Archives

Recenzie: În sângele tatălui de Ciprian Mitoceanu (Predestinare Genetică #1)

În perioada 2000 – 2010 piața literaturii a fost dominată de genul fantasticului reprezentat de vampiri, vârcolaci și multe alte creaturi cu colți, îmblânzite de autori pentru a le face mai accesibile adolescenților.

in-sangele-tataluiÎncepând cu 2010, literatura universală,  dar și cea românească au fost invadate de noul chip al fantasticului ce nu se desfășoară sub semnul supranaturalului, ci al unui posibil viitor: distopiile.

Majoritatea distopiilor pe care le-am citit până acum sunt scrise de autori străini care prezintă Statele Unite ale Americii ca pe o țară a pierzaniei, distrusă de războaie ce au afectat întreg mapamondul.

Astfel, într-o mare de romane care abordează o inevitabilă Apocalipsă, profesorul și scriitorul Ciprian Mitoceau vine cu o breșă a acestui stil brutal de a vedea viitorul cu primul roman al trilogiei „Predestinare Genetică”- „ În Sângele Tatălui”.

În acest prim roman sunt prezentate destinele a două personaje total opuse. Pe de o parte avem un „individ banal” – Leo Goldman, iar pe de altă parte avem un „carismatic ucigaș în serie (inspirat din realitate)” – Robert Piest.

“În Sângele Tatălui” ne inițiază într-o lume în care oamenii, parcă nu mai sunt capabili să gândească pentru ei și să-și asume deciziile pe care le iau: „nu este vina noastră”. Acest citat este repetat, parcă la infinit, de personajele secundare care îl acuză pe nedrept pe Leo Goldman, care desi a avut un comportament exemplar o viață întreagă, a fost judecat pentru prima, și probabil, ultima abatere disciplinară.  În timp ce acest ghinionist cetățean este condamnat în baza unui amedament, lista de victime a lui Robert Piest este în continuă creștere.

Ceea ce face ca romanul să fie mai intersant și mai promițător decât restul cărților din acest gen literar este faptul că personajele principale trăiesc într-o lume în care justiția, aș putea spune, este într-adevăr oarbă, și nu în sensul bun.

Prin „justiție oarbă” facem referire la ideea de bază a acestei trilogii care a fost construită pe amendamentul Dawson. Acestă lege a fost concepută pentru a-i identifica pe potențialii criminali în serie înainte de a deveni unul. Bazat pe un chestionar cu întrebări despre cele mai intime gânduri ale „acuzaților”, cei care folosesc acest amendament pot condamna la închisoare pe viață pe oricine fără o altă judecată în prealabil și de asemenea fără alte dovezi, decât rezultatul chestionarului.predestinare-genetica-1

Romanul poate fi considerat un joc de-a Dumnezeu  al unor oameni ce și-au pierdut de mult verticalitatea și simțul realității ce aduce în prim plan efectul de turmă pe care îl întâlnim și astăzi sub forma calculatoarelor.

Astăzi ne folosim de internet pentru a căuta informații în defavoarea cărților, ne folosim de calculator pentru a face simple calcule în defavoarea matematicii, pe care se presupune că ar trebui să o știm, iar în viitor ne vom folosi de un amendament propus de o persoană mai stăpână pe sine decât noi pentru a conduce un stat și, poate, chiar lumea.

Am apreciat acest roman nu doar pentru calitatea textului care este pe înțelesul oricărui cititor, ci pentru simplitatea cu care este scris, fără termeni științifici complecși. Dar cel mai mult autorul mi-a câștigat respectul și atenția prin lecția de viață pe care mi-a oferit-o printre rândurile sale.

Ținând cont de ultimele evenimente de la noi, nu pot decât să mă gândesc la această carte ca la o previziune a lui Ciprian Mitoceanu a viitorului nostru. Însă îmi place să cred că spre deosebire de cetățenii Statelor Unite din această trilogie, noi avem curajul și tăria de a ne împotrivi legilor spălătoare de identitate, iar că povestea prezentată anteior, va rămâne doar atât. O poveste.

