Tag Archive | Recenzie Corint Junior

Recenzie: Arena 13 de Joseph Delaney (Arena 13 #1)

Cunoscut pentru seria  „Cronicile Wardstone”, publicată la Editura Corint Junior în 2004, Joseph Delaney revine în 2015, la aceeasi editură, cu primul volum eponim al seriei „Arena 13”.

Deși acțiunea pare inspirată din seria „Jocurile Foamei” subiectul acesteia este mult mai profund decât se înțelege la prima lectură.

Ca orice orfan, Lief a avut o copilărie destul de grea și tristă. Mama sa a fost ucisă de Hob, iar tatăl său s-a sinucis însă, tânărul, dorește să-și creeze propriul viitor prin luptele mortale din Arena 13.

Ca orice start, și începutul protagonistului este anevoios, dar dotința de a fi cel mai bun luptător din Arenă nu pare a fi un impediment pentru acest tânăr.

Ceea ce mi-a plăcut la acest volum este surpriza și structura cărții propriu zise. În ediție cartonată cu o supracopertă sugestivă, romanul cuprinde 318 pagini împărțite în 27 de capitole, o introducere pentru familiarizarea cititorului cu acțiunea romanului și un glosar cu termenii folosiți de autor (care nu există în DEX).

Consider că „surpriza” autorului pentru cititori este faptul că acțiunea acestei serii nu se petrece într-un trecut al prezentului nostru, ci într-un viitor postapocaliptic în care lumea pe care o cunoaștem a fost distrusă de nimeni alții, decât oamenii.

„După faptă și răsplată” pare să fie deviza seriei. Dintotdeauna omenirea și-a dorit să aibă cât mai multă putere. Astfel au fost creați niște roboți asemănători oamenilor cu inteligență artificială numiți „iboți” care ulterior au devenit lacii din arenă. Dar pentru că dorința de a fi în top a fost mai presus de rațiune, oamenii au inventat djinii care sunt superiori lacilor, însă cu o voință suficient de puternică încât să se răzvrătească împotriva propriilor creatori și să-i învingă. Astfel s-a ridicat Bariera care separa djinii de puținii oameni rămași.

În Arenă luptele, se fac cu ajutorul lacilor, care sunt controlați de combatanții (min și mag) printr-un fel de dans.

În realitate, explicația este mult mai complexă decât am înțeles-o eu. „Dansul”, de fapt, este un limbaj de modelare Nym creat de un programator pe nume Charles H. Moore pentru a controla djinii, iar detaliile din spatele acestui limbaj seamănă destul de mult cu limbajul nostru informatic. Deci combatanții se luptă în arenă cu ajutorul lacilor pe care îi controlează printr-un fel de dans ce transmit anumite unde către creierul acestora.

Leif se antrenează să fie cel mai bun combatant min, adică să lupte în spatele unui lac pentru că antagonistul, Hob este un combatant mag și mereu luptă în spatele a trei laci.

În concluzie, seria se anunță a fi povestea luptei lui Leif de a se autodepăși, de a nu renunța în a deveni cel mai bun, iar aventura continuă cu volumul al doilea „Prada”.

 

Titlu: Arena 13

Titlu original: Arena 13

Autor: Joseph Delaney

Editura: Corint Junior

Anul publicării: 2016

Nota: 3 / 5

Advertisements

Recenzie: Dragonul renegat de Sophie Audoin Mamikonian (Tara Duncan #4)

Cu așa o vreme ploioasă, îmi este aproape imposibil să nu visez cu ochii deschiși la vremea când eram mică și stăteam la gura sobei cu bunica în timp ce îmi citea basme. Acum am terminat de recitit cel de-al patrulea volum din seria „Tara Duncan” și sinceră să fiu nu știu dacă volumele 5, 6 și 7 să fie încadrate la Cărțile Copilăriei. Deja Tara și tovarășii ei au crescut și se gândesc și la altceva decât salvarea Universului de rău. Iar acest volum o dovedește.

Tara Duncan #4După ce Tara s-a făcut nevăzută la sfârșitul volumului al treilea, acum descoperim că a fugit pe Terra pentru a găsi un pergament vechi și antic într-o limbă pe care nici măcar ea nu o cunoaște, însă există informații cum că el ar conține tainele de a învia morții. Și cu toate acestea, nu această acțiune se află în centrul romanului, ci din contră, Tara și puterile ei incredibile. Povestea plasează în luminile reflectoarelor trădarea dragonilor și non-talentul autoarei de a arunca în cârca altuia vina răufăcătorului.

Se pare că în cele din urmă, dragonii sunt răul absolut pe AltăLume și că de la ei pleacă majoritatea problemelor Tarei. În acest volum am descoperit că există un dragon care îl urăște atât de mult pe Maestrul Chem, încât de fiecare dată când făcea o fărădelege lua înfățișarea dragonului albastru. Desigur că autoarea s-a asigurat încă din volumele anterioare că toți vom sări cu gura și îl vom acuza pe bătrânul dragon de manipularea genetică a Tarei și a lui Jeremy și de a-i transforma în bombe atomice umane.

