Recenzie: Demoni de Laura Nureldin

Vă mai amintiți că acum aproape 10 ani în aproape orice librărie și că pe aproape toate blogurile dacă nu găseam romane cu vampiri, găseam cărți melodramatice cu îngeri căzuți?

Săptămâna aceasta am terminat de citit cea mai nouă carte despre îngeri căzuți, vrăjitoare, mediumuri și fantome.

Până nu de mult, Annie a locuit în New York, însă odată cu accidentul fratelui și cumnatei sale, prezența ei a fost necesară în California pentru a-și crește și supraveghea unica nepoată.

Când avea 15 ani, marea i-a răpit părinții, ceea ce a făcut-o pe Lisa Whealn să fie prima și ultima fată născută din generația ei și nu doar acest lucru o face specială. Adolescenta este vrăjitoare.

Familia Whealn are rădăcini străvechi și implicit multe moșteniri și tradiții. Unul dintre obiceiurile familiei este că în ziua în care împlinește 16 ani, primul copil de sex feminin născut în acest neam, primește un lănțișor cu o superbă pentagramă, ce reprezintă cele 4 elemente primordiale ale lumii: apă, foc, aer și pământ.

Laura Nureldin revine cu romanul „Demoni” în care tradițiile, vrăjile uitate de Timp și personajele fantastice se îmbină perfect cu prezentul nostru cuprins de febra solcializării online, în care tinerii uită să mai iasă din casă.

Cartea este scrisă de așa natură încât se citește singură, textul fiind accesibil tuturor indiferent de vârstă, pentru că am devorat cartea într-o zi obișnuită la serviciu, metrou, RATB și ultimele 50 de pagini acasă sub plapumă.

În timpul lansării cărții, scriitoarea ne-a mărturisit că toată ideea acesteia a plecat de la o fată și niște demoni. Nu se știa cine era fata și cine era demonul sau câți demoni erau. Nu aveau chip sau nume pur și simplu existau. Întocmai ca sentimentele. Știi că sunt acolo, undeva, dar nu le vezi, pur și simplu le descoperi pe parcurs.

Mi-a plăcut structura acțiunii, personalitatea personajelor, ideea în sine fiind extrem de originală, dar…

Am fost dezamăgită de dimensiunile romanului. 262 de pagini nu au fost suficiente pentru a înțelege absolut tot ceea ce mi-aș fi dorit să știu, plus că spre final mi s-a părut că timpul a trecut mult prea repede, iar eu aș fi vrut să aflu mai multe detalii despre noile concepții ale lui Annie, cum se înțeleg Lisa și Yadiel sau cum Jon a trecut peste toate evenimentele recente. Aș fi vrut ceva mai multe informații despre toate aceste personaje.

Cu toate acestea, în opinia mea, în acest volum s-a spus cam tot ceea ce era de spus despre originile Lisei și a puterilor sale neobișnuite pentru că, în puține cuvinte, am aflat răspunsul aproape la toate întrebările, romanul terminându-se acolo unde a trebuit.

Dacă v-am trezit, cumva interesul legat de Demonii Laurei, vreau să vă ofer un sfat: când începeți să citiți cartea trebuie să aveți în vedere că nu toți îngerii sunt buni așa cum nici toți demonii sunt răi, iar Laura ne-a asigurat că demonii ei nu sunt atât de răi.

Titlu: Demoni

Autor: Laura Nureldin

Editura: Herg Benet

Anul publicării: 2017

Nota: 3,5 / 5

Advertisements

Lansare de carte #8: Vineri 13, ediția a V-a

Legenda spune că fiecare 13 al lunii aduce ghinion. Iar dacă 13 mai cade și într-o zi de vineri atunci este cel mai grav pentru că în ziua asta toate oglinzile se sparg, pisicile negre ies la plimbare pe bulevard, iar scările crează cupole pe fiecare drum de acces.

Cu toate acestea, de câțiva ani, Editura Herg Benet ne provoacă să ne dăm jos din pat sau să ieșim din orice ascunzătoare ne-am afla și să ne întâlnim cu ei la o nouă tradiție – Festivalul Vineri 13.

Acest eveniment are loc oricând 13 cade într-o zi de vineri, iar luna aceasta cei mai curajoși cititori, bloggeri și autori s-au întâlnit la Epic Bar pentru relansarea seriei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” dar și pentru a-i fi alături Laurei Nureldin la cea de-a treia lansare de carte – „Demoni”.

