Tag Archive | Recenzie Crux Publishing

Recenzie: Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja

Când spunem „roman transgresiv” ne gândim la o carte libertină care nu respectă regula clasică, a scrierii sale. Acum când cineva menționează acest gen al literaturii, involuntar, mă gândesc la Răzvan T. Coloja și la al său roman „Soldați ai terebentinei”.

Publicat astăzi, subiectul cărții este de pe vremea „când melodiile veneau în fâșii magnetice lipite cap la cap, formând două role maro în jurul câte unei verighete din plastic” (pg. 23), cea ce îl face pe autorul orădean să nu fie un simplu povestitor al vieții rockerilor anilor `90, ci un istoric al acestora.

Nu știu cât la sută din acțiunile personajelor din roman s-au întâmplat cu adevărat, însă într-un interviu pentru Egophobia, R.T. Coloja afirmă că „aţi fi surprinşi câte scene din <<Soldaţi ai terebentinei>> au avut cu adevărat loc. Mi-e cumva teamă să arăt cu degetul spre lucruri specifice, că nu vreau să par nebun.”

Această afirmație m-a făcut să îmi pun câteva semne de întrebare și să le acord o mai mare atenție prietenilor mei rockeri care pierd nopțile prin baruri înecați în fum de țigară și bere, iar zilele și le petrec într-o continuă stare de somnolență.

Din nefericire ei nu vor putea niciodată să devină „cei din visele mamelor și taților noștri, și asta pentru că refuză categoric să se alinieze standardelor societății”(pg. 28) și cu toate acestea ei sunt cei mai educați oameni ai noștri.

Tocmai acest neconformism i-a învățat în așa fel încât să poată să se descurce mai bine decât orice erudit în aproape orice situație, pentru că nu cărțile te învață cum să te descurci cu oamenii, ci ei însăși prin atitudinea pe care o adoptă în momentul în care te judecă pentru că ești băiat și ai părul lung.

În opinia mea, cele 232 de pagini ale cărții sunt defapt adevrăul din spatele măștii afișate în public a unor oameni ca oricare alții. Pentru că rockerii nu sunt extratereștri, sunt ca și noi, oameni normali cu sentimente și vise.

Din păcate, aproape un sfert de veac mai târziu mentalitatea „nonrockerilor” este aceeași – „dacă ai părul lung și ești băiat, ai devenit trimisul Satanei pe Pământ” (pg. 40).

Motivul pentru care recomand citirea acestui volum nu este pentru a-i face pe ascultătorii muzicii „întunecate” să pară niște personaje dramatice în ochii noștri, ci din contră. Îmi doresc ca acest roman să fie citit chiar și de acele persoane care susțin că au frică de Dumnezeu și că nu s-ar deda la așa ceva, pentru că doar astfel pot realiza bula de cristal în care s-au închis sau s-au lasat închiși de alții.

Ce dacă ești băiat și ai părul lung sau ești fată și te îmbraci în haine lălâi și negre? Nu contează cât de extravagante îți sunt gusturile în materie de muzică și vestimentație dacă tu poți fi o persoană mai rațională decât cei ce se poartă la patru ace.

„Soldați ai terebentinei” este un roman scris la persoana I și care prezintă viața unui grup de adolescenți nonconformiști ai anilor ‘90.

Libertini, neînfricați și fără inhibiții aceștia se bucură de toate aspectele vieții neratând nici o secundă din aceasta.

Sunt un mic grup ce se bucură de o prietenie mai profundă decât orice, pentru că legătura lor nu „s-a născut pe culmile Olimpului, ci în cele mai umede hrube ale Hadesului”(pg. 45).

Totuși, nu acest lucru mi s-a părut intrigant la roman, ci un personaj misterios ce are chipul unei tinere rebele – Nina.

Cine este ea? Ce secrete ascunde? Ce vrea defapt de la viață? Sunt întrebările care m-au însoțit la fiecare pagină și al cărui răspuns l-am aflat abia la ultmul rând al cărții, rând ce a schimbat radical tot simbolismul ce a stat la baza acestei istorii.

