Crux Publishing la Gaudeamus 2018: Lansarea unei noi colecții

Bună șoriceii mei de bibliotecă preferați! Ce mai faceți? Sper că sunteți pregătiți emoțional să umblați la pușculița pentru Gaudeamus 2018 deoarece târgul de anul acesta anunță multe bunătăți care, practic, ne imploră să le facem loc în bibliotecile noastre personale.

Editura Crux Publishing are plăcerea să vă invite la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018. Evenimentul are loc între 14 și 18 noiembrie la Romexpo București, în pavilionul central, pe nivelul 3.20, la standul 103. Îi veți găsi acolo cu noutățile toamnei, pachete-cadou, câteva mici surprize, scriitori, colaboratori, promotori și literatură de cea mai bună calitate. 

Interesați de cultură și popularizarea științelor, cruxenii au decis ca anul acesta să lanseze o nouă colecție dedicată exclusiv educației. Așadar, momentul toamnei îl reprezintă lansarea colecției ACADEMICA, ce debutează cu un prim volum dedicat studenților la psihologie și tuturor celor care sunt preocupaţi de acest domeniu.

Mai mult, fidelă misiunii sale de a-i readuce în atenţia publicului român pe marii clasici ai literaturii universale, editura Crux Publishing are bucuria de a vă invita la lansarea unui nou volum de aventuri ce-l are ca protagonist pe celebrul Conan Barbarul (Robert E. Howard).

Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, standul editurii Crux Publishing (nivel 3.2, standul 103) va găzdui următoarele lansări editoriale:

Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie/Turnul elefantului (Robert E. Howard), Invitat special: George Cornilă (scriitor, traducător)

Experții consideră că prin intermediul celor două povești incluse în acest volum, Robert E. Howard a dat naștere universului lui Conan, țesând și rafinând detaliile Hyboriei la nivel artistic.

Phoenix pe o sabie și Turnul elefantului reprezintă, în fapt, rampa de lansare pentru succesul pe care îl vor cunoaște ulterior Howard și Conan în istoria literaturii.

Și aici, ca și în alte opere centrate pe aventurile cimerianului, scriitorul face uz de stilul personal care l-a consacrat ca părinte al speciei sword and sworcery: detalii bogate, dar deloc plictisitoare, o lume vastă și plină de mistere, acțiune dinamică, nenumărate confruntări și lupte pe viață și pe moarte, un erou versatil cu o personalitate puternică, o bogăție uluitoare de elemente supranaturale – opuse protagonistului – și atemporalul triumf al binelui asupra răului.

În aceste două povești, aflate într-o subtilă legătură a cărei descoperire îl va încânta pe cititor, Conan Barbarul își câștigă și își desăvârșește statutul de simbol în cultura universală.

Caietul Roxanei (Ștefan Bolea), Invitat special: Ana-Maria Negrilă (scriitoare)

Un jurnal cum puține mai sunt, Caietul Roxanei îți prăjește creierul în timp ce îți frânge inima pe ritm de metale grele sau muzică simfonică. Fiecare rând, fiecare frază poartă cu sine lirismul poetului premiat, analiza pătrunzătoare a filosofului reputat și stilistica ireproșabilă a scriitorului talentat.

Istorii de dragoste am mai citit, dar rareori suntem făcuți martori la povești despre minți. Autorul nu este nici pe departe necredibil, așa cum te-ai aștepta de la un jurnal. Din contră. Hyperion-ul nostru își dezvăluie toate ascunzișurile, toate secretele și toate colțurile întunecate fără nici un fel de rezerve. Își deschide larg temnițele sufletului, își despoaie cugetul de tare, sparge baierele convenționalului, sfâșie straiele auto-conservării și corectitudinii politice (în care suntem toți înveșmântați) pentru a-și dezvălui mintea în cele mai intime și mai infernale manifestări ale sale. Un superb exercițiu de sinceritate masochistă, în care nimic nu rămâne tabu.

