Recenzie: Lumina lui Trodheim de Laura Știrbu (Vicontele Verenței Pierdute #1)

Citind primul roman al seriei „Vicontele Verenței Pierdute” de Laura Știrbu am pășit pe un drum înapoi spre trecut. Un trecut în care dacă aveam un loial prieten necuvântător, puteam cuceri lumea. Un trecut în care poveștile despre dragoni, prințese și războinici prindeau contur de fiecare dată când priveam câte un nor cu aspect mai ciudat. Un trecut când totul era mai simplu doar prin faptul că eram gata oricând de o nouă doză de aventură.

„Lumina lui Trodheim” debutează în plină acțiune. Un grup de tineri, studenți la una din cele mai bune școli din Valahia, ajută un temut criminal să evadeze din închisoare. Încă nu știm care este motivul pentru care Leopod a fost închis, însă eliberarea lui lasă impresia că este pentru binele Valahiei Unite sau cel puțin al fiicei sale, Liliana Venin, o tânără învăluită în mister.

La câțiva kilometri de închisoare, într-o colibă de la malul mării, locuiește Iustinian Mojic împreună cu unchiul său Boromir. Deși bogăția pare să-i fi ocolit pe cei doi, aceștia sunt o familie fericită. Copilul este fascinat de poveștile bătrânului despre viața de războinic, așa că nu am fost surprinsă când am aflat că cel mai mare vis al său este să poată intra la o academie Vel și după opt ani de studiu să fie unul din cei mai buni Zburători ai regelui.

Ca în toate poveștile, ce răpesc cititorii din realitate și-i aruncă pe un tărâm nou, admiterea lui Iustinian la SanteVel schimbă cursul firesc al lucrurilor din incinta academiei. Prin colțurile întunecate ale țării, secrete ies la iveală și vechi alianțe se refac în ciuda unui presupus prezent prosper și pașnic. La academie lucrurile decurg foarte banal, ajutând cititorul să se acomodeze cu viața și obiceiurile valahe. Ca și noi, Iustinian este un începător neștiutor, iar mie mi-a plăcut la nebunie să gust câte puțin din fiecare aspect al vieții de student Vel.

Am fost impresionată de abilitatea Laurei de a jongla cu acțiunea romanului pe mai multe planuri. Deși pare descurajant, autoarea merge în paralel cu două lumi la care cititorul va tânji să adere: cea a juniorilor și a seniorilor.

Seniorii sunt acel grup de studenți eminenți pe care îi întâlnim și în viața reală, fie că este la școală, facultate sau serviciu. Vă amintiți că pe holurile școlii era un grup imposibil de pătruns la care toată lumea spera să adere? Așa este grupul Lilianei Venin și al tovarășilor săi. Sunt cei mai talentați, curajoși și nesăbuiți tineri din academie. Dar aceasta este doar suprafața. În realitate, sunt niște copii distruși de secretele pe care le poartă și poverile pe care și le-au asumat. Deși toată lumea ar vrea să fie ca ei, de multe ori au fost momente în care am rezonat cu acești tineri perfecți și am dedus că nu doresc nimănui să fie în locul lor. Probabil de aceea refuză să aducă noi membri în grupul de elită de la SanteVel.

Al doilea grup, după mine, este cel mai simpatic. Datorită viselor prea mărețe și a lipsei de experiență, juniorii sunt pur și simplu adorabili. Iustinian vrea să fie cel mai bun zburător al tuturor timpurilor. Mădălina țintește să fie versiunea îmbunătățită a Lilianei, în timp ce micul Diego, speră este să supraviețuiască celor opt ani de școală. Să nu credeți că elevul eminent lipsește din peisaj. La SanteVel, cel mai strălucit student este Cezar. Copilul acesta a știut să profite de faptul că părinții săi sunt profesori la academie și a studiat fiecare manual din scoarță-n scoarță. Este atât de sârguincios, încât profesorii au ajuns să specifice la cursuri că vor să primească răspunsuri și de la alți elevi care nu au citit toată materia.