Festivalul a început cu un moment dedicat lui Radu Găvan în care ne-a povestit puțin despre cea mai nouă carte a sa, „Diavoli fragili”, după care seara a continuat cu relansarea trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” în ediție de lux.

Acum putem cumpăra online și offline toate cele trei cărți ale seriei și în ediție A5, hardcover, cu design nou și semnătura Cristinei Nemerovschi.

Personal am citit seria în 2015 după ce autoarea a lansat ultimul volum (încă) sub pseudonimul Annei Varry  și la fel ca atunci, și acum am avut ocazia de a-mi spune părerea publicului. Împreună cu Alexandra de la Twistinmysobery pot spune că am avut un dialog reușit cu autoarea despre această serie cu iz de trecut, iar atmosefra reconfortantă, colorată și magică m-a făcut să uit cu totul de emoții.

Înainte de lansarea Laurei, Alexandru Voicescu și Ghanda de la Jurnalul unei cititoare a avut un dialog despre viziunea cititorului asupra genurilor Fantasy & Horror. Această discuție liberă a adus în prim plan nu doar piața literaturii, ci și industria filmului și cum cele două se întrepătrund.

Laura Nureldin a revenit în forță cu un roman YA despre iubirea eternă, magie și istorie. Trebuie să știți de pe acum că „Demoni” este un roman a cărui acțiune se desfășoară într-un cu totul alt univers decât cel din „Regii timpului” și aduce în prim plan personaje și provocări noi.

În timpul lansării, Cristina Nemerovschi ne-a mărturisit că noua carte a Laurei este „fresh, reconfortantă și nu o poți lăsa din mână până nu o termini de citit” afirmație pe care o voi aproba. Am testat acest lucru și am citit cartea în mai puțin de o zi lucrătoare deoarece stilul adolescentin, amuzant și agreabil al scriitoarei au creat dependență.

A fost o adevărată plăcere să merg la acest festival și chiar vă încurajez să participați la cât mai multe evenimente de acest gen dacă se întâmplă să fiți în / din București sau dacă editurile vin în zona orașului vostru.

Ediția a 6-a a Vineri 13 are să fie pe 18 aprilie 2018 și mi-ar face o deosebită plăcere să ne vedem atunci.

 

Recenzie: Arena 13 de Joseph Delaney (Arena 13 #1)

Cunoscut pentru seria  „Cronicile Wardstone”, publicată la Editura Corint Junior în 2004, Joseph Delaney revine în 2015, la aceeasi editură, cu primul volum eponim al seriei „Arena 13”.

Deși acțiunea pare inspirată din seria „Jocurile Foamei” subiectul acesteia este mult mai profund decât se înțelege la prima lectură.

Ca orice orfan, Lief a avut o copilărie destul de grea și tristă. Mama sa a fost ucisă de Hob, iar tatăl său s-a sinucis însă, tânărul, dorește să-și creeze propriul viitor prin luptele mortale din Arena 13.

Ca orice start, și începutul protagonistului este anevoios, dar dotința de a fi cel mai bun luptător din Arenă nu pare a fi un impediment pentru acest tânăr.

Ceea ce mi-a plăcut la acest volum este surpriza și structura cărții propriu zise. În ediție cartonată cu o supracopertă sugestivă, romanul cuprinde 318 pagini împărțite în 27 de capitole, o introducere pentru familiarizarea cititorului cu acțiunea romanului și un glosar cu termenii folosiți de autor (care nu există în DEX).

Consider că „surpriza” autorului pentru cititori este faptul că acțiunea acestei serii nu se petrece într-un trecut al prezentului nostru, ci într-un viitor postapocaliptic în care lumea pe care o cunoaștem a fost distrusă de nimeni alții, decât oamenii.

„După faptă și răsplată” pare să fie deviza seriei. Dintotdeauna omenirea și-a dorit să aibă cât mai multă putere. Astfel au fost creați niște roboți asemănători oamenilor cu inteligență artificială numiți „iboți” care ulterior au devenit lacii din arenă. Dar pentru că dorința de a fi în top a fost mai presus de rațiune, oamenii au inventat djinii care sunt superiori lacilor, însă cu o voință suficient de puternică încât să se răzvrătească împotriva propriilor creatori și să-i învingă. Astfel s-a ridicat Bariera care separa djinii de puținii oameni rămași.

În Arenă luptele, se fac cu ajutorul lacilor, care sunt controlați de combatanții (min și mag) printr-un fel de dans.