Titlu: În sâgele tatălui

Autor: Ciprian Mitoceanu

Editura: Crux Publishing

Anul publicării: 2015

Nota: 5 / 5

Advertisements

Recenzie: Metamorfoze, editor Andreea Sterea

Odată cu globalizarea și modernizarea, nu doar piața bunurilor și serviciilor a fost afectată, ci și piața literară.
În prezent, autorii caută să se adapteze noilor vremuri, modernizând legendele și transformându-le în ceva „cu priză la publicul de astăzi”.
metamorfozeAstfel, în zilele noastre, copiii nu se mai tem de lupi, pentru că sunt sexy, însă prin prezenta antologie, Andreea Sterea ne face un tur prin prin propria-i fermă de vârcolaci autentici. Uneori cu o putere de seducție neobișnuită, alteori înspăimântători, licantropii din această antologie sunt deopotrivă fascinanți și misterioși.
Cele 205 pagini ce alcătuiesc „Metamorfoze” însumează 11 povești ale marilor autori ai Literaturii Universale după cum urmează:
1. „Lup Nomad” de Alegernon Blackwood, deschide antologia cu povestea unui recepționer. Iubitor fiind de excursiile in natură, el alege să-și petreacă vacanța la pescuit pe malul Lacului Tămăduirii. Iar acest loc nu este întâmplător, se spune că acolo poate găsi ceea ce își dorește în materie de pescuit. Chiar dacă a fost avertizat de unul din prietenii săi de la Clubul Sportiv din Montreal, vrăjit de frumusețea locului, Malcom Hyde își instalează tabăra pe malul greșit, deși acesta părea să fie ideal pentru a-și desfășura vacanța. De ce nu trebuia să se stea acolo? Pentru că acela este teritoriul lupului mare și rău. Sau poate ne înșelăm?
2. „Lenore Arras” de Oliviu Crâznic este prezentă și în antologia autorului „Ceasul Fantasmelor” publicată tot la Crux Publishing și este vorba despre prada care devine prădător. Atunci când nu mai ai pe cine să iubești și să protejezi, durerea ce te macină lasă bestia din tine să iasă la suprafață acaparându-te cu totul, nemailăsându-ți decât dorința de răzbunare. Așa cum a spus Prof. Doc. Ciprian Mitoceanu aceasta este doar o „mostră din ce poate crea Oliviu Crâznic”. Și, așa cum veți vedea, nimic nu este ceea ce pare în această poveste despre iubire și răzbunare.
3. „Barrington Cowels” de Sir Arthur Conan Doyle, este printre poveștile mele preferate nu doar pentru că este scrisă de unul din autorii mei îndrăgiți, ci pentru că are de toate: legende, iubiri, mistere, dar cel mai important, crime nerezolvate. Este povestea misterului morții studentului Barrington Cowels, îndrăgostit nebunește de o tânără de o frumusețe afrodiziacă, dar care ascunde un secret ce duce la moartea tuturor pretendenților ei.
4. „Proscrisul” de Robert E. Howard este o poveste care începe cu un bal ce adună la castelul lui Dom Vicente da Lusto prietenii acestuia din toate colțurile lumii, printre care și un invitat misterios. Aceasta este povestea (dar și blestemul) unui suflet chinuit de forțe supranaturale prins între lupta dintre dorința Întunericului și propria-i conștiință.
