimic de spus.

Cei din vehicul nu păreau să-i fi observat, deși se așezaseră fix în fața lor. O clipă, Remi se temu să nu încerce să treacă peste ei, dar transportorul se clătină și se opri la o distanță destul de mică. Probabil că erau evaluați în acel moment, iar agenții constatau cu uimire că multe din instrumentele de la bord nu mai funcționau. Ridicară mâinile și începură să le agite, folosindu-se de surpriza momentului și de gesturile ce nu păreau amenințătoare. Idolia își îndreaptă gândurile spre ocupanții vehiculului și le trimise sugestii. Nu îi forța, ci îi împingea ușor în direcția dorită, lăsându-i să hotărască ei ce aveau de făcut.

Transportorul era mai mare decât al lor, totuși, față de altele, era destul de mic. Așa cum constataseră și ei, nu fusese construit să deplaseze mulți oameni sau materiale. Era un vehicul ușor, dar dotat cu armament, exact ce le trebuia. 

IA-ul navetei îi anunță că bruiase comunicațiile transportorului, iar virusul pe care îl introdusese în sistem reușise să îi blocheze armamentul. Agenții ar fi putut să rezolve problema dacă ar fi avut timp, doar că nu aveau. Remi dădu din cap spre Idolia, iar amândoi se apropiară de vehicul continuând să fluture mâinile. Își ridicaseră vizoarele și păreau inofensivi și înghețați. Precis agenții erau cu ochii pe ei, cântărind pericolul și șansele în cazul unui atac. Remi păși spre ușa blindată și bătu în ea. Cei doi din interior aveau nevoie de un îndemn, blocați cum erau în mijlocul drumului.

Îl simți pe primul pregătindu-se să iasă și gata de luptă. IA-ul îi atrăsese atenția că erau înarmați cu bastoane galenice, dar că nu putea să facă nimic în această privință. Remi nici nu se aștepta. Își scoase mânușile și pregăti o sferă fierbinte. Lângă el, Idolia îl imită strâmbându-se. Frigul era neplăcut cu toată căldura bilei de energie. 

– Ce nu fac eu pentru tine! mai apucă să-i spună pe jumătate serioasă înainte ca ușa să alunece în lături. 

Coperta: Ruxandra Tudorică

Agentul arăta diform în costumul de protecție căptușit. Nu văzură decât o mare pată albă și ovalul mai întunecat al feței, ieșind de sub glugă. Văzură și bastonul din lemn galenic și săriră într-o parte. Remi mormăi ceva și aruncă sfera spre pieptul acestuia. Bărbatul se cutremură, dar arma preluă o parte din energie, iar agentul scăpă nevătămat. Totuși, părea amețit, clătinându-se în cadrul ușii. În spatele lui mai era o siluetă, care îl apucă de braț și îl trase în interior. Idolia aruncă sfera ei, dar nimeri cadrul ușii.

– Nu-i lăsa să intre! exclamă, deși Remi își făcuse deja vânt înăuntru.

Dacă ușa se închidea, era complicat să îi convingă să o deschidă la loc. 

Interiorul era strâmt, iar cu ei doi părea și mai strâmt. Agenții se retrăseseră spre partea din spate și împingeau aerul dintre ei cu bastoanele. Remi se strâmbă, își dădu casca jos și o așeză pe un fotoliu, ca și când ar fi avut de gând să zăbovească mai mult. Agenții făcură o mișcare înainte, încercând să îl lovească cu armele, dar o sferă a Idoliei le tăie avântul. Energia se opri în vârful bastoanelor, apoi se disipă prin fibrele lemnului. 

Remi ridică mâinile cu palmele îndreptate spre ei. Primul agent, cel pe care îl atacase mai devreme, îl privi circumspect, apoi își coborî gluga, urmat de celălalt. Erau tineri amândoi, iar Idoliei i se părură stângaci. Căută pe fețele lor asemănări cu Sten sau Ralle, dar nu era nimic. Chiar și energia anh părea slabă, sau oricum, diferită de ce simțise vreodată la agenții de pe Ascensiune. 

