Pagini de jurnal #12: Despre Goodreads Reading Challenge

Hei dragilor, sper că aveți un început de 2019 așa cum vă doriți pentru că știți ce se spune „dacă începutul nu este bun, așa va fi și continuarea”. Eu cred că toate aceste superstiții sunt doar influențe psihologice, cam cum este celebrul „dacă verși sarea, te cerți cu cineva”. Bineînțeles că acum 2000 de ani te certai cu toată lumea din moment ce sarea era mai scumpă decât aurul și dacă o iroseai aiurea, vărsând-o, familia te dezmoștenea și te mai și exila în deșert. Astăzi, deși obiectul discordiei s-a devalorizat, vorba a rămas, așa că fiți atenți ce vorbe folosiți anul acesta.

Că tot a venit vorba de cuvinte. Nu am putut să nu observ că mediile online dedicate cititorilor de carte au explodat cu articole despre cum să citești mai mult sau articole prin intermediul cărora cititorii își justifică numărul impresionant de cărți citite în 2018.

Pentru că suntem în plin sezon de rezoluții, aș vrea să vă împărtășesc câte ceva din experiența mea de cititor.

Unele povețti din familia mea spun că am învățat să citesc de la o vârstă incredibil de fragedă (nu o să o spun pentru că nu mă va crede nimeni, nici eu cred). Personal, nu îmi amintesc exact când am învățat să citesc, știu doar că mulți ani nu mi-a plăcut să stau cu nasul în cărți. Adesea le găseam un remediu perfect pentru insomnii sau perne ideale la orele de sport, muzică, desen sau religie.

Cu toate acestea, aparent, prin gimnaziu am descoperit că în paginile cărților se ascund lumi magice și că ele pot fi inepuizabile surse motivaționale pentru a îmi depăși condiția de elev, apoi student mediocru. Și totuși, până anul trecut niciodată nu mi-am completat Goodreads Challenge-ul, fără să trișez. Mi-a fost imposibil.

Sunt blogger de carte de aproape opt ani și scriu pe Reader’s Republic de șase. Am cont pe Goodreads din 2011 și cel mai probabil din 2012 încerc să duc un challenge până la capăt.

Prima dată am încercat să-mi setez 100 de cărți citite. Evident nu am reușit, dar am zis că pot pentru că alții puteau și voiam să fiu în trend. A doua oară am mai scăzut din număr până am ajuns la 50 de cărți pe an, fără vreo șansă de reușită. Doar anul trecut când am pus în balanță tot ce știu despre mine și ce pot, am reușit să îmi ating țelul și chiar să îl depășesc. Iar acest lucru m-a făcut să fiu mai mândră ca niciodată de cititorul din mine.

Desigur că vor fi persoane foarte implicate în acest challenge, care citesc studii științifice despre cum poți citi mai mult într-un an sau își fac ambiții în a citi ca restul, planificând totul pas cu pas, ce mă vor contrazice cu dovezi ce le aparțin mai mult sau mai puțin. Nu îmi plac polemicile și nu mă voi obosi să repet. Prefer să vă spun mai jos tot ce am pe suflet legat de acest subiect și ce am de gând să fac anul acesta în privința Reading Challenge-ului pe care mi l-am setat.

Anul acesta o să am același target ca anul trecut, de 25 de cărți. Dacă îl voi depăși, bravo mie, dacă nu, sper că îl voi putea duce la capăt. Iar dacă mai există vreun cititor, leneș ca mine prin blogosferă sau pur și simplu un nonblogger, i-aș propune să facă același experiment pe care îl fac eu acum.

Alegem un număr mic de cărți. Citim când avem chef și timp. Ne bucură de ceea ce citim și notăm citatele preferate într-un jurnal (eu fac asta pe Twitter). La final, termiăm cartea și ne gândim, sincer, dacă ne-a plăcut sau nu. Deschidem profilul nostru de Goodreads, o marcăm ca fiind citită, îi dăm o notă și de ce nu, scriem părerea sinceră despre ea.

E mai simplu să procedăm așa decât să fim ceea ce nu suntem și să căutăm justificări care nu ne reprezintă în totalitate sau să citim cărți din care nu am înțeles nimic doar pentru a ne atinge un scop care nici nu știu dacă este personal sau un trend.

Voi ce părere aveți? Cine este dispus să facă acest experiment cu mine? Poate vom deveni viitoarele modele pentru generația următoare de cititori. 

Advertisements

În loc de ”bun sosit”

Hm… Ce aș putea să vă spun în prima mea postare pe acest blog?

Când m-am trezit în această dimineață, am avut o revelație care suna cam așa „Ce ar fi dacă aș încerca să îmi spun părerea pe un blog despre hobby-ul meu – cititul?”

Recunosc că la început nu știam nici măcar ce trebuie să fac pentru a crea un blog pe WordPress și trebuie să recunosc că nici acum nu mi-am dat seama în totalitate ce face fiecare butonaș din panoul de control, dar sunt sigură că încet,încet o să mă descurc.

Cum mi-a venit ideea acestui blog? Este adevărat că azi-dimineață când m-am trezit l-am creat, însă ideea mi-a venit acum mult timp, în timpul unei pauze de la facultate, când colega mea de bancă, mi-a spus o prescurtare foarte draguță P.C.Î. (Partidul Cititorilor Împătimiți) și atunci cu ajutorul unui pix și a unei foai a ieșit un lucru foarte drăguț, care sper că o să vă bucure și sinceră să fiu, abia aștept să îi dau link-ul către blog să vadă că în cele din urmă îmi respect promisiunile.

Nu știu ce să mai spun. Nu am făcut blogul pentru a avea sponsorizări, ci mai degrabă pentru a ține evindeța cărților pe care le citesc, pentru că sinceră să fiu, nu mă încred prea mult în site-uri ca Goodreads sau Shelfari. Îmi lasă impresia că postând acolo e ca și cum mi-aș expune viața pe tapet și sinceră să fiu, le văd ca pe un fel de pagina de Facebook pentru cărți.

Nu cred că sunt prea normală, din moment ce am lansat un astfel de proiect de una singură, pentru că bloguri de acest gen sunt o grămadă, dar nu prea contează, atâta timp cât încerc să mă simt bine în pielea mea și pe blogul meu.

Momentan citesc „Velveteen” de Daniel Marks, pe care sper că o voi termina duminică. Țin să menționez că este prima carte în limba engleză pe care o citesc și merg destul de greu cu lectura, pentru că aparent engleza mea nu este atat de avansată pe cât credeam și mereu când încep să citesc, intervin factori externi care îmi perturbă concentrarea. Dar dacă nu mai am vreo idee genială de împărtășit, ne auzim luni, când o să scriu recenzia cărții la care citesc de o lună și jumătate. ^^