În realitate, explicația este mult mai complexă decât am înțeles-o eu. „Dansul”, de fapt, este un limbaj de modelare Nym creat de un programator pe nume Charles H. Moore pentru a controla djinii, iar detaliile din spatele acestui limbaj seamănă destul de mult cu limbajul nostru informatic. Deci combatanții se luptă în arenă cu ajutorul lacilor pe care îi controlează printr-un fel de dans ce transmit anumite unde către creierul acestora.

Leif se antrenează să fie cel mai bun combatant min, adică să lupte în spatele unui lac pentru că antagonistul, Hob este un combatant mag și mereu luptă în spatele a trei laci.

În concluzie, seria se anunță a fi povestea luptei lui Leif de a se autodepăși, de a nu renunța în a deveni cel mai bun, iar aventura continuă cu volumul al doilea „Prada”.

 

Titlu: Arena 13

Titlu original: Arena 13

Autor: Joseph Delaney

Editura: Corint Junior

Anul publicării: 2016

Nota: 3 / 5

Recenzie: Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja

Când spunem „roman transgresiv” ne gândim la o carte libertină care nu respectă regula clasică, a scrierii sale. Acum când cineva menționează acest gen al literaturii, involuntar, mă gândesc la Răzvan T. Coloja și la al său roman „Soldați ai terebentinei”.

Publicat astăzi, subiectul cărții este de pe vremea „când melodiile veneau în fâșii magnetice lipite cap la cap, formând două role maro în jurul câte unei verighete din plastic” (pg. 23), cea ce îl face pe autorul orădean să nu fie un simplu povestitor al vieții rockerilor anilor `90, ci un istoric al acestora.

Nu știu cât la sută din acțiunile personajelor din roman s-au întâmplat cu adevărat, însă într-un interviu pentru Egophobia, R.T. Coloja afirmă că „aţi fi surprinşi câte scene din <<Soldaţi ai terebentinei>> au avut cu adevărat loc. Mi-e cumva teamă să arăt cu degetul spre lucruri specifice, că nu vreau să par nebun.”

Această afirmație m-a făcut să îmi pun câteva semne de întrebare și să le acord o mai mare atenție prietenilor mei rockeri care pierd nopțile prin baruri înecați în fum de țigară și bere, iar zilele și le petrec într-o continuă stare de somnolență.

Din nefericire ei nu vor putea niciodată să devină „cei din visele mamelor și taților noștri, și asta pentru că refuză categoric să se alinieze standardelor societății”(pg. 28) și cu toate acestea ei sunt cei mai educați oameni ai noștri.

Tocmai acest neconformism i-a învățat în așa fel încât să poată să se descurce mai bine decât orice erudit în aproape orice situație, pentru că nu cărțile te învață cum să te descurci cu oamenii, ci ei însăși prin atitudinea pe care o adoptă în momentul în care te judecă pentru că ești băiat și ai părul lung.

În opinia mea, cele 232 de pagini ale cărții sunt defapt adevrăul din spatele măștii afișate în public a unor oameni ca oricare alții. Pentru că rockerii nu sunt extratereștri, sunt ca și noi, oameni normali cu sentimente și vise.

Din păcate, aproape un sfert de veac mai târziu mentalitatea „nonrockerilor” este aceeași – „dacă ai părul lung și ești băiat, ai devenit trimisul Satanei pe Pământ” (pg. 40).

Motivul pentru care recomand citirea acestui volum nu este pentru a-i face pe ascultătorii muzicii „întunecate” să pară niște personaje dramatice în ochii noștri, ci din contră. Îmi doresc ca acest roman să fie citit chiar și de acele persoane care susțin că au frică de Dumnezeu și că nu s-ar deda la așa ceva, pentru că doar astfel pot realiza bula de cristal în care s-au închis sau s-au lasat închiși de alții.

Ce dacă ești băiat și ai părul lung sau ești fată și te îmbraci în haine lălâi și negre? Nu contează cât de extravagante îți sunt gusturile în materie de muzică și vestimentație dacă tu poți fi o persoană mai rațională decât cei ce se poartă la patru ace.

„Soldați ai terebentinei” este un roman scris la persoana I și care prezintă viața unui grup de adolescenți nonconformiști ai anilor ‘90.

Libertini, neînfricați și fără inhibiții aceștia se bucură de toate aspectele vieții neratând nici o secundă din aceasta.