Un Luceafărul 2.0 în proză, dacă poetul nepereche ar fi continuat povestea, Caietul Roxanei este pe lângă jurnalul unei iubiri incandescente, și cronica unei maturizări depline, al împlinirii ultime, dovada vie a faptului că lucrurile care nu te ucid te fac mai… straniu. Căci urmează Caietul Psihopatului, povestea de care Hyperion Întâiul, din păcate, nu s-a mai bucurat.

Lansare colecția ACADEMICA: Tainele psihologiei (Răzvan T. Coloja), Prezintă: Andreea Sterea (editor Crux Publishing)

Volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități își dorește să informeze corespunzător publicul asupra celor mai des-întâlnite probleme și concepte din psihologie. În cele 176 de texte, autorul atinge subiecte precum tulburările de personalitate, bolile mintale, depresia, anxietatea, fobiile. Discută despre psihologia sexualității, a reclamei, psihologia copilului și a relației de cuplu.

Analizează curiozități din lumea memoriei și a neuropsihologiei; te învață de ce visăm și ce anume este imaginația. Descrie filme, cărți și celebrități care prezintă unele problemele izvorâte pe filieră psihologică și – nu în ultimul rând – îți spune de ce să nu te ferești de psiholog într-o Românie reticentă. Un ghid atât pentru începătorii într-ale psihologiei cât și pentru curioși.

Toate informațiile prezente în acest compendiu sunt însoțite și susținute de studii de dată recentă din domenii ca neuroștiințele cognitive, psihologie clinică, psihiatrie, medicină etc. Dincolo de a fi însă numai un manual, volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități conține și o parte însemnată dedicată demitizării unor concepte vehiculate de presă, industria de cinema sau literatură. Prin lupa cercetării științifice, Răzvan T. Coloja prezintă și discută aspecte de psihologie care trec de bariera academică dar de care ne lovim în viața de zi cu zi.

Volumul ne prezintă, așa cum îi sugerează și titlul, o seamă de curiozități menite să ne deschidă orizonturile, să ne pună în alertă și să ne ajute să dăm sens lucrurilor pe care le simțim, comportamentelor celorlalți și modului în care evoluează lumea și societatea în jurul nostru, devenind astfel un excelent instrument de studiu și analiză.

Camera 66(6) (Sorin-Mihai Grad), Prezintă: Andreea Sterea (Editor șef Crux Publishing)

O cameră de cămin studențesc dintr-un Cluj prins între milenii (și care nu bănuia cât de cool va deveni peste ani) se povestește pe șase voci care uneori se confundă între ele, în discuții spumoase, care te vor face să fii un om mai vesel și să vrei să-ți retrăiești studenția.

Prea cuminți pentru un asemenea loc și prea neserioși pentru ce avea să-i aștepte după facultate, cei șase locatari ai camerei 66(6) dezbat problemele lumii din unghiuri la care nu se gândesc nici ei, fără teamă de tabuuri sau (in)corectitudini politice.

Cartofu are succes doar la prietenele fetelor care-i plac, Sigi pariază că într-o zi va rosti doar cuvântul „satana”, Nae aduce o veveriță în cameră, Hake refuză să meargă cu colegii la striptease, Klu și-a rătăcit accentul basarabean undeva prin Ardeal, în timp ce Epi primește o mită destinată altcuiva.

Iar când apare și Internetul în cameră, lucrurile o iau razna de tot.

Nostalgia îl determină pe Sorin-Mihai Grad să-și rescrie studenția din căminul XVI Hașdeu din Cluj înainte de a-și tăia legăturile cu patria-mamă și a emigra în Vaterland. Asemenea altor volume concepute în jurul anului 1999, precum Jurnalul răului, Pizdeț sau chiar Caietul Roxanei, Camera 66(6) conține un protest al unei generații, al cărei Mare Război este unul spiritual, ca sa-l parafrazez pe Palahniuk. Dați Alice In Chains la maximum, revedeți Matrix și Magnolia sau, și mai bine, citiți primul roman al poetului și matematicianului Sorin-Mihai Grad!  (Ștefan Bolea)

Crux Publishing vă invită, așadar, la Gaudeamus, între 14 și 18 noiembrie 2018, la standul 103, pe nivelul 3.2, în pavilionul central Romexpo, pentru a sărbători cititul, lectura, cultura și educația așa cum se cuvine!