Consider că acest volum este cel mai bun din toată seria din mai multe motive. Primul ar fi acela că s-a bazat pe o singură acțiune și că intervenția lui Magister și a altor personaje a fost atât cât trebuie și când trebuie. Al doilea a fost că am avut parte de lupte și încăierări care au dat o notă de viață romanului, iar trădările sunt aparent la ordinea zilei. Însă sinceră să fiu, uneori ce este cu prea mult mister devine enervant și puțin plictisitor.

Iar în ultimul rând, ceea ce mi-a plăcut la acest volum a fost și nuanța de romantic care a fost introdusă prin intermediul lui Robin. Sărmanul semi-elf este cel mai afectat în întreaga carte. Însă asta îl face puțin mai adorabil decât latura lui războinică. Nu-i așa?

Titlu: Ragonul renegat

Titlu original: Le dragon renégat

Autor: Sophie Audoin – Mamikonian

Editura: Corint Junior

Anul publicării: 2009

Nota: 4/5

P.S. Dacă doriți să cunoașteți mai bine lumea Tarei, o puteți face pe forumul dedicat seriei Tara Duncan 

Recenzie: Sceptrul blestemat de Sophie Audoin Mamikonian (Tara Duncan #3)

Hm…nu prea știu cum aș putea să încep această recenzie, chiar dacă face parte din categoria Cărțile Copilăriei. Îmi este destul de greu să îmi spun părerea dat fiind că această carte a fost cu adevărat pompoasă.

Tara Duncan #3

Până acum eram obișnuită cu diverse acțiuni comprimate într-o singură carte, însă de data asta au fost mai multe nuvele, legate între ele, adunate într-un singur.

Citind a treia carte din seria „Tara Duncan” am avut parte de mister întocmai ca cele cu care ne-a obișnuit Agatha Christie, pe care Tara l-a rezolvat destul de repede, apoi a fost o poveste parcă desprinsă din vechile filme de groază alb negru în care protagoniștii au fost Fabrice și Moineau, urmate imediat de o poveste apocaliptică în care Magister invadează AltăLume cu o armată de demoni. Desigur că finalul ne rezervă o surpriză neașteptată și se tremină cu bine, însă înainte ca Tara să își ia o mini-vacanță.

Din toate aceste mici istorioare cea mai simpatică și în același timp inutilă a fost cea a lui Fabrice. A fost un cliché. Cu toții știm că tânărul sorțitor este cel mai puțin puternic dintre prietenii săi, așa că a încercat să își învingă acest handicap într-un laborator. A învățat mai mult, a muncit mai mult și chiar a descoperit o poțiune care să îl facă mai puternic, numai că asistenta lui, Moineau, a adăugat un ingredient în plus, iar Fabrice a devenit un fel de monstru doritor de putere. Desigur că toată acțiunea s-a petrecut în câteva pagini iar la final, lucrurile s-au sfârșit cu o simpatică poveste de dragoste. Însă faptul că a fost „de umplutură” o face să fie inutilă. Nu a avut nici o legătură cu povestea originală, iar eu aș fi încadrat-o într-o carte specială  gen „Tara Duncan – alte povești” sau ceva de genul acesta.

Oricum, cartea a fost o lectură ușoară și mi-a amintit de zilele de vară în care mâncam mere din grădina bunicii când o citeam.

Titlu: Sceptrul blestemat

Titlu original: Le Sceptre Maudit

Autor: Sophie Audoin Mamikonian

Editura: Corint Junior

Anul publicării : 2008

Nota: 3/5

P.S. Dacă doriți să cunoașteți mai bine lumea Tarei, o puteți face pe forumul dedicat seriei Tara Duncan 

Recenzie: Cartea interzisă de Sophie Audoin Mamikonian (Tara Duncan #2)

Aceasta este a doua recenzie din categoria Cărțile Copilăriei, rubrică ce plănuiesc să o completez o dată la două săptămâni. Așa că sper că nu vă veți plictisi prea curând!

Dacă în primul volum al seriei a trebuit să mă obișnuiesc cu lumea nouă pe care autoarea mi-a dezvăluit-o, al doilea volum a trebuit să mă obișnuiesc cu umorul său care este extrem de special și diferit față de tot ce am întâlnit până acum.

Tara Duncan #2În această carte se dă o bătălie destul de acerbă pentru un nou artefact: Cartea Interzisă. Autoarea l-a menționat și în „Magicienii Sorțitori” când Tara a fost atacată de o harpie.

Această Carte pare să fie cea mai sigură metodă de a ajunge în Limburi și de a rezolva orice probleme ai avea pe acolo, deși orice ar fi sunt sigură că nu este de bun augur.

Acum Tara și prietenii săi se află pentru a doua oară în Limburi într-un an, deoarece trebuie să dovedească nevinovăția lui Cal, micul hoț, care este acuzat de o crimă pe care nu el a comis-o în mod direct. El doar încerca să-și impresioneze prietenii încercând să dovedească faptul că Angelica este vinovată de o mulțime de evenimente nefaste care li se întâmplă.