Sunt un mic grup ce se bucură de o prietenie mai profundă decât orice, pentru că legătura lor nu „s-a născut pe culmile Olimpului, ci în cele mai umede hrube ale Hadesului”(pg. 45).

Totuși, nu acest lucru mi s-a părut intrigant la roman, ci un personaj misterios ce are chipul unei tinere rebele – Nina.

Cine este ea? Ce secrete ascunde? Ce vrea defapt de la viață? Sunt întrebările care m-au însoțit la fiecare pagină și al cărui răspuns l-am aflat abia la ultmul rând al cărții, rând ce a schimbat radical tot simbolismul ce a stat la baza acestei istorii.

Cine iti va raspunde daca formezi data ta de nastere la un telefon public? Să fie oare viitorul tău confident sau cel care îți va manipula de aici încolo fiecare acțiune?

 

Titlu: Soldați ai terebentinei

Autor: Răzvan T. Coloja

Anul publicării: 2015

Editura: Crux Publishing

Nota: 5 / 5

Lansare de carte #7: De la SSI la SIE de Florian Banu

De când am terminat liceul, am început să fiu pasionată de istorie și asta mulțumită Editurii Corint prin colecția „Corint Istorie”, dar și a lansărilor volumelor ce o alcătuiesc.

Prima dată am fost la lansarea volumelor „Saga Reginelor” de Jean des Cars și „Regine din umbră” de Maria Pilar Queralt del Hierro care mi-a deschis apetitul pentru trecut.

În prezent, sunt fericită să mă laud cu mica mea colecție de romane despre cele mai impresionante doamne ale lumii „Regina Elisabeta a II-a”de Andrew Marr, „Jacqueline Kennedy Onassis Bouvier”de Barbara Leaming, „Grace de Monaco” de Jean des Cars și cele două romane menționate puțin mai sus.

Tradiția editurii a continuat pe 30 martie când am fost la lansarea unui fragment de istorie intitulat „De la SSI la SIE” de Florian Banu.

Cu nostalgie îmi amintesc vremea ploioasă care a creat o atmosferă în librăria Humanitas de la Cișmigiu ca desprinsă dintr-una din clasele de la Hogwarts, mai ales că acum acele ploi par a fi istorie.

În compania autorului acestui volum, al prefațatorului său, Marian Voicu, al domunului Mihai Răzvan Ungureanu și a coordonatorului acestei colecții, Doru Dumitrescu am avut parte de adevărate lecții despre viața spionajului din vremea comunismului.

Pe lângă acești distinși domni, publicul a ascuns printre cititori și un fost angajat SIE care, din păcate, nu s-a prezentat pentru că ar fi trebuit să ne omoare. 🙂

Acesta a încheiat seara cu istorisirea propriilor sale aventuri din această lume a umbrelor care m-au pus pe gânduri.

Din păcate, nu am avut posibilitatea de a achiziționa și eu un exemplar al cărții, însă datorită noii mele pasiuni proaspăt descoperite pentru istorie, mi-am propus să o adaug pe wishlist și sper că voi putea să intru în posesia acesteia cât mai curând posibil.

Dacă sunteti curioși cum arată o lansare Corint, vă invit să fugiți de căldura pe 07 iulie de la orele 17:00 pe terasa de la Mega Mall pentru debutul lui Stace Kramer pe piața românească cu volumul „50 de zile înainte de sinucidere”

Toate detaliile întâlnirii le puteți găsi accesând pagina de Evenimentului.

Pagini de jurnal #8 – Bookster

De câteva luni vreau să scriu această postare în care doresc să vă prezint, poate, singura plăcere de a avea un job – accesul la o bibliotecă în continuă creștere.

Bookster are parteneriat cu peste 160 de firme și mai are o listă de așteptare de 100 de posibili parteneri. Are peste 25000 de abonați și cărți din toate domeniile.

Din fericire lucrez la una din firmele partenere cu această bibliotecă online și am acces la volume pe care nu le am sau pe care vreau să le citesc, fără să le achiziționez, ceea ce este grozav.

Termenul în care poți păstra o carte de la Bookster este între o lună și două luni și poți împrumuta până la maxim 5 materiale o dată.

Pentru că trăim într-o lume comodă, bibliotecarii virtuali ne aduc romanele direct la sediul firmei (la noi sunt livrate la departamanetul HR) în fiecare vineri.