Ca în fiecare an, și de data aceasta la Gaudeamus 2018 o veți putea întâlni la stand pe Andreea – Aventurile lui Sărăcel – cu minunatele ei creații artistice!

Sunteți așteptați cu drag sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, pentru a lansa noutățile și a ne bucura împreună de literatură de cea mai bună calitate!

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul www.cruxed.ro 

Advertisements

Lumea cărților #12: Ne pregătim de Gaudeamus 2017 (#1)

Editura Crux Publishing are plăcerea să vă invite la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2017. Evenimentul are loc între 22 și 26 noiembrie la Romexpo București, în pavilionul central, iar noi vă așteptăm pe nivelul 3.20, la standul 102. Așa cum v-ați obișnuit deja, vom fi acolo cu noutățile toamnei, pachete-cadou, câteva mici surprize, scriitori, colaboratori, promotori, veselie și literatură de cea mai bună calitate.

Momentul anului îl reprezintă lansarea celor două volume noi pregătite pentru cititorii noștri, alături de cele trei volume publicate deja în vara acestui an.

ZIUA, ORA ȘI LOCUL:

Sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 15.00, standul editurii Crux Publishing (102)

CE LANSĂM NOU LA GAUDEAMUS 2017

Invitat special: Ana-Maria Negrilă (scriitoare)

Nici nu a trecut un an de la debutul lui Mircea Țara cu romanul high-fantasy Inima Dragonului, că tânărul autor ne face un cadou nesperat: o nouă baladă de pe tărâmul Nlithiei, avându-i ca protagoniști pe Lied și Asht: „Secretul Regelui Nemuitor.

Suntem cu 14 ani înainte de aventurile din Nisal și explorăm cetatea Osei alături de cei doi barzi care desigur că nu se pot abține să nu se bage în belele. Ceea ce pare la început o simplă spargere devine însă o cursă pe viață și pe moarte – la modul cel mai propriu. Intrigi de palat, un suveran misterios și necruțător, creaturi bizare, inventatori nebuni, magie și un secret care îi poate costa capul pe aventurierii noștri preferați, toate superb împletite de mâna sigură a lui Mircea, care, ca un Tolkien în devenire, știe ca nimeni altul să creezi lumi, personaje și suspans.

Invitat special: Mihaela Apetrei (scriitoare, promotor literar)

La doi ani de la apariția primului ghid de explorare a lumilor de dincolo de vălul realității, Dan Rădoiu ne surprinde cu volumul al doilea al Povestirilor, de data aceasta jucându-se cu nuanțe de negru și roșu închis. Ca de obicei, vă puteți aștepta la personaje bizare, intrigi nebunești, cadre spectaculoase și o lume cu susul în jos, în care cel mai mic element al concretului imediat se poate transforma într-un adevărat portal spre o cu totul altă dimensiune.

Ambele volume sunt disponibile pentru precomenzi până pe data de 26 noiembrie, cu 20% reducere și autograful autorilor. Livrările încep din 28 noiembrie. Ca de obicei, transport gratuit prin curier!