Cine iti va raspunde daca formezi data ta de nastere la un telefon public? Să fie oare viitorul tău confident sau cel care îți va manipula de aici încolo fiecare acțiune?

 

Titlu: Soldați ai terebentinei

Autor: Răzvan T. Coloja

Anul publicării: 2015

Editura: Crux Publishing

Nota: 5 / 5

Advertisements

Recenzie: În sângele tatălui de Ciprian Mitoceanu (Predestinare Genetică #1)

În perioada 2000 – 2010 piața literaturii a fost dominată de genul fantasticului reprezentat de vampiri, vârcolaci și multe alte creaturi cu colți, îmblânzite de autori pentru a le face mai accesibile adolescenților.

in-sangele-tataluiÎncepând cu 2010, literatura universală,  dar și cea românească au fost invadate de noul chip al fantasticului ce nu se desfășoară sub semnul supranaturalului, ci al unui posibil viitor: distopiile.

Majoritatea distopiilor pe care le-am citit până acum sunt scrise de autori străini care prezintă Statele Unite ale Americii ca pe o țară a pierzaniei, distrusă de războaie ce au afectat întreg mapamondul.

Astfel, într-o mare de romane care abordează o inevitabilă Apocalipsă, profesorul și scriitorul Ciprian Mitoceau vine cu o breșă a acestui stil brutal de a vedea viitorul cu primul roman al trilogiei „Predestinare Genetică”- „ În Sângele Tatălui”.

În acest prim roman sunt prezentate destinele a două personaje total opuse. Pe de o parte avem un „individ banal” – Leo Goldman, iar pe de altă parte avem un „carismatic ucigaș în serie (inspirat din realitate)” – Robert Piest.

“În Sângele Tatălui” ne inițiază într-o lume în care oamenii, parcă nu mai sunt capabili să gândească pentru ei și să-și asume deciziile pe care le iau: „nu este vina noastră”. Acest citat este repetat, parcă la infinit, de personajele secundare care îl acuză pe nedrept pe Leo Goldman, care desi a avut un comportament exemplar o viață întreagă, a fost judecat pentru prima, și probabil, ultima abatere disciplinară.  În timp ce acest ghinionist cetățean este condamnat în baza unui amedament, lista de victime a lui Robert Piest este în continuă creștere.

Ceea ce face ca romanul să fie mai intersant și mai promițător decât restul cărților din acest gen literar este faptul că personajele principale trăiesc într-o lume în care justiția, aș putea spune, este într-adevăr oarbă, și nu în sensul bun.

Prin „justiție oarbă” facem referire la ideea de bază a acestei trilogii care a fost construită pe amendamentul Dawson. Acestă lege a fost concepută pentru a-i identifica pe potențialii criminali în serie înainte de a deveni unul. Bazat pe un chestionar cu întrebări despre cele mai intime gânduri ale „acuzaților”, cei care folosesc acest amendament pot condamna la închisoare pe viață pe oricine fără o altă judecată în prealabil și de asemenea fără alte dovezi, decât rezultatul chestionarului.predestinare-genetica-1

Romanul poate fi considerat un joc de-a Dumnezeu  al unor oameni ce și-au pierdut de mult verticalitatea și simțul realității ce aduce în prim plan efectul de turmă pe care îl întâlnim și astăzi sub forma calculatoarelor.

Astăzi ne folosim de internet pentru a căuta informații în defavoarea cărților, ne folosim de calculator pentru a face simple calcule în defavoarea matematicii, pe care se presupune că ar trebui să o știm, iar în viitor ne vom folosi de un amendament propus de o persoană mai stăpână pe sine decât noi pentru a conduce un stat și, poate, chiar lumea.

Am apreciat acest roman nu doar pentru calitatea textului care este pe înțelesul oricărui cititor, ci pentru simplitatea cu care este scris, fără termeni științifici complecși. Dar cel mai mult autorul mi-a câștigat respectul și atenția prin lecția de viață pe care mi-a oferit-o printre rândurile sale.