Este uimitor cum dorința de a ajunge cât mai repede la o școală unde magia și misticul sunt la ordinea zilei, poate duce la scrierea unei serii cu atât de mult potențial. Deși scena desfășurării acțiunii seriei “Vicontele Verenței Pierdute” ne este extrem de familiară datorită influențelor autohtone, este, în același timp, o noutate pentru iubitorul de aventură care zace în inimile noastre.

Cu o lume nouă și totuși familiară, un început misterios și foarte promițător cu promisiunea unei serii stufoase, este foarte posibil ca Laura Știrbu să intre în bibliotecile noastre și să nu mai vrem să-i dăm drumul până nu aflăm deznodământul seriei și răsunsul la întrebarea “cine este Iustinian?”.

Titlu: Lumina lui Trodheim

Autor: Laura Știrbu

Editura: Quantum Publishers

Anul publicării: 2018

Nota: 5/5

Advertisements

Recenzie: Fraiero! de Ciprian Pop (Fraiero #1)

Pentru a citi și recenza această carte, a fost nevoie să ies cu totul din zona mea de confort.

În primul rând, este un roman tip jurnal scris cu mult umor, inspirat din realitate. Încă nu îmi vine să cred  că multe dintre aventurile personajului principal, Cipri, s-au petrecut cu adevărat. Să faci glume deplasate și să nu scapi decât cu niște palme și o muștruluială zdravănă, să iubești la nesfârșit și să nu fii iubit, de fiecare dată, mi se pare inimaginabil. Însă în timpul școlii tânărului clujean chiar i s-au întâmplat aceste lucruri.

Copertă: Theo Anghel

În al doilea rând, ursitoarea care etichetează elevii în prima zi de școală, pe mine m-a trimis în oala copiilor nepopulari, în timp ce pe Cipri l-a propulsat în topul bufonilor din școală. Cred că dacă ar fi fost vreo olimpiadă de năzbâtii, tânărul acesta ar fi fost campion succesiv la categoria liceu și facultate deoarece pentru el nu există zi fără voie bună, petrecere la care să nu se prezinte sau săgeată de-al lui Cupidon care să-l rateze.

Cartea mi-a amintit că a fi tânăr și plin de viață este un privilegiu pe care cu toții îl avem, dar nu toți vrem să ne și bucurăm de el. Poate pentru că ne este teamă de ce ar zice „gura lumii” sau poate pentru că vrem să dăm bine în poză. Și totuși, cartea care a deschis colecția 18+ la Editura Quantum Publishers, ne reamintește de micile plăceri mai mult sau mai puțin vinovate ale vieții.

Cipri este un veteran al trinității interzise: femei, alcool și sex. Își caută în continuu marea iubire și când o găsește face prostii. Același tip romantic cu gânduri mari despre căsătorie, nu ratează niciodată vreo ocazie de a participa la o petrecere sau a o organiza, condiția fiind aceea de a avea mai mult alcool decât mâncare. Cel mai mare curaj și cele mai frumoase și periculoase momente ale vieții vin odată cu alcoolul,ceea ce transformă toate fetele frumuseți rare și numai bune de luat acasă. Ce se va întâmpla a doua zi, pe de altă parte, om trăi și om vedea…

Citind acest jurnal, mi s-a făcut dor de colegii mei, de prima iubire, de intrigile și secretele țesute în băile școlii. Este ciudat cum majoritatea oamenilor trăiesc visând și uită să se trezească pentru a-și îndeplini visele, iar apoi găsesc o carte de genul acesta în care cineva și-a trăit viața așa cum a vrut și începe să aibă regrete.

Nu știu cum să vă vorbesc altfel despre acest roman incredibil de haios, enervant și fascinant, fără să nu vă dau spoilere. Citindu-l, mi-am amintit de anii petrecuți în Cluj. Autorul menționează chiar și fabrica de bere Ursus pe lângă care treceam zilnic și în care tânjeam să intru să văd cum e.

Între paginile romanului am regăsit cartierul din Cluj în care am fost găzduită în timpul adolescenței mele, mallul în care visam să ajung, dar nu puteam pentru că la vremea respectivă era în construcție sau pur și simplu străzile pe care mă plimbam sau intersecțiile pe unde alergam după taxi. Când protagonistul a fost la doctor, mă întrebam dacă a fost la aceeași clinică pe care o frecventam și dacă obișnuia să meargă și el la casa studenților să mănânce pui shangai delicios de care făceam abuz ori de câte ori rămâneam nesupravegheată.