CE LANSĂM DEJA PUBLICAT:

Invitat special: Dan Rădoiu (scriitor)

În romanul „Restituirea”, parcă și existența însăși pare să își târască papucii prin canicula bucureșteană, fără să îi pese prea mult de oamenii care trec prin ea. În trupul împuținat de ani al Aureliei Puchici arde dârzenia tuturor acelor femei de viță nobilă pe care istoria le-a îndoit de mijloc, dar nu le-a frânt. Prin cabinetul avocatului Cruțescu s-au perindat mii de hârtii și povești de familie, dar nici una nu seamănă cu acea adunătură bizară de străini, legați de sânge, dar despărțiți de viață. Pregătiți de întâlnire, doamna Puchici și domnul Cruțescu se pun pe treabă. În același oraș, dar parcă în universuri paralele, Eugenia, Mimi, Mihnea și Dodo sunt mai vii ca niciodată, treziți brusc din toropeală de sunetul telefonului. Este destinul, care îi anunță că are de plătit câte o datorie fiecăruia dintre ei.

Invitat special: Alexandra Medaru (scriitoare, critic literar)

În romanul „Recolta roșie”, scriitorul premiat național Răzvan T. Coloja îndrăznește, în același stil transgresiv cu care ne-a obișnuit, să „atace” însăși instituția bisericii, orice nume ar purta ea. Nici un tabu, nici un mit, nici o credință, nici o cutumă nu rezistă analizei scriitorului – rece, nemiloasă, tranșantă, șocantă prin sinceritatea sa. Păcatele clerului sunt scoase la iveală de personajul-narator și apoi bine acoperite, căci acesta este rolul pe care îl joacă: PR-ul din umbră, omul bun la toate, anonimul care salvează imaginea instituției și face orice ca adevărurile să nu iasă la iveală – contra unor sume deloc de neglijat.

Într-o lume marcată de extremism religios și de ample scandaluri publice implicând clerul, cartea lui Răzvan T. Coloja reprezintă o palmă aspră pe obrazul ipocriziei religioase. „Atunci Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la Domnul, peste Sodoma şi Gomora”, se spune în Geneză, dar în romanul „Recolta roșie”, Sodoma și Gomora sălășluiesc în sânul bisericii, nu dincolo de zidurile ei…

Invitat special: Petrișor Militaru (poet, critic literar, publicist)

Cosmopolit filosof al culturii, succesor al lui Nietzsche și al lui Cioran, totodată exponent al titanismului și chiar al satanismului (artistic, nu „religios”!) byronian, Ștefan Bolea „atacă” în Evangheliile sale sinele, societatea, Universul, chiar divinitatea. Dar „gâlceava înțeleptului cu lumea” nu are decât aparent – sau, cel mult, selectiv – un scop anihilator: asemenea monstrului lovecraftian nimicit de reflexia propriei imagini, trebuie să ne cunoaștem tarele pentru a le elimina.

Delectându-ne cu aforismele poetice, ni se relevă speranța mascată de necesitate – credința în materialul acum pervertit, dar esențial superior, din care e plămădit nu atât omul, cât umanistul. Căci opera și personalitatea lui Ștefan Bolea sunt unele de răscruce, punct de intersecție a două căi binecunoscute generației `90 și pe care gânditorul nostru refuză încăpățânat să le abandoneze: calea artei și calea libertății.

Oliviu CRÂZNIC (Critic literar, autorul volumului de colecție „Ceasul fantasmelor”)

Cruxienii vă așteaptă, așadar, la Gaudeamus 2017, între 22 și 26 noiembrie 2017, la standul 102, pe nivelul 3.2, în pavilionul central al Romexpo.

Nu uitați că puteți comanda volumele „Secretul regelui nemuritor” și „Povestiri de la marginea realității 2” cu 20% reducere, autograf și transport gratuit până pe 26 noiembrie.

De asemenea, așteptăm cu drag să ne reîntâlnim fanii și susținătorii sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 15.00 pentru a lansa noutățile și a ne bucura de literatură împreună!

Recenzie: Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja

Când spunem „roman transgresiv” ne gândim la o carte libertină care nu respectă regula clasică, a scrierii sale. Acum când cineva menționează acest gen al literaturii, involuntar, mă gândesc la Răzvan T. Coloja și la al său roman „Soldați ai terebentinei”.