Ținând cont de ultimele evenimente de la noi, nu pot decât să mă gândesc la această carte ca la o previziune a lui Ciprian Mitoceanu a viitorului nostru. Însă îmi place să cred că spre deosebire de cetățenii Statelor Unite din această trilogie, noi avem curajul și tăria de a ne împotrivi legilor spălătoare de identitate, iar că povestea prezentată anteior, va rămâne doar atât. O poveste.

Titlu: În sâgele tatălui

Autor: Ciprian Mitoceanu

Editura: Crux Publishing

Anul publicării: 2015

Nota: 5 / 5

Recenzie: Metamorfoze, editor Andreea Sterea

Odată cu globalizarea și modernizarea, nu doar piața bunurilor și serviciilor a fost afectată, ci și piața literară.
În prezent, autorii caută să se adapteze noilor vremuri, modernizând legendele și transformându-le în ceva „cu priză la publicul de astăzi”.
metamorfozeAstfel, în zilele noastre, copiii nu se mai tem de lupi, pentru că sunt sexy, însă prin prezenta antologie, Andreea Sterea ne face un tur prin prin propria-i fermă de vârcolaci autentici. Uneori cu o putere de seducție neobișnuită, alteori înspăimântători, licantropii din această antologie sunt deopotrivă fascinanți și misterioși.
Cele 205 pagini ce alcătuiesc „Metamorfoze” însumează 11 povești ale marilor autori ai Literaturii Universale după cum urmează:
1. „Lup Nomad” de Alegernon Blackwood, deschide antologia cu povestea unui recepționer. Iubitor fiind de excursiile in natură, el alege să-și petreacă vacanța la pescuit pe malul Lacului Tămăduirii. Iar acest loc nu este întâmplător, se spune că acolo poate găsi ceea ce își dorește în materie de pescuit. Chiar dacă a fost avertizat de unul din prietenii săi de la Clubul Sportiv din Montreal, vrăjit de frumusețea locului, Malcom Hyde își instalează tabăra pe malul greșit, deși acesta părea să fie ideal pentru a-și desfășura vacanța. De ce nu trebuia să se stea acolo? Pentru că acela este teritoriul lupului mare și rău. Sau poate ne înșelăm?
2. „Lenore Arras” de Oliviu Crâznic este prezentă și în antologia autorului „Ceasul Fantasmelor” publicată tot la Crux Publishing și este vorba despre prada care devine prădător. Atunci când nu mai ai pe cine să iubești și să protejezi, durerea ce te macină lasă bestia din tine să iasă la suprafață acaparându-te cu totul, nemailăsându-ți decât dorința de răzbunare. Așa cum a spus Prof. Doc. Ciprian Mitoceanu aceasta este doar o „mostră din ce poate crea Oliviu Crâznic”. Și, așa cum veți vedea, nimic nu este ceea ce pare în această poveste despre iubire și răzbunare.
3. „Barrington Cowels” de Sir Arthur Conan Doyle, este printre poveștile mele preferate nu doar pentru că este scrisă de unul din autorii mei îndrăgiți, ci pentru că are de toate: legende, iubiri, mistere, dar cel mai important, crime nerezolvate. Este povestea misterului morții studentului Barrington Cowels, îndrăgostit nebunește de o tânără de o frumusețe afrodiziacă, dar care ascunde un secret ce duce la moartea tuturor pretendenților ei.
4. „Proscrisul” de Robert E. Howard este o poveste care începe cu un bal ce adună la castelul lui Dom Vicente da Lusto prietenii acestuia din toate colțurile lumii, printre care și un invitat misterios. Aceasta este povestea (dar și blestemul) unui suflet chinuit de forțe supranaturale prins între lupta dintre dorința Întunericului și propria-i conștiință.