Am fost profund emoționată de unele pasaje, deși de multe ori râdeam cu poftă de această carte pentru că mi-a amintit de o viață de mult apusă sau o viață pe care aș fi vrut să o am. De aceea mi-ar fi plăcut mult să fi putut citi acest roman cu mulți ani în urmă pentru că acum, probabil, nu aș mai fi avut nodul acesta din gât în timp ce încerc să îmi fac ordine în gânduri ca să le aștern aici.

Trist este că am citit cartea ca un adult înțelegător și nostalgic care și-ar fi dorit să fi avut mai mult curaj, însă generația din spatele meu, va găsi un cocktail de adrenalină, o sursă inepuizabilă de farse și idei care mai de care mai crețe pentru că „Fraiero!” este o carte în care gândurile nu sunt ascunse după cortină și deși sunt ambalate frumos în dialoguri, ele sunt regăsite și în forma lor brută, negândită.

Fetelor, dacă vreți o schimbare de perspectivă luați-vă tot timpul din lume să citiți și să rumegați cartea, iar voi băieților, deși Cipri este o legendă, puteți încerca oricând să-l copiați și să încercați să-l depășiți, asta dacă aveți curaj.

Titlu: Fraiero!

Autor: Ciprian Pop

Editura: Quantum Publishers

Anul publicării: 2018

Nota: 4/5

Recenzie: Choice de Livia Furia

Am ales să postez această recenzie împreună cu cititorii Blogosferei SF&Fdin trei motive: în primul rând,  intenționam încă din toamnă să citesc această carte, la recomandarea unei prietene, în al doilea rând, eram curioasă cum este acest proiect organizat de blogul Jurnalul unei cititoare și nu în ultimul rând, nu este un secret că eu nu mă înțeleg cu SF-ul, indiferent de cine este scris, dar am zis să îi mai dau genului o șansă citind ceva contemporan și mai ușor decât Asimov sau Frank Herbert.

Am fost captivată de primul capitol și descrierea de pe spatele cărții pentru că promitea o acțiune ce se învârte în jurul dispariției unei fetițe. Locuitorii orașului din care micuța Darla a dispărut s-au mobilizat creând grupulețe de căutare, însă ceea ce găsesc în pădure depășește cu mult puterea de înțelegere a oamenilor.

AR DaKan și Dary sunt într-una din echipele de căutare, dar și protagoniștii cărții și nici unul nu este ceea ce pare, lucru pe care Dary ni-l permite să-l aflăm, doar după ce aceștia o găsesc pe copilă, lăsându-ne să îi pătrundem în amintirile sale.

Cartea „Choice” are la bază confirmarea teoriei cum că oamenii nu sunt singurele ființe  inteligente din Univers, aducând în prim plan o rasă extraterestră superioară umanității: reii.

Aceste creaturi au înfățișarea oamenilor, dar au trei genuri, masculin, feminin și reproducătorii care sunt și cei mai puternici dintre ei, iar AR este unul. Sincer, nu am reuști să empatizez deloc cu el pentru că pare a fi genul acela de persoană în care eu nu aș vrea să mă transform vreodată. Este adevărat că are puteri extraordinare și că poate manipula Chiul foarte bine, dar dorința lui de a avea cât mai mulți bani, aroganța de care a dat dovadă de mai multe ori și lipsa de empatie față de lucrurile din jurul său, cumva m-au îndepărtat de el. Aceeași problemă am avut-o și cu Dary. În ciuda faptului că acțiunea este povestită din perspectiva lui, tot prin ochii lui AR l-am văzut, lucru care m-a enervat. Cumva personajul celui care deține cheia rezolvării misterului ce planează asupra cărții a fost mai mult un figurant care, ca și mine, încerca să prindă firul acțiunii în care a fost aruncat în mod inconștient.