5. „Stigmatul Bestiei” de Rudyard Kipling este dovada clară că acesta nu se rezumă doar la poveștile copilăriei noastre, cum ar fi „Cartea Junglei”, ci poate depăși oricând granița basmelor pentru a ne impresiona cu o intrigă ce pune accent pe puterea zeilor. Se știe că Asia este continentul cel mai apropiat de zei pentru că tradițiile s-au păstrat intacte din moși strămoși, iar prin tradiții ne putem referi și la blesteme, ce pot fi folosite ca și lecții de viață…
6. „Inspirație pentru Pickman” de H.P. Lovecraft a fost povestea care mi-a dat fiori și la propriu și la figurat. Celebru pentru stilul său de a crea trăiri prin cuvinte, mi-a luat destul de mult să-mi dau seama care este povestea din spatele poveștii pentru că eu eram atentă la personaje, nu la background-ul unde, cu mult calm, mă aștepta lupul…
7. „Sură lupoaica” de George Macdonald este povestea unui student prins de o furtună pe unul din dealurile scoțiene. Mai întâi se refugiază într-o peșteră, apoi este primit de o frumoasă fată în propria-i vizuină. O scurtă poveste în 7 pagini despre dorința de a fi iubit, dar și despre lupta dintre bestie și conștiință.
8. „Fiara” de Guy de Maupassant este mitul Bestiei din Geuvaudan prezentat sub forma unei scene de viață. Doi frați nobili, ce se consideră cei mai buni vânători din lume, se aventurează într-o noapte să prindă marele lup din zonă, însă ce-i prea mult strică, iar orgoliul lor este stins cu bestialitate…
9. „Misterele din Sparktower” este liantul dintre „Anotimpul Pumnalelor” și ”Jocul Necromanților” de Șerban Andrei Mazilu. Este acea poveste de după acțiune și de dinaintea furtunii ce îl are ca personaj principal pe inspectorul Baudelaire. Este o scurtă poveste despre bestia ce deschide o cale de comunicare dintre om și zeu. Dacă ați citit primul volum, cu siguranța veți dori să continuați cu „Jocul Necromanților” pentru că veți întâlni aici cel puțin un personaj nou…
10. „Gabriel – Ernest” de Saki, în primă fază m-a dus cu gândul la „Câinele din Baskerville” al lui Doyle, însă de această dată ne întâlnim nu cu o fiară, ci cu un copil care la un moment dat recunoaște că preferă să servească la masă carne crudă de animal sau om. „Ai o fiară în pădurile tale” este prima propoziție a povestirii care se dovedește a fi povestea unui copil – monstru.
11. „Tarnhelm, sau cum a murit unchiul Robert” de Hugh Walpole încheie antologia „Metamorfoze”. Aceasta începe cu sosirea unui copil la unchii săi pentru a-și petrece vacanța, însă de ce nu are voie în micul Turn Cenușiu al conacului? Oare pentru că acolo locuiește lupul?metamorfoze
Toate aceste 11 povestiri sunt însoțite la final de un mic glosar în care Andreea Sterea și Oliviu Crâznic ne explică cine este autorul, pentru ce este cunoscut în literatura universală, dar și ce înseamnă anumiți termeni sau care au fost sursele de inspirație pentru aceste povești.
Recomand acest volum tuturor celor care doresc să se reîntoarcă la vechile concepții despre licantropie, fără să fi fost alterate de filmele și cărțile pentru adolescenți din ultima perioadă. O călătorie în timp când orice umbră se putea transforma în ceva monstruos.
Este lună plină și trebuie să CITEȘTI această antologie!