5. „Stigmatul Bestiei” de Rudyard Kipling este dovada clară că acesta nu se rezumă doar la poveștile copilăriei noastre, cum ar fi „Cartea Junglei”, ci poate depăși oricând granița basmelor pentru a ne impresiona cu o intrigă ce pune accent pe puterea zeilor. Se știe că Asia este continentul cel mai apropiat de zei pentru că tradițiile s-au păstrat intacte din moși strămoși, iar prin tradiții ne putem referi și la blesteme, ce pot fi folosite ca și lecții de viață…
6. „Inspirație pentru Pickman” de H.P. Lovecraft a fost povestea care mi-a dat fiori și la propriu și la figurat. Celebru pentru stilul său de a crea trăiri prin cuvinte, mi-a luat destul de mult să-mi dau seama care este povestea din spatele poveștii pentru că eu eram atentă la personaje, nu la background-ul unde, cu mult calm, mă aștepta lupul…
7. „Sură lupoaica” de George Macdonald este povestea unui student prins de o furtună pe unul din dealurile scoțiene. Mai întâi se refugiază într-o peșteră, apoi este primit de o frumoasă fată în propria-i vizuină. O scurtă poveste în 7 pagini despre dorința de a fi iubit, dar și despre lupta dintre bestie și conștiință.
8. „Fiara” de Guy de Maupassant este mitul Bestiei din Geuvaudan prezentat sub forma unei scene de viață. Doi frați nobili, ce se consideră cei mai buni vânători din lume, se aventurează într-o noapte să prindă marele lup din zonă, însă ce-i prea mult strică, iar orgoliul lor este stins cu bestialitate…
9. „Misterele din Sparktower” este liantul dintre „Anotimpul Pumnalelor” și ”Jocul Necromanților” de Șerban Andrei Mazilu. Este acea poveste de după acțiune și de dinaintea furtunii ce îl are ca personaj principal pe inspectorul Baudelaire. Este o scurtă poveste despre bestia ce deschide o cale de comunicare dintre om și zeu. Dacă ați citit primul volum, cu siguranța veți dori să continuați cu „Jocul Necromanților” pentru că veți întâlni aici cel puțin un personaj nou…
10. „Gabriel – Ernest” de Saki, în primă fază m-a dus cu gândul la „Câinele din Baskerville” al lui Doyle, însă de această dată ne întâlnim nu cu o fiară, ci cu un copil care la un moment dat recunoaște că preferă să servească la masă carne crudă de animal sau om. „Ai o fiară în pădurile tale” este prima propoziție a povestirii care se dovedește a fi povestea unui copil – monstru.
11. „Tarnhelm, sau cum a murit unchiul Robert” de Hugh Walpole încheie antologia „Metamorfoze”. Aceasta începe cu sosirea unui copil la unchii săi pentru a-și petrece vacanța, însă de ce nu are voie în micul Turn Cenușiu al conacului? Oare pentru că acolo locuiește lupul?metamorfoze
Toate aceste 11 povestiri sunt însoțite la final de un mic glosar în care Andreea Sterea și Oliviu Crâznic ne explică cine este autorul, pentru ce este cunoscut în literatura universală, dar și ce înseamnă anumiți termeni sau care au fost sursele de inspirație pentru aceste povești.
Recomand acest volum tuturor celor care doresc să se reîntoarcă la vechile concepții despre licantropie, fără să fi fost alterate de filmele și cărțile pentru adolescenți din ultima perioadă. O călătorie în timp când orice umbră se putea transforma în ceva monstruos.
Este lună plină și trebuie să CITEȘTI această antologie!