În cele din urmă acest lucru se dovedește a fi inutil, căci scopul închiderii lui Cal era acela de a fi răpit de gnomi pentru ca împreună cu gașca să-i ajute să-și salveze femeile și copii din mâinile unui sorțitor malefic, care nu este Magister.

Partea a doua a cărții este îndreptată tot către o greșeală a unuia din personajele principale pe care a făcut-o în primul volum și anume Fafnir care în încercarea sa disperată de a scăpa de magie eliberează o entitate ce posedă tot ce îi iese în cale. De la animale la oameni și alte ființe magice, iar pentru a-l învinge, Tara trebuie să se alieze cu Stăpânul Sangravilor, Magister. Însă în urma acestei bătălii, Magister este trimis în Limburi, unde toată lumea speră că își va găsi sfârșitul.

Citind această carte am râs până la lacrimi, provocându-mi dureri abdominale. Sora mea la un moment dat a crezut că am înnebunit pentru că, pe ceas, izbucneam într-o criză de râs la fiecare cinci minute. Mi-a plăcut extrem de mult umorul dovedit de Cal care împreună cu Robin depășesc orice comedieni pământeni din istorie.

Titlu: Cartea interzisă

Titlu original: Le livre interdit

Autor: Sophie Audoin Mamikonian

Editura: Corint Junior

Anul publicării: 2008

Nota: 3/5

P.S. Dacă doriți să cunoașteți mai bine lumea Tarei, o puteți face pe forumul dedicat seriei Tara Duncan Forum Romania

Recenzie: Magicienii sorțitori de Sophie Audoin Mamikonian (Tara Duncan #1)

Această postare poate fi considerată deschiderea rubricii Cărțile Copilăriei care debutează cu seria „Tara Duncan” de Sophie Audoin Mamikonian. La început m-am gândit să scriu într-o singură postare despre toate cărțile, însă sunt mai mult decât sigură că aș omite scene destul de importante din fiecare volum.

Tara Duncan #1Primul volum al seriei „Tara Duncan” este intitulat „Magicienii Sorțitori”. Această carte poate fi inițierea cititorului pe planeta AltăLume. Se vorbește despre o lume care a reușit să aducă în același loc magia din cărțile „Harry Potter” și diversitatea culturilor din „Stăpânul Inelelor”.

Nu lipsesc nici personajele originale, cum ar fi trolii, care adesea sunt descriși ca fiind idioți dar care dacă de hrănesc cu carne, riscă să devină căpcăuni și să distrugă tot în cale, sau vampirii. Nu cred că este un secret că ființele mele preferate sunt elfii.

Cred că încă sunt sub influența lui Legolas, însă unul din personajele principale este un semi-elf care este atât de grozav, încât aș sta toată ziua și aș citi despre el, chiar dacă au trecut patru ani de când am citit prima dată acest volum.

Originalitatea autoarei nu se oprește aici, pentru că există meseria de hoț, dacă vă vine să credeți. Hoții sunt angajați ai guvernelor statelor din AltăLume care trebuie să facă un fel de muncă în folosul comunității furând informații de la „bogați” și dându-le tuturor, cum ar fi Caliban dal Salan poreclit Cal. Desigur că lista nu se oprește aici, ci continuă la infinit.

Totuși Tara Duncan nu este niciuna din aceste fiinte magice. Ea este  tânără normală care a crescut pe Terra împreună cu bunica ei, Isabella. Fata este o sorțitoare în devenire, însă nu avea nici o idee că „boala” ei este un har și că este menită să treacă prin multe peripeții, până când o organizație teroristă din AltăLume dă iama la ea acasă pentru a o captura iar ea îi cam prăjește. Și începând de aici, fata se împrietenește cu un dragon, a cărui poziție încă încerc să o înțeleg, semi-elful Robin, hoțul patentat Cal, urmașa Frumoasei și Bestiei – Moineau, o pitică Fafnir (care ar face orice să scape de magie) și cel mai bun prieten al său, Fabrice se aventurează pe această planetă magică, unde fata își salvează mama de mult pierdută, distrug un artefact care poate să deschidă falia dintre Limburi și lumea umană și eventual mai încearcă să rămână în viață.

Îmi place stilul autoarei pentru că este simplu, amuzant și ușor de înțeles, dând viață personajelor într-un fel de-a dreptul special. Îmi place că nu se complică cu detaliile (prea mult), deși uneori exagerează și că totul la ea este pe înțelesul oricui.

Titlu: Magicienii Sorțitori

Titlu original: Les sortceliers

Autor: Sophie Audoin Mamikonian

Editura: Corint Junior

Anul publicării: 2007

Nota: 3/5

P.S. Dacă doriți să cunoașteți mai bine lumea Tarei, o puteți face pe forumul dedicat seriei Tara Duncan Forum Romania