Titlu: Metamorfoze

Traducere și adaptare: Andreea Sterea, Oliviu Crâznic, Șerban Andrei Mazilu

Editură: Editura Crux Publishing

An publicării: 2015

Nota: 5/5

Recenzie: Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naşte de Robert E. Howard

Vă mărturisesc că probabil niciodată nu am să mă satur de cărțile și evenimentele organizate de Editura Crux Publishing pentru că sunt pur și simplu fantastice. De aceea voi dedica fiecare zi de vineri a săptămânii unei postări exclusiv pentru o carte sau un eveniment marca Crux Publishing, încercând să creez o tradiție pe Reader’s Republic cu hashtag-ul #VinereaCruxiana.

Așadar voi inaugura #VinereaCruxiana (care a întârziat 24 de ore din motive tehnice) cu recenzie pentru nuvela „Conan Barbarul” de Robert E. Howard tradusă de Andreea Sterea, editorul Crux Publishing în colaborare cu consilierul editorial, scriitorul și criticul literar, Oliviu Crâznic.

Am iubit această poveste pentru că, înainte de toate, are câteva elemente din cultura orietului îndepărtat evidențiate subtil prin hoți ai deșertului, caravane pline de bogății misterioase, bijuterii sclipitoare, șalvari colorați și vaporoși și peronaje care mai de care mai misterioase. Cumva autorul a făcut din ținutul Hiboria locul unde se întâlnesc toate culturile și legendele, dând naștere unei lumi fantastice ce prosperă și astăzi.

Print

Design copertă: Ionel Jinga

Între două coperți lucioase ilustrate de Ionel Jinga, există o istorisire ce te atrage într-o lume din care nu mai vrei să ieși pentru că totul este feeric și niciodată nu poți intui ce urmează, fiind mereu surprins de următorul rând sau chiar cuvânt. Îmi plac întorsăturile de situație și mai ales faptul că protagonistul nu este chiar genul acela de personaj virtuos, minunat și încântător. Nu. El este un munte de om cu ochi albaștri pătrunzători și păr negru. Este puternic și îți lasă impresia că niciodată nu a zâmbit sau râs, mereu încruntat și serios, care se desfată în mrejele alcoolului sau ale fermecătoarelor cadâne. Cu toate aceste trăsături aparent “barbarice” , Conan este un individ corect și de onoare, lucru care m-a atras în mod deosebit la el.

Acțiunea nuvelei se învârte în jurul poveștii a două gemene, prințese ale Khauranului, ce au fost despărțite la naștere pentru că una dintre ele a fost născută sub semnul infernului. Superstițioși din fire, oamenii au abandonat-o pe mica Salome în deșert pentru a fi lăsată pradă fiarelor. Aceasta este găsită de un vrăjitor care o ia sub protecția lui, până ce, prin rebeliunea ei, ajunge să fie alungată de către mag, nu înainte ca el să îi spună cine este cu adevărat.

Condusă de mânie, Salome își închide sora, Regina Taramis, zisă și Floarea Khauranului, în cea mai adâncă hrubă a palatului imperial și împreună cu o armată de barbari instaurează teama și teroarea în viața locuitorilor regatului. Care este rolul lui Conan în această poveste este greu de aflat, pentru că autorul ne ține în șah până la sfârșitul nuvelei. Reușește legendarul erou sau nu să aducă pacea în regat? Ei bine, așa cum am mai spus, el nu este un războinic oarecare, așa că va trebui să descoperiți singuri.

În opinia mea, consider că momentul definitor al personajului Conan Barbarul este scena crucificării acestuia. Până în acel moment Conan era căpitanul gărzilor regale, însă în timpul invaziei puse la cale de Salome, acesta este învins în cele din urmă. Ca să fie umilit, Conan este răstignit precum Iisus pe o cruce și lăsat pradă vulturilor. Însă acesta nu more ca să reînvie, ci renaște cu albaștri-i ochi alimentați de dorința de răzbunare. Această dorință este atât de mare, încât luptă cu însăși moartea preschimbată într-un vultur și o învinge „cu mâinile legate la spate”, câștigându-și o a doua șansă.

Voința de fier a protagonistului reușește să învingă Moartea în fiecare dintre formele pe care le ia în momentele în care stă crucificat pe acel deal: mai întâi vulturul, apoi toporul ce-i taie crucea și ulterior cleștele ce-l eliberează din pironii ce-l țineau prizonier. Orice om, ființă sau creatură, în locul său ar fi pierit, însă Conan a renăscut nu ca un mântuitor sau justițiar, ci ca un Erou.

Fie că este Erou sau Barbar, Conan este personajul care are acea poveste ce te vrăjeşte până la ultima pagină, motiv pentru care o recomand cu drag tuturor amatorilor de Fantasy 100% adevărat.