Titlu: Metamorfoze

Traducere și adaptare: Andreea Sterea, Oliviu Crâznic, Șerban Andrei Mazilu

Editură: Editura Crux Publishing

An publicării: 2015

Nota: 5/5

Recenzie: Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naşte de Robert E. Howard

Vă mărturisesc că probabil niciodată nu am să mă satur de cărțile și evenimentele organizate de Editura Crux Publishing pentru că sunt pur și simplu fantastice. De aceea voi dedica fiecare zi de vineri a săptămânii unei postări exclusiv pentru o carte sau un eveniment marca Crux Publishing, încercând să creez o tradiție pe Reader’s Republic cu hashtag-ul #VinereaCruxiana.

Așadar voi inaugura #VinereaCruxiana (care a întârziat 24 de ore din motive tehnice) cu recenzie pentru nuvela „Conan Barbarul” de Robert E. Howard tradusă de Andreea Sterea, editorul Crux Publishing în colaborare cu consilierul editorial, scriitorul și criticul literar, Oliviu Crâznic.

Am iubit această poveste pentru că, înainte de toate, are câteva elemente din cultura orietului îndepărtat evidențiate subtil prin hoți ai deșertului, caravane pline de bogății misterioase, bijuterii sclipitoare, șalvari colorați și vaporoși și peronaje care mai de care mai misterioase. Cumva autorul a făcut din ținutul Hiboria locul unde se întâlnesc toate culturile și legendele, dând naștere unei lumi fantastice ce prosperă și astăzi.

Print

Design copertă: Ionel Jinga

Între două coperți lucioase ilustrate de Ionel Jinga, există o istorisire ce te atrage într-o lume din care nu mai vrei să ieși pentru că totul este feeric și niciodată nu poți intui ce urmează, fiind mereu surprins de următorul rând sau chiar cuvânt. Îmi plac întorsăturile de situație și mai ales faptul că protagonistul nu este chiar genul acela de personaj virtuos, minunat și încântător. Nu. El este un munte de om cu ochi albaștri pătrunzători și păr negru. Este puternic și îți lasă impresia că niciodată nu a zâmbit sau râs, mereu încruntat și serios, care se desfată în mrejele alcoolului sau ale fermecătoarelor cadâne. Cu toate aceste trăsături aparent “barbarice” , Conan este un individ corect și de onoare, lucru care m-a atras în mod deosebit la el.

Acțiunea nuvelei se învârte în jurul poveștii a două gemene, prințese ale Khauranului, ce au fost despărțite la naștere pentru că una dintre ele a fost născută sub semnul infernului. Superstițioși din fire, oamenii au abandonat-o pe mica Salome în deșert pentru a fi lăsată pradă fiarelor. Aceasta este găsită de un vrăjitor care o ia sub protecția lui, până ce, prin rebeliunea ei, ajunge să fie alungată de către mag, nu înainte ca el să îi spună cine este cu adevărat.

Condusă de mânie, Salome își închide sora, Regina Taramis, zisă și Floarea Khauranului, în cea mai adâncă hrubă a palatului imperial și împreună cu o armată de barbari instaurează teama și teroarea în viața locuitorilor regatului. Care este rolul lui Conan în această poveste este greu de aflat, pentru că autorul ne ține în șah până la sfârșitul nuvelei. Reușește legendarul erou sau nu să aducă pacea în regat? Ei bine, așa cum am mai spus, el nu este un războinic oarecare, așa că va trebui să descoperiți singuri.

În opinia mea, consider că momentul definitor al personajului Conan Barbarul este scena crucificării acestuia. Până în acel moment Conan era căpitanul gărzilor regale, însă în timpul invaziei puse la cale de Salome, acesta este învins în cele din urmă. Ca să fie umilit, Conan este răstignit precum Iisus pe o cruce și lăsat pradă vulturilor. Însă acesta nu more ca să reînvie, ci renaște cu albaștri-i ochi alimentați de dorința de răzbunare. Această dorință este atât de mare, încât luptă cu însăși moartea preschimbată într-un vultur și o învinge „cu mâinile legate la spate”, câștigându-și o a doua șansă.

Voința de fier a protagonistului reușește să învingă Moartea în fiecare dintre formele pe care le ia în momentele în care stă crucificat pe acel deal: mai întâi vulturul, apoi toporul ce-i taie crucea și ulterior cleștele ce-l eliberează din pironii ce-l țineau prizonier. Orice om, ființă sau creatură, în locul său ar fi pierit, însă Conan a renăscut nu ca un mântuitor sau justițiar, ci ca un Erou.

Fie că este Erou sau Barbar, Conan este personajul care are acea poveste ce te vrăjeşte până la ultima pagină, motiv pentru care o recomand cu drag tuturor amatorilor de Fantasy 100% adevărat.

Titlu: Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște

Titlu original: Conan the Barbarian

Autor: Robert E. Howard

Editura: Crux Publishing

Anul publicării: 2016

Nota: 5/5 D&E2

Recenzie: Case cu Dinţi de Dan Rădoiu

Sincer nu ştiu dacă îmi este permis, însă am perceput această poveste (pentru că lucrarea ce va fi prezentată în celeCase cu Dinti ce urmează este o poveste de „groază”) ca pe o povestire ce trebuia adăugată în antologia „Povestiri de la marginea realităţii” a lui Dan Rădoiu.