Lupta pentru supraviețuire și protejarea persoanelor iubite este adusă la un nou nivel în această carte pentru că în momentul în care Dary este pe punctul de a-și pierde familia, în mod inconștient se joacă cu Timpul luând-o de la capăt, lucru care a creat o distorsiune, creând o poartă către Dincolo ce lasă niște monștri liberi pe pământ. Această anomalie este motivul pentru care AR și Dary sunt angajați într-un parteneriat de care nici unul nu este mulțumit.

Cu toate acestea, am fost impresionată de sora și nepoata lui Dary care, deși sunt personaje episodice, au reușit să creeze iluzia unei stări de confort și siguranță. Posibil ca acest lucru să fie tocmai din motivul ignoranței lor față de secretele pe care Dary le ascunde, însă am fost dezamăgită să văd cum viețile lor sunt puse la bătaie ori de câte ori nimic nu iese conform planului. Conștientizez că ele sunt punctul sensibil al protagonistului și motivul pentru care acesta își dorește să trăiască, însă soarta lor este adesea mult prea crudă.

Întocmai cum inocența și bunătatea sunt simbolizate de vărsta fragedă a Ioanei, am fost surprinsă să găsesc și speranța prin copacul vieții pe care Dary îl visează adesea. Doar la finalul cărții am înțeles că dezlegarea tuturor misterelor din aventurile din carte stă în vise.

Chiar dacă „Choice” este mai mult decât alegererile personajelor de a schimba sau nu ceva, lecturând această carte am înțeles că SF-ul nu este genul meu absolut deloc, dar asta nu înseamnă că nu rămân deschisă la sugestiile Blogosferei SF&F.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Choice, le găsiți pe blogurile:

Titlu:Choice

Autor: Livia Furia

Editura:Quantum Publishers

Anul publicării: 2017

Nota: 2/5

Recenzie: Nebunul alb de Allex Trușcă

Pentru că iarna aceasta se poartă stilul fantasy, nu pot decât să vă recomand să aruncați un  ochi la cărțile publicate de editura Quantum Publishers.

Cartea lui Allex Trușcă o recomand, în mod special, tinerilor amatori ai aventurilor prezentate în „Stăpânul inelolr”. Spre deosebire de cărțile lui Tolkien, „Nebunul alb” poate fi citit ușor și repede de orice cititor, indiferent de vârsta sa.

Acțiunea este simplă și pentru prima dată nu are în centru un protagonist ai cărui părinți nu sunt morți sau dezinteresați de soarta lui. Erin este un erou fără voie nu pentru că prin vene îi curge sânge de Înger ci pentru că este însetat de cunoaștere.

Dorința de a fi un învățat îl determină să își părăsească satul de baștină și să se aventureze în Cetate unde are parte de unul din cei mai înțelepți învățători ai Lumii și Timpului. Încet, decoperă tainele jocului de șah și este primul om care a învățat din greșelile trecutului.

Desigur că povestea în sine cuprinde mai multe aspecte care nu vă vor fi dezvăluite decât după ce  veți fi citit cartea, însă vreau să informez că autorul a lăsat locul unei posibile continuări. Despre ce va fi și ce va cuprinde, nu știu pentru că pe măsură de am avansat în lectură mi-am dat seama că lui Allex îi place să-și surprindă cititorul prin elemente noi.

Desigur că perfecțiunea nu are cum să existe  întrucât noi, prin natura noastră, suntem imprefecți. Începutul cărții este destul de greoi și poate fără noimă pentru că tratează subiectul reîncarnării care pentru mine este oarecum previzibil, ghicind cumva ce are să se întâmple pe parcursul romanului, dar începând cu al doilea capitol curiozitatea te acaparează pentru că în el este prezentat începutul uneia dintre cele mai vechi și importante lupte ale istoriei oamenilor. Cine suntem? De ce nu primim întotdeauna răspuns la rugăciuni? Și ce există acolo sus? Sunt doar câteva din întrebările la care personajele din „Nebunul alb” încearcă să ne răspundă.

Titlu: Nebunul alb

Autor: Allex Trușcă

Editura: Quantum Publishers

Anul publicării: 2017

Nota: 3/5

Recenzie: Dincolo de Theo Anghel (Am murit, din fericire #3)

Poate că viața din Orianei din Chaos s-a sfârșit, însă cea de Dincolo începe cu o întâlnire neașteptată și din nou recuperatoarea este pusă în poziția de a alege între ce este bine și rău.