– Nu e nevoie de chestiile astea! spuse Remi, zâmbind strâmb. Eram într-o situație proastă și nu voiam decât ajutor. Poate că nu ne-am făcut înțeleși. Vehiculul nostru a rămas blocat pe munte, iar noi de-abia am ajuns până aici. Am înghețat ceva.

Își coborî mâinile și le frecă una de alta ca pentru a le încălzi. 

Agentul din frunte era cu câțiva ani mai în vârstă și mai sigur pe el. Celălalt nu părea să-și fi terminat antrenamentul și se ascundea în spate, nesigur, și cu arma galenică tremurându-i în mâini. Remi îi aruncă o privire și rânji. Pe vremuri, astfel de specimene nu ajungeau la el, iar cei pe care îi vânase aveau cel puțin un nivel decent, dacă nu unul foarte bun. 

– Ei, insistă, cum rămâne? N-are rost să ne amenințați.

Agentul din frunte încercă timid să îl sondeze, dar fără rezultat, pentru că Remi învățase să își țină gândurile pentru el. Nu avea energia anh, dar împrumutase destule trucuri de la Adrew și ceilalți. 

– Așa se întâmplă când prinzi ce se poate prinde de la cei mai buni! le spuse pe un ton aproape glumeț.

Cei doi nu înțeleseră unde bătea, așa că îi priviră mirați. Cel mai tânăr, cu ochi albaștri, rotunzi, se uită la Idolia ca și când s-ar fi așteptat ca primejdia să vină de acolo. 

– Cine sunteți? strigă primul agent.

Remi clătină din cap și mai făcu un pas în față.

– Venim din sud ca să vizităm capitala, dar și cu diferite treburi, despre care n-are rost să mă lungesc acum, iar vehiculul a rămas blocat în munți. 

Bețele de lemn se mișcară amenințătoare în fața lor. Nu îl credeau, și nu putea să îi învinovățească pentru asta. Idolia înaintă și interveni:

– Nu avem nevoie decât să ne duceți până la primul post sau prima localitate, atât. De acolo ne descurcăm.

Cei doi se priviră și, în ciuda anh-ului slab, dădură impresia că se consultau, apoi primul agent vorbi, însoțindu-și cuvintele cu o mișcare amplă a armei.

– Nu vă putem lua cu noi, deci vă dați jos singuri sau vă dăm o mână de ajutor!

Remi dădu din cap a tristețe și privi cu coada ochiului spre Idolia. Părea pregătită, așa că începu să își rotească degetele și formă o nouă sferă de atac. 

– Nu pot spune decât că mi se rupe de voi!

Aruncă sfera spre ei, țintind deasupra armei celui din frunte. Acesta o văzu trecându-i pe lângă cap și se felicită că scăpase. Când auzi un geamăt,  își dădu seama era prea târziu. Avu măcar prezența de spirit să nu se întoarcă. A doua sferă, cea a Idoliei, pluti spre el, dar reuși să o atingă cu arma, disipând-o. Lemnul galenic se umflă și se desfăcu absorbind din energie, iar bastonul se deschise ca o coroană de arbore. Ochii bărbatului ardeau întunecați și se vedea după expresie că lua lucrurile în serios. Fața i se înroșise de efortul pe care îl făcea să se înconjoare de o sferă anh. 

Remi râse în timp ce juca pe degete noi fire de energie.

– Acu’ te scremi! Să fi văzut tu numa’ ce făceau agenții acu’ sute de ani, ai fi strigat numele lui Um de zece ori! Mi-ar fi dat de furcă, nu glumă, nu ca tine! 

Agentul se făcut și mai roșu și trimise cu un gest pripit arma înainte. Materia acesteia se frământă, ramurile dispărură, apoi vârful se scindă în șase tentacule ascuțite. Remi sări într-o parte și se lovi de un fotoliu. Se uită spre Idolia, dar și ea reușise să se ferească. Rânji urât. Agentul încercase să se folosească de trucul lui, dar nu îi ieșise.

