Recenzie serial: Agent Carter

Acum o lună am luat decizia ca în fiecare duminică să încerc să mă relaxez cu un film din franciza Marvel, însă se pare că planurile mele au fost date peste cap de un factor neașteptat: serialele. Următoarea treaptă pe scara proiectului meu, de a mă pune la curent cu aceste ecranizări, este reprezentată de inserarea serialelor între filme cum este și „Agent Carter”.

Margaret Elizabeth Carter (Hayley Atwell), cunoscută și ca Agentul Peggy Carter încă din „Căpitanul America, primul Răzbunător” este o tânără din Hampstead, Marea Britanie. Înainte de a primi vestea morții fratelui său, Michael, Peggy era o fată a anilor ’40 ca oricare alta. Visa să se căsătorească, să întemeieze o familie și să ducă un trai liniștit, însă această tragedie îi deschide ochii și astfel decide să se înroleze ca agent secret pentru S.O.E (Special Operation Executive). Contribuțiile patriotice și detalii despre marea ei iubire, Steve Rogers, sunt subliniate extrem de bine și detaliat în filmul menționat mai sus.

Ceea ce se întâmplă cu sentimentele ei după prăbușirea Căpitanului în ocean, este explicat în prezentul serial. Acesta este începutul și totodată povestea esențială dar și revelatoare pentru cea are să urmeze în anii 2000. Totul începe la jumătate de an după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, când Howard Stark este acuzat pe nedrept că ar vinde arme dușmanilor S.U.A.  Încolțit din toate părțile, playboy-ul apelează la Peggy pentru a lucra împreună în restabilirea reputației (și așa îndoielnică) a acestuia. Cu toate că Dominic Cooper interpretează un personaj esențial în serial, Howard este o apariție episodică, de cele mai multe ori fiind doar un nume, în lumina reflectoarelor fiind loialul majordom al familiei Stark, Edwin Jarvis (James D’Arcy) care luptă cot la cot cu „feblețea Căpitanului” în restabilirea ordinii.

Sunt extrem de încântată că l-am vizionat și regret nespus că după două sezoane (18 episoade) a fost întrerupt doar pentru că a avut rating-ul mai mic decât „Agents of S.H.I.E.L.D.”.

În ciuda acestui fapt, consider totuși că serialul este perfect chiar și așa cum este pentru că ne reamintește de importanța puterii și curajului unei femei care reușește să obțină rezultate fantastice într-o epocă în care singurul rol al doamnelor era să facă sau să crească copii, să meargă la salon, cumpărături și să întrețină casa. Acest lucru a avut un impact pozitiv asupra mea și îl recomand ca „easy view” oricărei cititoare pentru că anumite tips & tricks de acolo pot fi preluate și în prezentul nostru în care începem să ne pierdem identitatea.

Sezoanele sunt definitorii și simbolice pentru Peggy pentru că în primul învață să trăiască fără Căpitan și să se împace cu ideea că nu poate controla sau salva totul, în timp ce în al doilea sezon aceasta reușește să treacă peste trecutul său trist. Acțiunea este împărțită „strategic”, aș putea spune, pentru că în primele 8 episoade dușmanii sunt oameni obișnuiți cu minți neobișnuite, în timp ce în ultimele prezența extraterestră începe să-și facă simțită prezența pe Pământ sub forma Materiei Zero.

Cu toate acestea, am câteva mici dezamăgriri de anumite desincronizări ale poveștii, dar care nu sunt atât de importante. Una dintre ele, și cred că cea mai mare, este că nu s-a făcut o legătură între acțiunea serialului și acel one-shot  al eroinei noastre din 2013 unde este menționată formarea S.H.I.E.L.D. – ului ca și organizație protectoare a omenirii.

Recomand acest serial nu doar pentru că se bazează foarte mult pe ideea feminismului, dar și pentru replicile amuzante dintre Jarvis și Peggy, întorsăturile de situație și a îmbinării perfecte a realului cu irealul.

Titlu: Agent Carter

Distribuția: Hayley Atwell (Peggy), James D’Arcy (Domnul Jarvic), Dominic Cooper (Howard Stark), Enver Gjokaj (Agent Daniel Sousa)

Perioada difuzării: (2013) 2015 – 2016

Nota: 4 / 5

Advertisements

Recenzie serial: Marvel’ s Agents of S.H.I.E.L.D. sezonul #1

Recomand acest serial tuturor persoanelor care se consideră fani Marvel.

În centrul acțiunii este plasat Agentul Phil Coulson care după cum ați văzut în „Răzbunătorii”, acesta a murit, dar care acum a fost readus la viață în mod miraculos de către S.H.I.E.L.D.

Agents of S.H.I.E.L.D. #1În acest prim sezon avem două povești care se întrepătrund perfect și anume rezolvarea misterului din spatele morții lui Coulson, dar și care este povestea revenirii HYDREI în peisaj.

Serialul are șase protagoniști care sunt buni, răi sau neutri.

Agentul Phil Coulson (Grgg Clark) a murit și s-a reîntros la viață după ce și-a petrecut o mini vacanță în Tahiti, care este „un loc magic”. Un loc magic unde nimic nu este ceea ce pare a fi. Practic acesta pare să fie țelul lui Coulson din episodul 1 și până la final. Să descopere secretele din Tahiti și care este legătura dintre el și HYDRA.

Skye (Chloe Bennet) este o tânără hakeriță care poate face orice de la un calculator, laptop sau un smartphone dacă are un wi fi și puțin timp liber. Aceasta este recrutată de către S.H.I.E.L.D., dar se pare că odată ce ea va deveni agent, agenția este grav „avariată” așa că nu se știe sigur care va fi drumul ei mai ales că spre final Ward se dovedește a fi un trădător.

Fitz & Simmons (Iain De Caestecker și Elizabeth Henstridge) este cea mai simpatică pereche de genii din istoria Marvel. Cei doi sunt ca yin și yang și nedespărțiți ori ce le-ai face. Nici măcar nu pot să moară unul fără celălalt pentru că dacă moare unul, există mereu un plan de rezervă pentru ca celălalt să-l fure din ghearele morții și eventual să trăiască fericiți până ce cineva va tăia curentul.

Agentul May (Ming-Na Wen) pare să fie acel tip de persoană pe care nu știi cum să o etichetezi: bună sau rea. Eu prefer să îi spun Elveția, chiar dacă are origini asiatice. Este rece ca un iceberg, gândește ca un calculator, dar cu o pasiune și loialitate ce depășesc limitele imaginației.

Agentul Ward (Brett Dalton) pe cât este de frumușel și misterios, pe atât mi-a venit să îi dau cu piciorul de la masă în cap când a început să își dea arama pe față în ultimele episoade. Aș putea spune că acest agent a luat cele mai tâmpite decizii și că m-a șocat cu atitudinea lui cu fiecare secundă care trece.

Nu pot să vă spun mai multe, pentru că aș strica farmecul serialului, motiv pentru care vă aștept cu păreri și impresii din acest prim sezon! ^^

Titlu: Agents of S.H.I.E.L.D.

Distribuție: Agentul Phil Coulson (Grgg Clark), Skye (Chloe Bennet), Fitz (Iain De Caestecker), Simmons (Elizabeth Henstridge), Agentul May (Ming-Na Wen), Agentul Ward (Brett Dalton)

Perioadă difuzare: 2013 – 2014

Nota: 5/5

D&E2