Pentru că în al doilea volum al seriei, tânăra s-a întâlnit cu cineva din prima ei viață, aceasta a fost extrasă din Chaos și trimisă într-un loc ce se află între Rai și Iad. Nu știu exact unde, pentru că nu pare să fie Purgatoriul, ci undeva la intrarea în el. Autoarea l-a numit Transeo.

În această locație se află recuperatorii și îngerii lor care au fost extrași din Chaos și își așteaptă destinul sau judecata. Dar cum Oriana este condusă de instinct și pentru a fi alături de Ama și Abel, renunță la siguranța acestui tărâm și se afundă în Purgatoriu.

Vreau să precizez că în comparație cu primele două volume, de care am fost super încântată, acest volum a fost mult prea dark și realist pentru gustul meu. Din punctul meu de vedere, romanul acesta nu mai poate fi citit chiar de oricine așa cum au fost volumele anterioare.

Ca să-l citesc am avut nevoie de voință de oțel deoarece pentru autoexilul Orianei, autoarea a fost extrem de realistă: de la himerele create de hrana și apa insuficiente, la detalii precum părul nedorit pe corp.

Totuși dacă nu ar fi fost aceste amănunte, probabil că „Dincolo” nu avea să fie un roman apropiat realității.

Aș vrea să menționez că paginile acestui volum ascund o poveste tristă de dragoste între două dintre personajele la care ne așteptam cel mai puțin: Ama și Abel. Cred că le era scris în ADN ca cei doi să se certe și nu pentru că unul este înger alb, iar altul întunecat. De ce? Vă las pe voi să descoperiți.

În continuarea aventurilor, cel care se ridică la un nivel neașteptat și mi-a depășit așteptările de cititor al seriei, a fost Abel. Văzându-se între niște recuperatori și îngeri pe calea pierzaniei a drogurilor, foamei si setei, Abel preia cârma și încearcă să-i scoată la liman.

Dar norocul nu a fost deloc de partea lor pentru că de fiecare dată dădeau din lac în puț, ceea ce nu era tocmai avantajos pentru viețile lor.

Nu pot spune că personajele vor reuși să găsească luminița de la capătul tunelului pentru că par să-și fi pierdut speranța, iar adevărata Moarte îi urmează ca o umbră silențioasă și răbdătoare să-i ia cu ea pe fiecare în parte.

Să sperăm că finalul seriei nu va fi la fel de trist și dramatic precum cel al acestui volum. În secret sper că în „Purgatorio”, ne vom reîntâlni cu personaje vechi așa cum ne-ar promite ultima propoziție al acestui volum.

 

Titlu: Dincolo

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul publicării: 2016

Nota: 3/5

Recenzie: Chaos de Theo Anghel (Am murit, din fericire #2)

Dacă în primul roman, autoarea ne-a prezetat lumea recuperatorilor care este ascunsă în lumea noastră, în volumul al doilea al seriei „Am murit din fericire”, aventurile în Chaos iau o întorsătură nu tocmai fericită.

Cu un final ce promite multe, trebuie să recunosc că acest „Chaos” a fost genul de carte care te hipnotizează și te ademenește într-un univers paralel și contemporan plin de lecții despre viață.

La cocktailul de sentimente al Orianei, autoarea l-a adăugat și pe Ghenadie, un student arogant care consideră că le știe pe toate.

Mi-a plăcut personajul lui Ghenadie care, la fel ca Oriana, este și el un proaspăt recuperator, doar că este cu mult mai neîndemânatic decât tânăra cu ochi neobișnuiți, ca de safir. Tind să cred că neîndemânarea lui ca și recuperator este tocmai rezultatul aroganței de care vă spuneam mai devreme. Este de apreciat că studentul este cult și că are un vocabular dezvoltat, dar acest lucru nu compensează lipsa lui de experiență de viață.

Pentru că nimeni nu i-ar fi simțit vreodată lipsa dacă ar fi murit, dar și pentru că nimeni, cu excepția protagonistei, nu a știut vreodată că Ghenadie a decedat în casa bunicii, el are voie să-și păstreze viața de dinainte de moarte.