– Nu-i frumos! Nu-i frumos deloc! Nu așa se face, fiule!

Își ascunse o mână la spate, iar cu cealaltă continuă să rotunjească o minge de energie. Idolia îl atacă prima, dar agentul pară din nou. Era atent și își umezea din când în când buzele palide. Ochii îi treceau rapid de la unul la altul, dar încă mai credea că avea situația sub control. 

– A fost o vreme când rezolvam rapid zece agenți într-o zi, da’ nu zece ca tine…, tu ești un nimeni!

Îi aruncă prima sferă, pe care bărbatul o pară din nou, după care își îndreptă arma spre pieptul neapărat al lui Remi, sigur pe victorie. Între o lovitură și alta fusese până atunci suficient timp de atac, doar că acum lucrurile se schimbaseră. Remi îi văzu satisfacția din priviri, dar se răsuci în același timp și lansă sfera pe care o ținuse ascunsă la spate. Aceasta îl lovi pe agent drept în față. O clipă rămase înțepenit, cu arma în aceeași poziție, apoi se răsuci ușor și se prăbuși pe spate. 

Remi îi zâmbi Idoliei. Aceasta se încruntă la el, apoi se repezi și se aplecă asupra agentului. Îi atinse fruntea și se concentră asupra lui. Nu se simțea nimic, ca și când sensomemoria lui nu ar mai fi existat. Îi suci capul și îi studie implantul, apoi îl lăsă să cadă la loc murmurând nemulțumită. 

Se întoarse spre Remi și îl anunță sec:

– Se pare că l-ai omorât!

– Și nu trebuia?

I se alătură, verificând de unul singur, apoi spuse la fel de sec:

– Țeapăn. Îți pare rău?

Idolia clătină din cap.

– Nu, doar că nu era necesar.

Remi nu spuse nimic, călcă peste trupul nemișcat și se duse spre celălalt. Tânărul căzuse între două fotolii și se lovise cu capul de o cutie metalică. Dacă rana celuilalt era curată, aici cursese destul sânge. Remi se strâmbă. Era destulă mizerie și trebuia să îi dădea dreptate Idoliei că nu ar fi fost necesar. Atinse gâtul tânărului și se murdări pe degete. Nu simțea nimic și, la fel ca la celălalt, sensomemoria dispăruse. 

– Fragili, ce să zic! Nici n-a fost cine știe ce lovitură!

Dacă se gândea bine, Sten o încasase în același mod, și chiar mai rău, și tot avusese timp apoi să se țină de intrigi. Agenții Regatului degeneraseră, dacă nu cumva avuseseră ei norocul să îi nimerească pe cei mai slabi. 

– Mă întreb cum au reușit să-l aresteze pe Ralle, gândi el cu voce tare, privind vinovat spre Idolia.

De când cu Adrew, aceasta chiar că avea o slăbiciune pentru agenți. Discutaseră să îi ia prizonieri dacă se putea, dar el subliniase destul de clar cuvântul dacă. Și dacă nu se putuse, ce să facă el? Oftă și îl apucă de picioare pe cel mai apropiat de ușă.

– Mă ocup eu! îi spuse, ocolindu-i privirea.

Idolia mormăi ceva și îi întoarse spatele, drept care Remi oftă din nou.

Duca

Advertisements

One thought on “Lumea cărților #6: Fragment din “Agenții haosului” de Ana Maria Negrilă (Stelarium #3)

  1. Ana-Maria Negrilă says:

    Reblogged this on Stelarium | Ana-Maria Negrila and commented:
    „Dar ce se poate spune despre un roman space opera atât de complex, de vast și de palpitant fără a-i răpi cititorului plăcerea lecturii? Ei bine, lumea de pe Galene pe care o regăsim după aproape o mie de ani s-a schimbat, și nu neapărat în bine. Fragilele alianțe ale trecutului s-au spulberat într-un conflict nimicitor iar agenții Sten, Ralle, Karl și Adrew trebuie să se confrunte acum cu noile realități din Regatul Celest.”
    Muțumesc Reader’s Republic

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s