Publicat astăzi, subiectul cărții este de pe vremea „când melodiile veneau în fâșii magnetice lipite cap la cap, formând două role maro în jurul câte unei verighete din plastic” (pg. 23), cea ce îl face pe autorul orădean să nu fie un simplu povestitor al vieții rockerilor anilor `90, ci un istoric al acestora.

Nu știu cât la sută din acțiunile personajelor din roman s-au întâmplat cu adevărat, însă într-un interviu pentru Egophobia, R.T. Coloja afirmă că „aţi fi surprinşi câte scene din <<Soldaţi ai terebentinei>> au avut cu adevărat loc. Mi-e cumva teamă să arăt cu degetul spre lucruri specifice, că nu vreau să par nebun.”

Această afirmație m-a făcut să îmi pun câteva semne de întrebare și să le acord o mai mare atenție prietenilor mei rockeri care pierd nopțile prin baruri înecați în fum de țigară și bere, iar zilele și le petrec într-o continuă stare de somnolență.

Din nefericire ei nu vor putea niciodată să devină „cei din visele mamelor și taților noștri, și asta pentru că refuză categoric să se alinieze standardelor societății”(pg. 28) și cu toate acestea ei sunt cei mai educați oameni ai noștri.

Tocmai acest neconformism i-a învățat în așa fel încât să poată să se descurce mai bine decât orice erudit în aproape orice situație, pentru că nu cărțile te învață cum să te descurci cu oamenii, ci ei însăși prin atitudinea pe care o adoptă în momentul în care te judecă pentru că ești băiat și ai părul lung.

În opinia mea, cele 232 de pagini ale cărții sunt defapt adevrăul din spatele măștii afișate în public a unor oameni ca oricare alții. Pentru că rockerii nu sunt extratereștri, sunt ca și noi, oameni normali cu sentimente și vise.

Din păcate, aproape un sfert de veac mai târziu mentalitatea „nonrockerilor” este aceeași – „dacă ai părul lung și ești băiat, ai devenit trimisul Satanei pe Pământ” (pg. 40).

Motivul pentru care recomand citirea acestui volum nu este pentru a-i face pe ascultătorii muzicii „întunecate” să pară niște personaje dramatice în ochii noștri, ci din contră. Îmi doresc ca acest roman să fie citit chiar și de acele persoane care susțin că au frică de Dumnezeu și că nu s-ar deda la așa ceva, pentru că doar astfel pot realiza bula de cristal în care s-au închis sau s-au lasat închiși de alții.

Ce dacă ești băiat și ai părul lung sau ești fată și te îmbraci în haine lălâi și negre? Nu contează cât de extravagante îți sunt gusturile în materie de muzică și vestimentație dacă tu poți fi o persoană mai rațională decât cei ce se poartă la patru ace.

„Soldați ai terebentinei” este un roman scris la persoana I și care prezintă viața unui grup de adolescenți nonconformiști ai anilor ‘90.

Libertini, neînfricați și fără inhibiții aceștia se bucură de toate aspectele vieții neratând nici o secundă din aceasta.

Sunt un mic grup ce se bucură de o prietenie mai profundă decât orice, pentru că legătura lor nu „s-a născut pe culmile Olimpului, ci în cele mai umede hrube ale Hadesului”(pg. 45).

Totuși, nu acest lucru mi s-a părut intrigant la roman, ci un personaj misterios ce are chipul unei tinere rebele – Nina.

Cine este ea? Ce secrete ascunde? Ce vrea defapt de la viață? Sunt întrebările care m-au însoțit la fiecare pagină și al cărui răspuns l-am aflat abia la ultmul rând al cărții, rând ce a schimbat radical tot simbolismul ce a stat la baza acestei istorii.

Cine iti va raspunde daca formezi data ta de nastere la un telefon public? Să fie oare viitorul tău confident sau cel care îți va manipula de aici încolo fiecare acțiune?