Așa cum este și viața reală, așa este și Theo Anghel în acest roman: nedreaptă. Însă tocmai această nedreptate face ca acest volum să aibă de toate: suspans, acțiune și decizii greu de luat.

„Chaos” întruchipează momentul în care Oriana este pusă să facă una din alegerile care vor fi definitorii pentru serie.

Am apreciat faptul că în acest volum, ca și în precedentul, autorul nu este cel care ia deciziile în locul personajelor ci, ca un spectator, ne relatează concis și amuzant ce face fiecare în parte. Nu este un dirijor, așa cum adesea regăsim în romanele fantasy destinate tinerilor, ci un simplu povestitor care pare să fi fost al treilea înger al personajului principal.

Nu am prea apreciat, însă, graba aceasta de a duce acțiunea la un alt nivel așa cum veți descoperi la finalul romanului, care este extrem de promițător, deși pe mine m-a făcut să-mi displacă ușor.

Să fi ratat oare Oriana șansa de a fi fericită? Să fie destinul atât de nedrept cu ea? Sau oare i s-a pregătit o nouă aventură ce o va defini?

Cel mai probabil, vom afla în volumul al treilea „Dincolo” ce i se va mai întâmpla Orianei și îngerilor săi.

Titlu: Chaos

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul publicării: 2016

Nota: 4/5

Recenzie: Întorcerea de Theo Anghel (Am murit, din fericire #1)

Având ca pasiune scrisul, încă de la 11 ani, Theo Aghel inveta povești despre cowboy pentru cele două cititoare ale sale din copilărie.

În 2014 debutează la editura Herg Benet cu romanul „ Întoarcerea”, iar în 2016 îl republică la editura Quantum Publishers.

Inițial această carte se dorea a fi singură, însă la solicitarea cititorilor, Theo transformă „Am murit, din fericire” într-o colecție fantasy, ce în prezent numără patru volume, despre viața de apoi.

Primul volum al acestei serii începe cu moartea personajului principal: Oriana.

Poate că „moarte” este puțin cam mult spus deoarece Oriana revine pe pământ (Chaos , cum este numit în roman de autor) ca un recuperator.

Recuperatorii sunt persoanele care atunci când mor nu se duc nici în Iad și nici în Rai, ci trec prin ușa ce separă cele două lumi. Se reîntorc în Chaos ca salvatori ai sufletelor rătăcite.

Însoțită de un înger bun (Ama) și unul rău (Abel), Oriana revine pe pământ pentru a salva viețile oamenilor. Primește această a doua șansă, având condiția de a renunța definitiv la viața de dinainte și la tot ceea ce înseamnă aceasta pentru protagonistă.

Săracă, fără prieteni, familie și iubit, Oriana se trezește într-un apartament mizer în care trebuie să o ia de la capăt. Doar ea, Ama și Abel.

Din punctul meu de vedere, îngerii sunt sarea și piperul romanului. Se subînțelege că cei doi se ceartă veșnic și fiecare dintre ei încearcă să o atragă pe Oriana de una din părțile guvernante ale universului.

Mi-a plăcut acest volum pentru că autoarea și-a umanizat personajul în ciuda faptului că recuperatorii au puterea a zece oameni. Astfel, tânăra nu este decât un recuperator, să zicem, mediocru, dar care își face treaba cât de bine poate.

A fost o adevărată plăcere să mă delectez cu acest roman fantasy a cărui acțiune se petrece pe străzile Bucureștiului, iar cele 320 de pagini ale lui sunt presărate, acolo unde trebuie, cu umor.

Recunosc că am avut diferite emoții pe parcursul lecturii: m-am enervat de bunătatea exagerată a Orianei, am fost intrigată de apariția lui Mark, am râs de micile certuri dintre Ama și Abel, am plâns la pasajele în care Oriana suferea după viața pierdută.

De mult timp nu am avut plăcerea de a mă bucura de o carte care să-mi stârnească atâtea sentimente și sunt încântată că am avut ocazia să o citesc și la rându-mi să o recomand și altor cititori.

Titlu: Întorcerea

Autor: Theo Anghel

Editura: Herg BenetQuantum Publishers

Anul publicării: 2014 / 2016

Nota: 5/5