Mi-am pus gheruţele pe aceasta la târgul de carte Gaudeamus de toamna trecută când mi-am luat şi celelalte cărţi de la Editura Crux Publishing.

Acum vorbim despre o poveste în care cu bucurie am descoperit toate elementele pe care autorul ni le-a prezentat în timpul Atelierelor de confecţionat poveşti fantastice.

Dan RadoiuFiind deja obişnuită cu talentul unic al lui Dan de a da viaţă unui obiect oarecare pe care aleatoriu îi cad ochii, nu mare mi-a fost surpriza când am descoperit că în „Case cu dinţi” acesta a scris povestea unor case ce apar din senin într-un loc pustiu.

Aşa începe şi sfârşitul lui Alexandru Baciu şi al Floarei Gheorghe. Aceste două personaje sunt întruchiparea a celor mai negre şi întunecate părţi a umanităţii. Ele oglindesc aviditatea dar şi marea înclinaţie spre nepermis a caracterului uman, lucru care încet-încet îi consumă ducându-i până la punctul în care aceştia sfârşesc în a căuta alţii ca ei pentru a-i consuma la rândul lor.

Vă daţi seama că pedeapsa acestora de a ajunge să fie case sau să se transforme la rândul lor în unele pot duce la o reducere a ratei de infracţionalitate a României sau de ce nu, a lumii.

Însă întrebarea este, suntem noi pregătiţi pentru astfel de case? Suntem pregătiţi pentru aceste case cu dinţi?

Titlu: Case cu Dinţi

Autor: Dan Rădoiu

Anul publicării: 2015

Editura: Crux Publishing

Nota: 5/5D&E2

Recenzie: Delirul încapsulat de Florin Pîtea (Cartea cu scoarțe de argint, ferecate #1)

Anul trecut la Gaudeamus, am avut deosebita plăcere de a-l întâlni pentru prima dată pe Florin Pîtea când am reuşit să achiziţionez şi un exemplar al antologiei despre care vreau să vă vorbesc în cele ce urmează.

Cartea cu scoarte de argint, ferecate #1Absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universității din Bucureşti, doctorul în filologie engleză, Florin Pîtea, a lansat oficial antologia „Delirul Încapsulat” pe 13 februarie la Red Goblin un eveniment organizat de Editura Crux Publishing unde invitatul special a fost Ana – Maria Negrilă, doctor în literatura medievală.

Nu a fost nevoie de foarte multe cuvinte pentru prezentarea acestei cărţi pentru că în momentul în care autorul a citit cele două fragmente din ea am fost fascinată de povestea fiecărui personaj în parte şi dorincă de a afla mai multe despre ele, am citit antologia pe nerăsuflate.

Povestea Cărţii cu Scoarţe de Argint, Ferecate este înconjurată de mister, de magie şi de o mulţime de aventuri. Această carte a supravieţuit unei molimi groaznice, unui incendiu şi a călătorit prin întreaga lume fiind responsabilul principal pentru moartea a cel puţin unui demon, a uni şef de hoţi sau de fericirea a doi copilaşi orfani şi săraci (dintre care tind să cred că unul dintre ei este însăşi Fetiţa cu Chibrituri pe care, cumva a salvat-o de la îngheţ).

Aceasta este prima poveste din această antologie. Este o istorisire extrem de Florin Piteafascinantă şi haioasă, dar şi cu tâlc a aventurilor unei culegeri cu povestiri steampunk.

Următoarele 7 poveşti sunt chiar conţinutul misteriosului tom ce nu a fost deschis decât de inocenţa unor copilaşi amarâţi şi fără un viitor prea grandios în faţă.

Personificările animalelor din acest volum, adesea te fac să te gândeşti că ai păşit în Ţara Minunilor unde orice este posibil de la a lua ceaiul cu un urs polar, la a fi părtaş la readucerea la viaţă a Pălărierului Nebun în locul lui Frankenstein. Vorbim despre un roman ce îţi e extrem de cunoscut, dar în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură îţi este străin.