 

Titlu: Soldați ai terebentinei

Autor: Răzvan T. Coloja

Anul publicării: 2015

Editura: Crux Publishing

Nota: 5 / 5

Lansare de carte #3

Direct din comunicatul de presă cu copy + paste ^^

Sâmbătă, 25 aprilie, începând cu ora 16.00, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (Str. Republicii, nr. 15), editura Crux Publishing din București va lansa romanul Soldați ai terebentinei, semnat de Răzvan T. Coloja. Invitatul special al acestui eveniment este criticul literar Dan – Liviu Boeriu.

afis lansare soldati ai terebentineiCe înseamnă să fii rocker? Ce înseamnă să fi fost rocker în anii ’90? Ce gust are libertatea și pe ce muzică dansează ea? Ce înseamnă să cauți ceva fără să găsești și să pierzi ceva ce nu ai avut niciodată? Cât de toxică poate să fie o femeie? Și unde se termină fascinația pentru ea, ca să lase loc obsesiei?

La toate aceste întrebări, dar și la multe altele vom răspunde împreună cu autorul și invitații săi.

Înclinat spre ficțiunea transgresivă și macabru, Răzvan T. Coloja debutează în 2009 cu romanul ”Fabrica de furnici” (Ed. Vremea), iar în 2011 revine cu romanul ”Recolta roşie” (Ed. Herg Bennet). În 2012 este prezent în antologia ”Cercul literar de la Oradea” (coord. Marius Miheţ), alături de autori precum Dan-Liviu Boeriu, Mircea Pricăjan şi alții.

Mai mult decât portretul unei generații și mai mult decât drama unui tânăr menit să își ”proiecteze individualitatea pe fondul unui conformism rigid”, Soldați ai terebentinei spune o poveste tulburătoare, în captivantul stil al ficțiunii transgresive pure și dure. În anii `90, la începuturile timide ale democrației în Romania, o generație de rockeri trăia, petrecea, și sfida prin simpla prezență normele și regulile societății ”mainstream”.

O carte-monografie a oamenilor liberi, peste care se suprapun elemente de halucinație și transgresie din real în ireal, demne de Fight Club sau Requiem for a dream, romanul lui Răzvan T. Coloja depășește granițele ”literaturii despre adolescenți rebeli”, la fel cum depășește granițele ”cărților despre rockeri.” Dincolo de aceste orizonturi limitative, romanul pune laolaltă personaje și situații, atitudini, sentimente și reacții dintre cele mai firești și posibile. Muzica este cea care dă tonul și însoțește pașii personajului – narator, iar nopțile de beție, ”trip-urile” halucinogene, sexul, pogo-ul, obsesia și revoluția se împletesc natural printre frânturile de viață surprinse de autor într-o poveste de o sinceritate zguduitoare.

Despre carte se pot spune multe, însă Dan – Liviu Boeriu o rezumă perfect, într-o singură frază din prefaţa romanului:

„Soldaţi ai terebentinei este o carte care, cu puţin noroc, poate deveni un roman-cult al celor care nu vor să uite mirosul de scenă încinsă, de ghete grele, de geacă de piele.

De libertate, after all.”  

Pentru mai multe informații despre roman, dar și despre celelalte publicații ale editurii, vă invităm pe site-ul Crux Publishing.

Persoană de contact : Andreea Sterea

Email: contact@cruxed.ro

Lumea cărților #3: Crux Publishing

Dragilor, trebuie să vă anunț că avem un nepoțel.

Numele lui este Crux Publishing și este cea mai „tânără” editură din România. S-a lansat în timpul Final Frontier, iar acolo am avut deosebita plăcere să-i cunosc staff-ul și autorii.

Înființată în 2014 de către Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu, editura Crux Publishing reprezintă împlinirea Cruxlogounui vis comun: acela de a îmbina plăcerea scrisului și cititului cu experiența  editorială, iar în prezent, această editură numără 5 romane: Ceasul fantasmelor de Oliviu Crâznic, Anotimpul pumnalelor de Andrei Mazilu, Theoria de Ștefan Bolea, Povestiri de la marginea realității de Dan Rădoiu și  Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja.