Îmi place site-ul lor pentru că are o interfață prietenoasă și pot găsi cu ușurință informații despre cărțile dorite, mai ales că în josul paginii avem o secțiune în care ni se propun alte titluri asemănătoare.

Cu ceva timp în urmă am împrumutat „Memoriile unei gheișe” și așa am aflat de alte cărți cu acțiunea care se desfășoară în Japonia

Un alt punct forte al acestei biblioteci este că pot să reîmprumut oricând orice carte. De exemplu, nu am reușit să scriu recenzii la nici o carte din cele împrumutate și le-am reîmprumutat pentru acest lucru, fără ca cineva să mă ia la întrebări.

Tot pe acest site există un fel de target pe care poți să ți-l faci de-a lungul unui an. Poți citi 12, 18, 24 sau mai multe cărți într-un an.

Încă nu am înțeles o chestie de pe site, dar nu este vremea pierdută: la fiecare roman împrumutat sau recenzie făcută, primești niște puncte și un nou titlu – eu sunt bookcenic. Încă nu știu dacă primesc sau nu vreun premiu pentru asta, dar am colegi care la începutul anului au primit niște plicuri de la Bookster în urma target-urilor sau punctelor. Poate că au fost niște diplome, cine știe? ^^

Una peste alta, dacă ați părăsit băncile școlii și lucrați, întrebați-vă șeful sau colegii dacă firma la care v-ați angajat are parteneriat cu Bookster și nu ezitați să vă creați un cont și să începeți să citiți ce cărți doriți.

 

Recenzie: Dincolo de Theo Anghel (Am murit, din fericire #3)

Poate că viața din Orianei din Chaos s-a sfârșit, însă cea de Dincolo începe cu o întâlnire neașteptată și din nou recuperatoarea este pusă în poziția de a alege între ce este bine și rău.

Pentru că în al doilea volum al seriei, tânăra s-a întâlnit cu cineva din prima ei viață, aceasta a fost extrasă din Chaos și trimisă într-un loc ce se află între Rai și Iad. Nu știu exact unde, pentru că nu pare să fie Purgatoriul, ci undeva la intrarea în el. Autoarea l-a numit Transeo.

În această locație se află recuperatorii și îngerii lor care au fost extrași din Chaos și își așteaptă destinul sau judecata. Dar cum Oriana este condusă de instinct și pentru a fi alături de Ama și Abel, renunță la siguranța acestui tărâm și se afundă în Purgatoriu.

Vreau să precizez că în comparație cu primele două volume, de care am fost super încântată, acest volum a fost mult prea dark și realist pentru gustul meu. Din punctul meu de vedere, romanul acesta nu mai poate fi citit chiar de oricine așa cum au fost volumele anterioare.

Ca să-l citesc am avut nevoie de voință de oțel deoarece pentru autoexilul Orianei, autoarea a fost extrem de realistă: de la himerele create de hrana și apa insuficiente, la detalii precum părul nedorit pe corp.

Totuși dacă nu ar fi fost aceste amănunte, probabil că „Dincolo” nu avea să fie un roman apropiat realității.

Aș vrea să menționez că paginile acestui volum ascund o poveste tristă de dragoste între două dintre personajele la care ne așteptam cel mai puțin: Ama și Abel. Cred că le era scris în ADN ca cei doi să se certe și nu pentru că unul este înger alb, iar altul întunecat. De ce? Vă las pe voi să descoperiți.

În continuarea aventurilor, cel care se ridică la un nivel neașteptat și mi-a depășit așteptările de cititor al seriei, a fost Abel. Văzându-se între niște recuperatori și îngeri pe calea pierzaniei a drogurilor, foamei si setei, Abel preia cârma și încearcă să-i scoată la liman.

Dar norocul nu a fost deloc de partea lor pentru că de fiecare dată dădeau din lac în puț, ceea ce nu era tocmai avantajos pentru viețile lor.

Nu pot spune că personajele vor reuși să găsească luminița de la capătul tunelului pentru că par să-și fi pierdut speranța, iar adevărata Moarte îi urmează ca o umbră silențioasă și răbdătoare să-i ia cu ea pe fiecare în parte.

Să sperăm că finalul seriei nu va fi la fel de trist și dramatic precum cel al acestui volum. În secret sper că în „Purgatorio”, ne vom reîntâlni cu personaje vechi așa cum ne-ar promite ultima propoziție al acestui volum.

 

Titlu: Dincolo

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul publicării: 2016

Nota: 3/5