Tocmai familiaritatea poveştilor sale, te duc cu gândul la copilărie şi la poveştile pe care bunica ţi le spunea lângă sobă, dar la o lectură mai atentă îţi dai seama că autorul nu a păstrat firul poveştii pe care o ştiai din copilărie, ci aceasta s-a maturizat odată cu cititorul.

Titlu: Delirul încapsulat

Autor: Florin Pîtea

Editură: Crux Publishing

Anul lansării: 2015

Notă: 5/5

P.S. Mai devreme am menţionat-o pe Ana – Maria Negrilă, însă m-am decis ca surpriza să o las la final pentru că aceasta este prima autoare publicată de către familia Crux Publsihing iar dumneaei va debuta în cadrul acestei Edituri la Festivalul Final Frontier din perioada 2-3 aprilie cu romanul „Regatul Sufletelor Pierdute” la care mai jos aveţi şi un book-trailer.

D&E2

Recenzie: Povestiri de la marginea realității de Dan Rădoiu

Această antologie are orice și-ar putea dori un cititor: de la povești cu fantome, la povești romantice și până la povești din vechile credințe indiene despre atingerea Nirvanei.

Povestiri de la Marginea RealitatiiVă vine să credeți sau nu, să știți că nu a fost deloc greu să sar dintr-o poveste în alta, mai ales că din fiecare am avut câte ceva de învățat. Dacă mă întrebați, nici nu am perceput cartea ca pe un volum de nuvele, ci ca pe o altă serie de seri petrecute cu Dan Rădoiu ca cele de la ceainăria La Un Ceai.

Povestea mea preferată a fost „Șifonierul Preotesei” – o poveste scrisă, parcă, pentru mine. În ea este vorba despre un om cu o condiție socială și financiară medie, dar care a încercat să și-o autodepășească alegând cea mai simplă cale: calea magiei.

Obsedat de șifonierul fostei sale gazde, acesta își găsește sălbăticia lăuntrică și încalcă regulie nescrise ale societății: comițând o crimă și un soi de jaf eșuat. Și când zic jaf eșuat, mă refer la faptul că este atât de nepregătit și necopt, încât până și o bătrânică i-ar putea veni de hac. Dar pe parcursul lecturii am descoperit că Dan nu se dă în lături de la a continua să mă ia prin surprindere și în cele din urmă a întors situația de așa natură, încât la final am rămas bouche bee.

Nu am cum să neg că nu mi-au plăcut și restul poveștilor, mai ales aceea în care Povestea lui Harap Alb rămâne fără Spân, pentru că brusc îi cresc plete, mai ceva ca lui Rapunzel sau povestirile inspirate din viața de zi cu zi din care am învățat să nu judec oamenii după aparențe ca în „Unu optzeci pe tocuri”.

Între două coperți am găsit povești care mă ajutau să adorm seara după o zi lungă de muncă și școală, dar și povești care dimineața țineau locul cafelei de la ora 7:00.

Între aceste coperți, Dan a adus mai multe lumi în aceeași dimensiune anostă și plictisitoare – dimensiunea noastră.

Uneori cred că suntem prea plictisiți, îngrijorați și sătuli de viețile noastre, încât uităm să facem ceea ce am învățat prima dată – să ne imaginăm.

Da, dragii mei cititori și prieteni. Prima dată nu am învățat să scoatem sunete sau să ne mișcăm. Prima dată am învățat să visăm, să ne imaginăm, iar apoi să punem în practică. Și așa ajung la finalul volumului, când în loc să le mulțumească unui șir impresionant de persoane, care nu îmi vor spune, poate, niciodată nimic, autorul ne provoacă pe noi, Cititorii, să îi spunem ce am face cu o cană galbenă sau ce am face cu o astfel de cană în deșert.

Chiar, voi ce ați face dacă ați avea un ghem de ață să zicem pe…. Lună?

Titlu: Povestiri de la marginea realității

Autor: Dan Rădoiu

Editură: Editura Crux Publishing

Anul publicării: 2015

Notă: 5/5

D&E2