Titlu: Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște

Titlu original: Conan the Barbarian

Autor: Robert E. Howard

Editura: Crux Publishing

Anul publicării: 2016

Nota: 5/5 D&E2

Lumea din spatele cărților #7 – Atelier de scriere creativă cu Dan Rădoiu

Stăteam zilele astea și încercam să mă adun după a cincea ediție Final Frontier din weekend-ul 2-3 aprilie, când, deodată, m-a lovit inspirația. Acum că știți că unul dintre lucrurile pentru care „I fangirl about” este tot ceea ce face Editura Crux Publishing, mi-am propus ca ziua de vineri a fiecărei săptămâni să fie Vinerea Cruxiană.

După cum am menționat în postarea despre FF5, iată că revin cu descrierea Atelierului de confecționat povești fantastice cu Dan Rădoiu.

Dan Radoiu FF5

Ciocolata este mai bună decât orice alt premiu din lume

Înainte de toate, aș dori să scriu câteva rânduri despre însuși Maestrul atelierului.

Este un bărbat bine făcut, cu pletele lăsate în vânt și care mereu este îmbrăcat la 4 ace, într-o ținută serioasă și foarte office. Practic când îl vezi rămâi fără cuvinte pentru că ți-e teamă ca nu cumva să te ia la 3 păzește… vezi să nu.

Dan Rădoiu este persoana din poza din stânga, vesel, deschis și mereu cu zâmbetul pe buze. Este un programator IT care nu a rămas fixat pe lucrurile exacte, ci ne încântă cu povești fantastice, ne aduce mereu zâmbetul pe buze și ne face pe fiecare în parte să ne simțim speciali, iar pentru asta îl iubim cu toții.

De exemplu duminica trecută am fost la acest atelier împreună cu o foarte dragă prietenă care era atât de sceptică în privința evenimentului, încât mi-a zis din prima „pe mine nu vă bazați că eu nu mă pricep”. Să fi fost oare așa?

Defapt ne-am simțit atât de bine în compania lui, încât am uitat cu desăvârșire de faptul că de data aceasta povestea trebuia interpretată de o echipă de actori din echipa de Teatru Obligo, care nu au putut să-și desfășoare activitatea datorită spațiului mic în care s-a ținut atelierul.

page

Cam așa arăt la fiecare atelier în parte de-al lui Dan… I have the fangirl face. (c) Alexandru Orbescu pentru fotografia din drepta

Însă după ce am schițat un personaj și acesta a început să prindă contur, gândul drăguței mele prietene numai la Candy Crush nu mai era. Practic ajunsese să facă parte din poveste trăind-o și bucurându-se împreună cu noi de ea. M-am bucurat enorm să văd cum Miss Scepticism ne-a ajutat să creăm dintr-un om banal, plictisit de viață, dar cu un viciu neobișnuit – acela de a tricota șosete, într-unul din concurenții celebrului show Survivour.

Mircea I. Popescu este un funcționar public cu o viață plictisitoare și monotonă, până în ziua în care este ales să participe (din greșeală) la cel mai cunoscut show de supraviețuire din lume, Survivour. Din cauza șocului, acesta nu își dă seama când demisionează de la actualul loc de muncă și ajunge direct în Gara de Nord cu un troler după el pentru a-și înfrunta destinul. Poate că la vârsta de 35-40 de ani este momentul să pornească pe drumul său inițiatic sau poate că acum este momentul să demonestreze lumii că nu este o mămăligă, sau poate că Soarta s-a plictisit de el și îl trimite spre o moarte sigură.

Ce se va întâmpla cu el? Nu știu, însă voi încerca să aflu, căci ideea mi-a plăcut atât de mult, încât aș vrea să aștern pe hârtie propria mea variantă pentru acest Survivour neașteptat.

Sper că la următorul atelier de pe 17 aprilie la ceainăria La Un Ceai unde numai Dan știe ce mai urmează…. sau poate nu, să veniți și voi pentru că ar fi păcat să pierdeți câteva ore de deconecatare garantată de prezent.

D&E2