În prezent citesc „Ceasul fantasmelor”, antologia lui Oliviu Crâznic care este o culegere de povești fantastice, mitice și istorice ce a făcut ceva, ce nu a mai reușit să facă nici o altă carte în ultimii 10 ani: m-a trimis la DEX.

De curând am interogat-o într-o oarecare măsură pe Andreea Sterea de la care am „scos” următoarele cuvinte despre bebelușul său:

„Încă de la început ne-am dorit să abordăm lucrurile altfel, într-un mod personal, intim chiar, venind în întâmpinarea scriitorilor, cerându-le părerea și ajutorul, și încercând să îi mulțumim în primul rând pe ei. Știm foarte bine cât efort și cât sentiment depun scriitorii în procesul creației, și de aceea considerăm că cei ce semnează un contract cu C.P. merită din plin întreaga noastră considerație, în timp ce produsul pe care împreună îl prezentăm cititorului trebuie să fie cât mai aproape de ceea ce autorul și-a imaginat. Nici un pas pe care această Crux Publishingeditură îl face, în sensul prelucrării unui manuscris, nu exclude și nu va exclude vreodată dorințele celor ale căror opere le publicăm.

Am pornit de la ideea promovării scriitorilor de literatură fantastică, dar am realizat pe parcurs că vrem să înglobăm și alte genuri, alte stiluri, să propulsăm cât mai mulți oameni al căror talent merită adus în atenția publicului. Din acest motiv avem acum trei colecții pe cale să se contureze: cea de Fantasy, cu care au fost prezenți la târgul Final Frontier – trei titluri semnate de Oliviu Crâznic, Andrei Mazilu și Dan Rădoiu, cea pe care am botezat-o Transgressive (ficțiune transgresivă) și care include romanul apreciatului autor Răzvan T. Coloja, și Non-Fiction, inaugurată  printr-un volum de eseuri filosofice semnate de inegalabilul Ștefan Bolea.

 Pe viitor ne propunem să publicăm atât autori autohtoni, cât și străini, conștienți fiind că există titluri, în literatura universală, mai puțin cunoscute cititorului român – opere ce merită să existe și pe rafturile bibliotecilor noastre. În același timp, plănuim să facem eforturile și demersurile necesare pentru a atrage atenția asupra lipsei de traduceri a scriitorilor români peste hotare, scopul final fiind acela de a colabora cu edituri de afară în vederea obținerii unor contracte internaționale pentru aceștia. În concluzie, vrem să ne modelăm pe standardele occidentale și să le oferim cititorilor și scriitorilor deopotrivă respectul pe care îl merită.

Crux Publishing înglobează autori, agenți literari, muzicieni, IT-iști, copywriteri etc. Ceea ce ne face deosebiți față de restul nu este doar gama de servicii complete pe care o oferim scriitorilor noștri, ci respectul nostru față de ei și empatia față de cititor.

Ne dorim, în primul rând, calitate absolută în ceea ce privește cărțile pe care le publicăm. În acest sens, lucrăm cu scriitori talentați, oferindu-le tot ceea ce ei simt că au nevoie pentru a-și îndeplini viziunea; de la corectura manuscriselor și până la alegerea copertelor potrivite, suntem deschiși propunerilor și ideilor lor, astfel încât să prezentăm cititorului un produs final cu totul special!

Totodată, dorim să promovăm cărțile și pasiunea pentru citit, convinși fiind că la baza oricărei societăți civilizate, ce tinde spre armonie, stă educația. Ne propunem astfel să organizăm / să ne implicăm în orice tipuri de evenimente ce promovează arta în general și literatura în mod deosebit. Pentru a realiza toate aceste lucruri, colaborăm și cu alte edituri / organizații culturale, considerând că scopul nostru este unul comun și nobil.”

Următoarea oprire a editurii este la Oradea pentru lansarea romanului lui Răzvan T. Coloja, „Soldați ai terebentinei (voi reveni cu un articol cu mai multe detalii).